Sondaj: Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire de salariu în următoarele şase luni, Anul 2018 va aduce o migrare masivă a forţei de muncă între companii

Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire a salariului în următoarele şase luni, aproape 65% resimt un volum mai mare de stres la locul de muncă, iar 60% îşi doresc să îşi schimbe locul de muncă în anul care urmează, potrivit unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro.

Urmărește
723 afișări
Imaginea articolului Sondaj: Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire de salariu în următoarele şase luni, Anul 2018 va aduce o migrare masivă a forţei de muncă între companii

Sondaj: Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire de salariu în următoarele şase luni, Anul 2018 va aduce o migrare masivă a forţei de muncă între companii

„Schimbările legislative în materie de salarizare, impozitare şi contribuţii anunţate pentru începutul anului viitor îi fac pe angajaţii români să nu mai fie la fel de optimişti în privinţa viitorului lor pe piaţa muncii. Împreună cu elemente percepute a fi negative, specifice companiilor pentru care lucrează, aceste schimbări îi determină pe angajaţi să se aştepte la un an cu mai multă muncă depusă, mai mult stres şi mai puţini bani”, se arată în sondajul efectuat de Undelucram.ro, o platformă dedicată angajaţilor din România.

Anul 2018 va aduce o migrare masivă a forţei de muncă între companiile care îşi desfăşoară activitatea în România, potrivit răspunsurilor oferite în cadrul sondajului. Astfel, nu mai puţin de 60% din respondenţi au spus ca îşi doresc să îşi schimbe locul de muncă în anul care urmează. Deciziile de a părăsi actualul loc de muncă par a fi voluntare, având în vedere că 48,3% din angajaţi nu se tem că vor fi concediaţi în următoarele şase luni.

Pentru a-şi schimba locul de muncă în anul care urmează, 61,86% din participanţi au spus că sunt dispuşi să participe la cursuri de specializare, 40,9% din respondenţii sondajului şi-au declarat disponibilitatea de a fi relocaţi în alt oraş decât cel în care se află acum pentru a începe o nouă carieră.

Mai mult, 44,8% consideră că în prezent sunt mult mai puţine oportunităţi de angajare decât erau în urmă cu şase luni.

61% din angajaţi nu se aşteaptă la niciun fel de mărire a salariului în următoarele şase luni, iar aproape 70% din aceştia se aşteaptă la o evoluţie negativă a veniturilor, exprimându-şi opinia că trecerea contribuţiilor în sarcina lor le va scădea salariul.

Conform studiului, 52,8% cred că, pe lângă salariile mai mici pe care le vor avea de anul viitor, vor fi afectaţi şi de un bonus în scădere comparat cu cel de anul trecut.

Dacă la sfârşitul lui 2016 angajaţii plănuiau deja concediile pentru 2017, acum 55,3% din ei nu mai fac acest lucru, spunând chiar că se aşteaptă să îşi permită mai puţină relaxare anul viitor.

Angajaţii români susţin că şi mediul de lucru se degradează treptat, 64% reclamă faptul că pe parcursul ultimelor şase luni volumul de muncă a crescut, pe când sprijinul oferit de companie sau colegi pentru desfăşurarea activităţii a rămas la fel (51%).

Chiar şi cu un volum mai mare de muncă, mediul de lucru, procedurile sau eficienţa fie au rămas la fel ca până acum (41,6%), fie s-au înrăutăţit (41,8%). Acest lucru conduce la un volum mai mare de stres, resimţit de 64,5% din angajaţi, se arată în studiu.

În ciuda faptului că în ultimul an au evoluat din punct de vedere profesional în cadrul companiilor pentru care lucrează (56,7%), doar 18,7% consideră că mai pot avansa pe scara ierarhică la actualul loc de muncă. Astfel, 40,3% din angajaţi nu mai au încredere în viitorul companiilor pentru care lucrează.

Sondajul a fost efectuat în mediul online în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2017. La întrebări au răspuns 1.318 persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani. Fiecare întrebare a avut trei variante de răspuns.

Undelucram.ro este o comunitate online a angajaţilor din România, cu peste 50.000 de membri activi pe platformă şi peste 150.000 de evaluări lăsate de utilizatori despre companiile la care lucrează, interviurile de angajare sau ofertele salariale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici