- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (09.02.2020, 19:06)
- Mihai Gongoroi
Strategia aleasă de Finlanda pentru a-şi ajuta cetăţenii tot mai îndatoraţi
Banca centrală din Finlanda a început să creioneze o strategie pentru "alfabetizarea" financiară a cetăţenilor, transmite Bloomberg. Ideea vine în contextul în care datoria gospodăriilor finlandeze s-a dublat în ultimii 20 de ani, iar peste 7% din populaţie nu îşi mai poate plăti facturile lunare.
Urmărește
4837 afișări
Sursa FOTO: Profimedia
Finlanda, ce se situează pe prima poziţie în topul celor mai fericite ţări alcătuit de Organizaţia Naţiunilor Unite, a dezvoltat în ultimii ani o problemă financiară. În ciuda faptului că finlandezii sunt printre cei mai educaţi din lume, dobânzile scăzute din ultimele decenii şi dispariţia numerarului a dus la o dublare a datoriei deţinută de gospodării.
Dorinţa de a plăti totul digital a coincis astfel cu dispariţia disciplinei în materie de cheltuieli. În prezent, un număr record de finlandezi, adică 7% din populaţia de 5,5 milioane de cetăţeni, nu-şi mai poate plăti facturile lunare. Asta după ce, în ultimii ani, autorităţile au tras în gol semnale de alarmă cu privire la creşterea creditelor de consum.
Juha Pantzar, director executiv la o fundaţie care ajută persoanele supraîndatorate să-şi repună în echilibru finanţele, spune că faptul că "numerarul a dispărut" a creat o nouă realitate care "obturează sentimentul oamenilor cu privire la bani".
"Multă lume are probleme estimând unde îşi cheltuie banii, cât le va rămâne la finalul lunii şi cât îşi permit să împrumute", spune el.
Acum 20 de ani, cash-ul era folosit în circa 70% din tranzacţii, restul fiind tranzacţii cu card. Statistica s-a inversat însă, iar, între timp, în 2018, peste 80% din tranzacţii au ajuns să fie realizate cu cardul, mobilul sau alte modalităţi digitale de plată.
Oli Rehn, guvernatorul băncii centrale finlandeze, spune că "consumatorii s-au mutat deja în mare parte într-o lume digitală" când vine vorba de plăţi. "Oamenii nu mai au limitări psihice când vine vorba de un buget cum aveau înainte, iar acest lucru îngreunează gestiunea finanţelor proprii pentru anumite persoane", arată acesta.
Iar din acest motiv banca centrală a decis să intervină. Primul pas a fost alcătuirea unor seturi de date şi bune practici de la organizaţii care lucrează în domeniul asistenţei financiare, pas ce va fi urmat de scalarea acestui efort ca mai multe grupuri din societate să aibă acces la asistenţa respectivă.
Banca Finlandei va stabili ulterior o ţintă naţională de "alfabetizare financiară" şi va lucra cu terţe părţi şi furnizori de servicii pentru a coordona aplicarea programului naţional. În prezent, banca centrală încă lucrează pe detaliile planului.
Totodată, mai multe restricţii pe creditare sunt în lucru la ministerul de finanţe finlandez.
Până în 2023, guvernul vrea să aibă în funcţiune o bază de date cu împrumuturile fiecărui cetăţean în aşa fel încât să pună la dispoziţia băncilor mai multe informaţii despre potenţialul debitor şi dacă acesta ar trebui să primească un credit sau nu. Regulile privind acordarea creditelor de consum au fost deja modificate în toamna lui 2019.
Autorităţile finlandeze sunt îngrijorate de costul uman al datoriei, care, în cazuri extreme, poate duce chiar la îndepărtarea persoanelor de pe piaţa muncii, întrucât angajatorii refuză lucrătorii cu un istoric de credit negativ. Totodată, autorităţile îşi fac griji şi pentru că oamenii care au de plătit datorii masive găsesc puţine beneficii în muncă, potrivit studiilor.
În stilul lor clasic, finlandezii explorează tot căi tehnologice pentru a-i ajuta pe cei cu probleme financiare să înveţe să-şi gestioneze banii. Pe viitor, noi aplicaţii construite pe baza unor algoritmi vor estima fluxul personal de numerar şi vor acorda sfaturi consumatorilor asupra cheltuielilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe