Transgaz se gândeşte la emisiuni de obligaţiuni pentru investiţii, precum şi la credite bancare

Compania de stat Transgaz (TGN) ia în calcul realizarea unor emisiuni de obligaţiuni sau împrumuturi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau Banca Mondială pentru finanţarea investiţiilor, întrucât nu reuşeşte să atragă fonduri nerambursabile suficiente.

Urmărește
224 afișări
Imaginea articolului Transgaz se gândeşte la emisiuni de obligaţiuni pentru investiţii, precum şi la credite bancare

Transgaz se gândeşte la emisiuni de obligaţiuni pentru investiţii, precum şi la credite bancare

Alte metode prin care ar putea obţine finanţări sunt participarea la programe derulate de "autorităţile competente" ale statului şi obţinerea, de la Uniunea Europeană, a statutului de "proiect de interes comun" pentru investiţiile de interes regional, se arată într-un plan de administrare a companiei pentru perioada 2013-2017 elaborat de Consiliul de Administraţie al Transgaz.

Documentul citat precizează că, "din nefericire", două din trei proiecte finanţate cu fonduri europene au primit cereri de returnare a finanţării din cauza descoperirii unor nereguli.

Programul de modernizare şi dezvoltare a companiei va pune accentul pe dezvoltarea sistemului de transport al gazelor şi pe eficienţă, mai mult decât pe modernizarea şi retehnologizarea conductelor, chiar dacă 71% din conducte au durata de funcţionare depăşită.

"Programul de modernizare şi dezvoltare aferent perioadei 2013-2017 pune în evidenţă reorientarea politicii de investiţii de la modernizarea şi retehnologizarea sistemului naţional de transport la dezvoltarea acestuia şi a instalaţiilor din dotare şi executarea de lucrări în scopul creşterii eficienţei energetice", potrivit documentului citat.

Conducerea Transgaz consideră că anul 2014 va fi unul "crucial" în "definirea viitorului companiei".

Trebuie subliniat că acest plan de dezvoltare este un plan minim care va fi ajustat odată cu clarificarea nevoilor viitoare ale unor proiecte importante, cum ar fi exploatarea şi transportul zăcămintelor semnificative de gaze naturale descoperite în Marea Neagră şi gazele de şist din zona Dobrogei şi Bârlad.

Transgaz a bugetat pentru 2013-2017 investiţii totale de 1,72 miliarde de lei (390 milioane euro), din care 732,7 milioane de lei în conducte.

"Compania va trebui să se mobilizeze agresiv pentru a-şi îndeplini chiar şi planul minim de investiţii considerând numărul limitat de proiecte în desfaşurare care se continuă în 2014", se arată în planul de dezvoltare.

Planul de dezvoltare precizează că este "îngrijorătoare" creşterea "substanţială" a zilelor medii de întârziere pentru conductele finalizate, din cauză că unele proiecte au fost începute fără aprobările necesare.

"Blocajele create sunt o lecţie operaţională şi legislativă, deoarece există riscul ca proiecte de interes naţional, cum ar fi transportul gazului exploatat din Marea Neagra, să fie împiedicate de dificulatatea obţinerii dreptului de acces pentru construirea conductelor", potrivit documentului.

Transgaz este controlat de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice. Compania a trecut, în primăvara acestui an, din subordinea Ministerului Economiei, ca urmare a obligaţiei asumate de Guvern de a respecta directiva europeană privind separarea şi administrarea activităţilor de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei.

Statul mai deţine 58,5% din capitalul Transgaz, după ce un pachet de 15% din acţiuni a fost vândut pe bursă în luna aprilie, printr-o ofertă secundară, conform acordului Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Transgaz a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti în 2007, cu un pachet de 10% din titluri, care a fost suplimentat în 2008 cu aproximativ 3%, fiind destinat persoanelor deposedate de bunuri în perioada regimului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici