Turbinele fără elice, alternativă pentru stâlpii eolieni convenţionali. Cum arată şi cum funcţionează - FOTO

O companie spaniolă a lansat stâlpii eolieni fără elice, în locul turbinelor tradiţionale, informează Daily Mail. Avantajul acestora constă în folosirea vorticităţii, un fenomen aerodinamic generator de electricitate, care îi face cu mult mai silenţioşi şi mai siguri decât cei cu elice.

Urmărește
2260 afișări
Imaginea articolului Turbinele fără elice, alternativă pentru stâlpii eolieni convenţionali. Cum arată şi cum funcţionează - FOTO

Turbinele fără elice, noua alternativă pentru stâlpii eolieni convenţionali (Imagine: vortexbladeless.com)

Potrivit creatorilor turbinelor Vortex, design-ul fără elice ar putea reduce costurile de fabricaţie cu până la 53%, iar vorticitatea ar putea reprezenta viitorul “energiei verzi”, scrie Daily Mail.

Prototipul Vortex deja creat funcţionează cu ajutorul unui con compus din fibre de carbon şi de sticlă. La baza conului sunt poziţionate două inele cu magneţi negativi (de respingere), care se comportă ca un motor non-electric, iar în bătaia vântului, aceştia se vor împinge unul pe celălalt. Astfel, mişcările vor fi transformate în energie electrică cu ajutorul unui alternator care creşte frecvenţa mişcărilor catargului, chiar şi la viteze mici ale vântului.

Turbina eoliană „Vortex Mini” are 12 metri înălţime şi, potrivit companiei, poate capta jumătate din puterea vântului, adică cu 30 de procente mai puţin decât vechii stâlpi.

“Momentan, avem un Vortex cu toate reperele tehnice: oscilaţie, sincronizare cu diverse tipuri de viteze eoliene şi generare de energie”, a declarat David Suriol, unul dintre creatorii turbinelor, pentru Renewable Energy Magazine.

Compania speră să scoată pe piaţă turbine de 100 waţi, până în 2018.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici