- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (19.07.2012, 12:55)
- Cristina Cuncea ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Topul cartierelor pentru închiriere. Care sunt cele mai căutate cartiere din marile oraşe din ţară, cu cele mai mici chirii
Drumul Taberei este cel mai căutat cartier din categoria medie pentru închirierea de locuinţe în Bucureşti, iar cele mai mici chirii se înregistrează în zona Dristor, potrivit unei analize care arată că proprietarii sunt mai flexibili la negociere în perioada verii.
Urmărește
14031 afișări
Topul cartierelor pentru închiriere. Care sunt cele mai căutate cartiere din marile oraşe din ţară, cu cele mai mici chirii (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
"Vacanţa studenţilor pune presiune pe oferta de locuinţe scoasă la închiriere pe perioada verii în Bucureşti şi în marile oraşe, iar proprietarii sunt mai flexibili la negociere în acest interval. Astfel, perioada de vară este una propice pentru căutarea unei chirii", se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.
Portalul a realizat un clasament al celor mai ieftine chirii în cele mai căutate cartiere din Bucureşti şi alte mari oraşe din ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Drumul Taberei este cel mai căutat dintre cartierele Capitalei, în această zonă chiriile la garsoniere pornesc de la 180-190 de euro pe lună. Pentru o asemenea sumă poate fi închiriată o locuinţă complet mobilată şi utilată, cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi, situată la un etaj intermediar. Acelaşi preţ cerut îl are însă şi o garsonieră nemobilată, cu o suprafaţă utilă ceva mai mare (40 de metri pătraţi), situată la parterul unui bloc cu nouă nivele.
La două camere, chiriile încep de la 210-220 de euro pe lună, pentru un apartament cu o suprafaţă utilă cuprinsă între 40 şi 48 de metri pătraţi, complet mobilat şi utilat. Pe segmentul locuinţelor cu trei camere, chiriile cerute de proprietari pornesc de la 250 de euro.
Cartierul Militari se află pe locul doi în topul celor mai căutate zone din Capitală pentru închirierea de locuinţe. Aici, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 150 de euro pe lună. La acest preţ este scoasă pe piaţă o locuinţă mobilată, cu o suprafaţă utilă de 30 de metri pătraţi, situată în ansamblul rezidenţial Westgate, din zona Preciziei, din apropierea staţiei de metrou cu acelaşi nume. Acest preţ este însă valabil doar pentru clienţii care pot plăti chiria în avans pe un an de zile. Pentru o proprietate similară, dar situată într-un bloc vechi, cei interesaţi ar trebui să plătească cel puţin 180 de euro pe lună.
Pe segmentul locuinţelor cu două camere, cel mai mic preţ cerut este 200 de euro. Pentru această sumă poate fi închiriat un apartament vechi, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, situat la parterul unui bloc cu nouă etaje. Locuinţa este mobilată şi utilată.
La trei camere, cea mai mică chirie din Militari este 290 de euro pe lună. Atât cere proprietarul unui apartament cu o suprafaţă utilă de 65 de metri pătraţi, situat în zona Lujerului, în apropiere de staţia de metrou cu acelaşi nume.
Dristor completează clasamentul, cu chirii care pornesc de la 100 de euro pentru garsoniere. În acest caz este vorba despre o garsonieră într-o vilă construită în anul 2000, cu o suprafaţă utilă de 14 metri pătraţi. Locuinţa are baie proprie, însă bucătăria este la comun. Pentru garsonierele situate în blocuri vechi, preţurile pornesc de la 210 euro pe lună (pentru o suprafaţă utilă de 35 de metri pătraţi).'
La două camere, cel mai mic preţ cerut este 240 de euro pe lună. Acesta este şi cazul unui apartament cu o suprafaţă utilă de 55 de metri pătraţi, situat la etajul al şaselea dintr-un bloc de zece.
În Dristor, un apartament cu trei camere poate fi închiriat cu minimum 330 de euro pe lună. La acest preţ este scos pe piaţă un apartament cu o suprafaţă utilă de 64 de metri pătraţi, situat la parterul unui bloc cu zece etaje din zona Camil Ressu. Locuinţa este decomandată, renovată, dar doar parţial mobilată.
În Timişoara, cel mai căutat dintre cartiere este Complexul Studenţesc, unde chiriile la garsoniere pornesc de la 150 de euro pe lună. Pentru o asemenea sumă poate fi închiriată o locuinţă complet mobilată şi utilată, în stare bună, cu o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, situată la etajul 1 într-un bloc cu patru etaje. Pentru apartamentele cu două camere, chiriile încep de la 180 de euro pe lună, iar pe segmentul locuinţelor cu trei camere, chiriile cerute de proprietari pornesc de la 250 de euro.
În afara Complexului Studenţesc, cartierele cele mai căutate din Timişoara sunt Girocului, Lipovei, Soarelui şi Aradului, iar cele mai multe oferte se găsesc în Complex şi zona Aradului.
Cel mai căutat cartier din Cluj-Napoca este Mărăşti. Aici, chiriile la garsoniere pornesc de la 160 de euro pe lună. Pentru apartamentele cu două camere, majoritatea chiriilor se situează în intervalul 250 - 280 de euro pe lună. Pentru apartamentele cu trei camere, chiriile cerute de proprietari pornesc de la 300-330 de euro.
Topul celor mai căutate cartiere din Cluj-Napoca este completat de Mănăştur, Zorilor şi Gheorgheni. Alături de Mărăşti, acestea sunt şi zonele cu cele mai multe oferte.
La fel ca în Timişoara, cel mai căutat dintre cartierele ieşene pe segmentul chirii, este cartierul în care se află şi campusul studenţesc, Copou, chiar dacă acesta e departe de a fi cel mai ieftin. Aici, chiriile la garsoniere se situează în jurul valorii de 150 de euro pe lună. Pentru apartamentele cu două camere, chiriile încep de la 180-200 de euro pe lună, deşi oferte nu sunt foarte numeroase în Copou, astfel încât cele mai multe apartamente de aici au o chirie considerabil mai ridicată.
Pe segmentul locuinţelor cu trei camere, chiriile cerute de proprietari pornesc de la 300 de euro.
În afara Copoului, cartierele cele mai căutate din Iaşi sunt Tătăraş, Podu Roş sau Nicolina.
Cel mai căutat cartier din Braşov, pe segmentul chiriilor, este Răcădău. Aici, chiriile la garsoniere pornesc de la 160 de euro pe lună. Chiriile apartamentelor cu două camere încep de la 200 de euro pe lună, iar la trei camere pornesc de la 250 de euro.
Răcădăul este urmat de Astra în topul celor mai căutate cartiere din Braşov.
În Constanţa, pe segmentul chiriilor, cel mai căutat cartier este Tomis Nord, unde chiriile la garsoniere pornesc de la 150 de euro pe lună. Chiriile apartamentelor cu două camere încep de la 175 de euro pe lună, în timp ce apartamentele cu trei camere pot fi închiriate pornind de la 200 de euro.
Tomis Nord este urmat de Faleza Nord, Tomis III şi Dacia în topul celor mai căutate cartiere din Constanţa.
Lansat în mai 2000, www.imobiliare.ro are peste 31.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe