Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Tudor, nu va mai candida pentru această funcţie

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Daniel Tudor nu va mai candida pentru această funcţie din motive personale şi ca urmare a unei posibile incompatibilităţi cu statutul de senator al soţiei, Doina Tudor.

Urmărește
409 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Tudor, nu va mai candida pentru această funcţie

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Tudor (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă de urgenţă care modică OUG 93/2012, care reglementează funcţionarea ASF. Actul reduce numărul membrilor Consiliului ASF de la 11 la 9 şi stabileşte criteriile de incompatibilitate pentru aceştia, printre care se numără şi calificările profesionale minime necesare şi evitarea conflictului de interese. În acest context, am luat decizia să nu mai candidez pentru un nou mandat în viitorul Consiliu al ASF din motive personale şi ca urmare a unei posibile incompatibilităţi din cauza soţiei, Doina Tudor, care este senator", a declarat Tudor pentru MEDIAFAX.

Doina Tudor este senator PNL din decembrie 2012.

"Anul trecut, în luna octombrie, am fost numit preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). După înfiinţarea ASF, în luna aprilie a acestui an, am fost votat în Parlament vicepreşedinte al instituţiei. După ce numărul membrilor Consiliului ASF a fost redus de la 17 la 11, am fost votat din nou în această funcţie. Fiecare candidatură presupune audieri la comisiile de specialitate din Parlament. Dacă aş mai candida încă o dată ar fi pentru a patra oară în mai puţin de un an de zile. Din punctul meu de vedere este prea mult", a spus Tudor.

Susţinut de USL pentru şefia CSA şi ulterior în Consiliul ASF, Tudor a fost director general al Ardaf în perioada 2007-2009. Anterior, el a condus Roumanie Assurance International (RAI), unde a deţinut şi un pachet de acţiuni reprezentând 47,4% din capitalul social.

Societatea a fost preluată integral de fondul ceh de investiţii PPF Investments, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 10 milioane de euro.

Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, pentru a răspunde în timp solicitării FMI, deşi prevederea a fost inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.

Concomitent, Ministerul Finanţelor Publice a publicat miercuri la secţiunea transparenţă decizională a paginii web a instituţiei proiectul de ordonanţă de urgenţă, dar nu există informaţii dacă forma de pe site este aceeaşi cu cea aprobată de Guvern.

Potrivit documentului publicat de MFP: "A.S.F. este condusă de un Consiliu format din 9 membri, dintre care un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 3 vicepreşedinţi, care sunt membri executivi. Fiecare dintre cei 3 vicepreşedinţi are atribuţii specifice corespunzătoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiară. În hotărârea Parlamentului României de numire a acestora se stabileşte sectorul de supraveghere financiară pentru care sunt numiţi. Ceilalţi 4 membri sunt membri neexecutivi".

De asemenea, proiectul de OUG prevede că selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi membri ai Consiliului ASF se va face de către comisiile reunite de buget-finanţe şi economice din Camera Deputaţiilor şi Senat, dar fără a se mai specifica criteriul exclusiv de experienţă profesională.

În aceste condiţii, legislaţia pare că va obligã parlamentarii din comisii să verifice toate aspectele privind criteriile de calificare ca membru al Consiliului ASF şi eventualele incompatibilităţi.

Proiectul de act normativ stabileşte că membrii Consiliului ASF trebuie să îndeplinească şi condiţia de a avea o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani ani de la data absolvirii studiilor superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă.

Legea în vigoare stipulează că selecţia se va face exclusiv pe baza experienţei profesionale în domeniu de cel puţin zece ani.

Documentul publicat de MFP nu reglementează însă şi problema incompatibilităţii persoanelor care deţin participaţii de peste 10% din acţiunile emise de societăţile listate.

MFP aminteşte în mai multe rânduri atât în proiectul de OUG, cât şi în nota de fundamentare ataşată, că actul normativ este necesar pentru a răspunde angajamentelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană care visează modificarea cu celeritate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Totodată, tot pentru respectarea angajamentelor cu Fondul Monetar Internaţional, se introduc prevederi concrete în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese. Astfel, la articolul 9, litera g) se modifică în sensul că, membrii Consiliului să nu poată fi soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Biroului Permanent al Parlamentului", se mai spune în nota de fundamentare.

Până în prezent, membrii Consiliului ASF aveau obligaţia să nu fie soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu preşedintele Romaniei, presedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Acelaşi document publicat miercuri introduce pentru personalul instituţiei un regim al incompatibilităţilor şi al conflictului de interese similar celui stabilit pentru membrii Consiliului ASF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici