Soluţiile lui Roubini pentru susţinerea economiei europene

Guvernele din Europa ar trebui să scadă taxele şi să crească salariile pentru a susţine creşterea economică, în loc să insiste asupra austeităţii şi reducerilor de cheltuieli, consideră economistul Nouriel Roubini.

Urmărește
1024 afișări
Imaginea articolului Soluţiile lui Roubini pentru susţinerea economiei europene

Nouriel Roubini (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În Germania, guvernul ar trebui să ofere stimulente cetăţenilor pentru a-şi petrece vacanţa în ţări din sudul continentului, afectate de criză, ajutând la recuperarea acestora, a afirmat Roubini într-un interviu pentru Bild, citat de CNBC.

Unii lideri ai statelor europene şi-au schimbat deja retorica de la austeritate la creştere pentru că majorările de taxe şi reducerile cheltuielilor guvernamentale au exacerbat dificultăţile economice, generând recesiuni puternice în ţări din zona euro. Germania insistă, încă, asupra austerităţii ca modalitate de a aduce sub control deficitele bugetare ale statelor din UE.

"Nebunia austerităţii trebui oprită. Guvernele trebuie să reducă taxele şi să crească salariile. Europa are nevoie de creştere. Guvernul de la Berlin ar trebui să dea fiecărei familii din Germania un voucher de călătorie de 1.000 de euro. Ar trebui, însă, folosit doar pentru călătorii în ţările afectate de criză. În plus, oricine îşi cumpără o casă de vacanţă în ţările din sud ar trebui să primească deduceri de taxe", a spus Roubini.

Oprirea finanţării pentru Grecia, care a primit deja două pachete de ajutor extern, ar conduce la o prăbuşire a zonei euro, a avertizat Roubini.

Zona euro are două variante în privinţa Greciei: să finanţeze o ieşire ordonată a ţării din uniunea monetară sau să menţină statul elen în zona euro printr-u transfer financiar asemănător cu cel acordat de Germania de Vest Germaniei de Est după unificarea din 1990.

În opinia lui Roubini, a doua variantă ar fi mai ieftină pe termen lung pentru contribuabilii germani.

De asemenea, Banca Centrală Europeană ar trebui să suplimenteze masiv volumul de euro din piaţă pentru a deprecia moneda, ideal la paritate cu dolarul american, oferind astfel Greciei, Spaniei şi Italiei şansa de a deveni din nou competitive.

În plan politic, şefii de state din UE trebuie să formuleze un plan pe 5-10 ani la finalul căruia Europa să aibă un sistem bancar unificat, cu o autoritate de reglementare centralizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici