Un calendar cu stewardese în "ipostaze senzuale", lansat de Blue Air
Blue Air va lansa în curând un calendar pentru 2011 în care vor apărea 21 de stewardese şi doi însoţitori de zbor din echipajul companiei în "ipostaze senzuale", a declarat agenţiei MEDIAFAX Florentina Tatu, directorul de comunicare al operatorului aerian low-cost.

Un calendar cu stewardese în "ipostaze senzuale", lansat de Blue Air
"Calendarul este realizat în scop caritabil şi va apărea ca insert al unei reviste cu care am colaborat, ediţia din decembrie, urmând să fie vândut şi la bordul avioanelor Blue Air. Este primul calendar de acest gen realizat de Blue Air. Iniţial, am vrut ca pentru fiecare lună să apară o fată, însă am avut foarte multe cereri din partea stewardeselor şi ne-am oprit cu greu la 21 de fete. În calendar vom avea şi doi însoţitori de zbor. De asemenea, pasagerii vor putea vedea fotografii din timpul sedinţelor în ediţia de iarnă a revistei de bord a companiei noastre", a afirmat Tatu.
Ea a adăugat că până acum au fost două şedinţe foto, urmând ca acestea să continue în funcţie de numărul fotografiilor realizate. Fotografiile au fost făcute într-un hangar din incinta Romaero Băneasa.
"Pentru calendarele vândute la bordul avioanelor fondurile strânse vor fi donate unor asociaţii de copii, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor în care aceştia se dezvoltă. Urmărim şi alte canale de distribuţie la nivel naţional şi, în funcţie de acestea, vom stabili tirajul pentru calendare", a mai spus Tatu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta
-
Şeful spionajului militar ucrainean: Coreea de Nord asigură Rusiei jumătate din necesarul de muniţie pentru război
Blue Air, companie deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, este primul operator aerian din România care a lansat calendare de acest gen.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

