- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tănăsescu: Cursul nu va evolua spectaculos în viitoarele trimestre
Moneda naţională nu va avea evoluţii spectaculoase în următoarele trimestre faţă de nivelul actual al cursului de schimb, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, care crede că, pe baza fundamentelor economice, paritatea de echilibru se situează între 4,2 şi 4,3 lei/euro.
Tănăsescu: Cursul nu va evolua spectaculos în viitoarele trimestre (Imagine: BOgdan Maran/Merdiafax Foto)
"E clar că rata de schimb valutar, aşa cum arată fundamentele economiei româneşti, are o variaţie între 4,2 şi 4,3 lei/euro, şi am văzut acest lucru în perioada ultimelor luni. Pentru fundamentele existente ale economiei româneşti este un curs de echilibru. Eu nu cred că vor fi evoluţii spectaculoase în perioada trimestrelor următoare în ceea ce priveşte actualul curs", a spus Tănăsescu la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro Tv.
Oficialul FMI consideră că este o mare greşeală în a face speculaţii cu privire la un anumit nivel al cursului, aşa cum procedează foarte mulţi oameni de afaceri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
"Cursul de schimb leu/euro sau leu/dolar este o consecinţă a pieţei şi cred că astfel de semnale nu fac decât să înrăuţească", a arătat Tănăsescu.
În acest context, el a explicat că politica Băncii Naţionale a României privind cursul de schimb este una corectă, la fel ca şi cea a băncii centrale din zona euro.
"BNR joacă acest rol de stabilizator, iar evoluţia cursului este conformă cu ceea ce se întamplă pe piaţa românească la ora actuală. Nu cred ca banca centrală e un instrument care intervine frecvent şi ţine (cursul - n.r.)", a mai spus Tănăsescu.
Întrebat dacă moneda naţională s-ar putea deprecia până la un nivel al cursului de 5 lei/euro în cazul în care România nu mai beneficiază de următoarele tranşe din împrumut, Tănăsescu a răspuns că nu crede acest lucru.
El a precizat că nu se pune problema neacordării următoarelor tranşe din acord, ci doar dacă virarea fondurilor se va realiza în decembrie sau în luna ianuarie.
"Comisia Europeană nu că nu ne mai dă banii. CE ne dă banii. Comisia nu poate să ne mai dea banii până la sfârşitul anului 2009, care este cu totul şi cu totul altceva", a menţionat Tănăsescu.
Oficialul FMI a explicat că procedurile CE sunt mai complicate decât cele ale instituţiei pe care o reprezintă, în sensul că executivul Uniunii Europene trebuie să atragă iniţial banii de pe piaţa de capital şi apoi să-i acorde României, procedură care provoacă o întârziere.
"Dar nu se pune problema ca fondul, CE sau Banca Mondială să nu mai dea banii României, ci probabil este un decalaj de câteva săptămâni în acordarea acestor sume", a arătat Tănăsescu.
El a arătat că un scenariu economic în care Romnânia nu ar fi încheiat un acord cu FMI ar fi pus o presiune foarte mare pe cursul de schimb.
"Mulţi s-au întrebat. Este clar că nu ar fi rezistat cursul de schimb (...) să evolueze într-un palier cât de cât acceptabil. Fără aceşti bani de la finanţatorii externi ar fi fost o presiune mult mai mare pe cursul de schimb", a conchis Tănăsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO