- Home
- Economic
- WASHINGTON, (03.11.2013, 14:11)
- Anca Dumitrescu
SUA: Noi scenarii catastrofale în testele de stres pentru 2014 destinate băncilor
JPMorgan Chase, Citigroup şi alte mari bănci americane trebuie să demonstreze în testele de stres pentru 2014 concepute de Rezerva Federală (Fed) că pot supravieţui prăbuşirii unui partener comercial major sau scăderii valorii portofoliilor de credite riscante.

SUA: Noi scenarii catastrofale în testele de stres pentru 2014 destinate băncilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Scenariile testelor anuale reflectă unele dintre cele mai mari riscuri luate în considerare de autorităţile de reglementare atunci când evaluează capacitatea sistemului financiar american de a rezista şocurilor economice, relatează Bloomberg.
Bancherii trebuie să arate ce s-ar putea întâmpla cu valoarea portofoliilor de credite, care ar fi impactul unei noi crize imobiliare şi cum vor rezista instituţiile financiare dacă o companie care le datoarează sume substanţiale s-ar prăbuşi.
Testele au rolul, în parte, să crească rezistenţa la posibile bule speculative pe pieţele emergente asiatice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Totodată, testele trebuie să prevină o repetare a crizei din 2008, când problemele Lehman Brothers Holdings, care a intrat în faliment, şi American International Group, salvată de guvernul SUA, au pus în pericol marii lor parteneri comerciali.
Fed foloseşte aceste teste, bazate pe condiţii adverse ipotetice şi nu pe estimări, pentru a încuraja cele mai mari 30 de bănci americane să constituie rezerve de capital pentru posibile turbulenţe economice. Un număr de 12 bănci vor fi supuse pentru prima oară unor verificări privind nivelul capitalului.
JPMorgan, Citigroup, Bank of America, Goldman Sachs Group, Morgan Stanley şi Wells Fargo vor testa cum vor performa portofoliile lor în cazul producerii unui şoc pe piaţa financiară mondială. Detaliile scenariului vor fi anunţate în curând, a precizat Fed.
Cele şase bănci, precum şi Bank of New York Mellon şi State Street Corp vor aplica şi un scenariu în care unul dintre partenerii lor intră în mod instantaneu şi neaşteptat în default (incapacitate de plată). Testele anterioare se concentrau pe intrarea în default a unor companii din cauza erodării economiei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe