- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.10.2013, 17:11)
- Ioan Dornescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Stoica, GFR: Plătim şi fără avizul de la Concurenţă, dacă Transporturile şi-au îndeplinit obligaţiile. Cum răspunde Victor Ponta
Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, susţine că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea GFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile.
Urmărește
713 afișări
Proprietarul GFR, Gruia Stoica (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
"Suntem pregătiţi să facem această plată, în condiţiile în care vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor contractuale. (...) Nu mai vreau să stau cinci luni până dă avizul Consiliul Concurenţei. Eu spun aşa: Sunt pregătit să plătesc această sumă de bani înainte de a primi avizul Concurenţei, care poate să fie pozitiv sau negativ, îmi asum această responsabilitate, şi mai mult decât atât, îmi asum acest risc de a mă costa mai mult cele şase luni de zile de blocaj a unei sume de 200 de milioane de euro, dar vreau să ştiu dacă vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor din contract", a declarat Stoica pentru MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Războiul din Ucraina, ziua 1007. Pentagon: Nu există indicii că trupele nord-coreene se deplasează în Ucraina / Germania va livra 2 sisteme de apărare aeriană IRIS-T Ucrainei până la sfârşitul anului
-
Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China
-
Oficial NATO: Companiile trebuie să se pregătească pentru un scenariu de război
Întrebat la ce clauze se referă, el a indicat prevederile Hotărârii de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă.
Stoica a precizat că GFR deţine banii pentru cumpărarea CFR Marfă, obţinuţi de la instituţii financiare foarte importante, "care nu vin din partea de est", adugând că majoritate banilor sunt "din America", de la bănci.
El a mai spus că nu ştie dacă Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit în acest moment toate obligaţiile, dar vineri va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii instituţiei.
Stoica a reiterat că nu vrea să avanseze scenarii legate de evoluţia procedurii, precizând că în cazul în care procesul se va bloca, va încerca să-şi recupereze costurile."
"În orice contract şi relaţii comerciale civilizate, trebuie să-ţi recuperezi pierderile pe care le-ai avut", a spus el.
Potrivit HG-ului privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră duminică, nefiind prelungit de către Guvern. În lipsa altei decizii pe această temă, GFR ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru cele 51% din acţiunile CFR Marfă scoase la vânzare.
Citeşte şi:
Guvern: În şedinţă nu a fost propusă şi nici discutată o prelungire a privatizării CFR Marfă
Anexa HG-ului prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.
Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.
Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.
"Dacă finalizarea nu a avut loc, independent de orice culpă a cumpărătorului, într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei", se arată în HG.
Pe de altă parte, în nota de fundamentare a unui proiect de HG prin care Transporturile solicitau amânarea datei de finalizare a privatizării până la 20 decembrie se preciza că prin prelungirea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, dar şi pentru formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului a reducerii capitalului social al CFR Marfă.
În conformitate cu prevederile HG 526/2013, numărul total de acţiuni care fac obiectul vânzării, precum şi preţul pe acţiune vor fi determinate la data finalizării tranzacţiei şi de transferul activelor CFR Marfă descrise într-o anexă a dosarului de prezentare către alte societăţi aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
"Transferul fără plată a activelor presupune diminuarea corespunzătoare a capitalului social al CFR Marfă, în baza hotărârii AGA iar diminuarea capitalului social se poate înregistra la O.R.C.
numai după trecerea a două luni de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii AGA, conform Legii 31/1990, perioadă care excede termenul legal stabilit pentru finalizare prin HG 526/2013, respectiv data de 13 octombrie 2013", arătau autorii documentului.
Ministerul Transporturilor nu a răspuns, până la data transmiterii acestei ştiri, unei solicitări MEDIAFAX privind activele care urmează să fie transferate şi valoarea acestora.
Stoica a afirmat că în contractul de privatizare, semnat la începutul lunii septembrie, nu apare termenul 13 octombrie.
"În contract apare termen de plată după avizul Consiliului Concurenţei", a spus el.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat duminică pentru MEDIAFAX că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal al instituţiei pe care o conduce este de maxim 5 luni.
El a precizat joi că instituţia nu poate da avizul până luni şi va începe analiza doar după ce va primi de la GFR informaţii care lipsesc din notificarea depusă în urmă cu două săptămâni. După primirea documentaţiei complete încep să curgă termele legale, care prevăd o decizie în 45 de zile dacă este o analiză uzuală sau mai mult în cazul unei verificări mai aprofundate, a adăugat Chiriţoiu.
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
Ponta îi răspunde lui Stoica: Cred că Guvernul a îndeplinit obligaţiile, dacă dă aşa banii, e excelent!
Premierul Ponta crede că Guvernul şi-a îndeplinit toate obligaţiile din contractul pentru privatizarea CFR Marfă şi declară că, deşi nu cunoaşte toate detaliile, nu ştie ceva ce ar mai trebui să facă Executivul, adăugând că este "excelent" dacă Gruia Stoica acceptă să dea banii în aceste condiţii.
Premierul a susţinut declaraţia după ce proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, a transmis agenţiei MEDIAFAX că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile.
"Excelent, atunci e excelent. Cred că da (legat de îndeplinirea de către Guvern a tuturor obligaţiilor din contract - n.r.), nu cunosc toate detaliile, dar nu ştiu ceva ce ar mai trebui să facă Guvernul şi nu a făcut", a spus Ponta, la solicitarea presei de a comenta ultima declaraţie a proprietarului GFR.
Ponta a precizat că Executivul şi-a îndeplinit inclusiv angajamentul de transformare a datoriilor CFR Marfă în acţiuni.
"Singurul lucru care nu se poate întâmpla, pentru că nu depinde de Guvern, este avizul Consiliului Concurenţei, care lucrează după propriile sale regulamente şi în baza regulamentelor europene, nu e al Guvernului. Se supune propriilor sale proceduri, europene însă, şi, într-adevăr, noi nu avem încă un aviz că putem sau nu să dăm CFR Marfă către câştigător", a adăugat Ponta.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Concurenţa nu poate da avizul la CFR Marfă până luni. Analiza începe după completarea notificării
Citește și: Ministrul Transporturilor: Termenul de plată pentru CFR Marfă rămâne 14 octombrie şi nu va fi amânat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:21
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1007. Pentagon: Nu există indicii că trupele nord-coreene se deplasează în Ucraina / Germania va livra 2 sisteme de apărare aeriană IRIS-T Ucrainei până la sfârşitul anului
-
astăzi, 07:26
Ciucă, după ce a demisionat de la conducerea PNL: Suntem conştienţi că au existat greşeli