COMENTARIU Crenguta Nicolae: Asta ar fi trebuit să aflăm în parlament despre PNRR

Mai mult, şeful PNL a adăugat că programul urmează să fie definitivat abia după ce va fi trimis la Bruxelles pe 31 mai, adică atunci când deja va fi prea târziu ca să-l mai vadă vreun parlamentar care ar putea obiecta. Această punere a parlamentului şi implicit a societăţii în faţa faptului împlinit reflectă lipsa obişnuită de apetit pentru democraţie din PNL şi USR, dar şi faptul că prin PNRR urmează să fie asumate o serie de tăieri de cheltuieli publice şi majorări de taxe care ar dăuna atât de tare popularităţii electorale a partidelor coaliţiei, încât nu pot fi prezentate pe şleau de la bun început, ci doar printr-un dans de dezminţiri, recunoaşteri cu jumătate de gură, nuanţări şi amânări menite să obişnuiască treptat publicul cu realitatea. Aşa cum e acum cu creşterea vârstei de pensionare, îngheţarea pensiilor şi îngheţarea cheltuielilor cu salariile la nivelul din 2019, la fel va fi treptat şi cu prezentarea altor angajamente sensibile din PNRR, ca majorarea impozitelor pe locuinţe ori cu lichidarea scutirilor fiscale din IT sau construcţii.

Presa europeană a remarcat luptele politice crâncene duse în ţări ca Polonia sau Finlanda, până în pragul căderii guvernelor, spre a obţine aprobarea parlamentelor pentru planurile naţionale de redresare şi rezilienţă. În Polonia, un partid din opoziţie şi-a condiţionat aprobarea de alocarea unor fonduri pentru locuinţe, spitale şi susţinerea antreprenorilor afectaţi de pandemie. În Finlanda, un partid din coaliţie a cerut scăderea impozitării pe turbă, întâmpinând opoziţia colegilor de coaliţie din partidul verde; până la urmă, disputa a fost rezolvată de comitetul constituţional al parlamentului, care a decis că pentru aprobarea planului sunt necesare doar două treimi din parlament. Aceste exemple arată cum au luat în serios alte ţări din UE dezbaterea despre planul de redresare, raportat la muţenia arogantă cu care a acţionat la noi guvernul, muţenie care nu şi-a găsit replica decât în ideea PSD de a depune o moţiune de cenzură calificată altminteri corect de Ludovic Orban drept „bulă de săpun”.

Despre cum va administra România banii primiţi prin PNRR, ministrul Câmpeanu a zis că în învăţământ nu sunt oameni capabili de asta, aşa după cum înainea lui ministra Anisie admitea că ministerul ei n-ar avea ce face cu banii dacă s-ar mări bugetul pentru educaţie la 6% din PIB. Câmpeanu zicea că nu are la minister „un creier pe infrastructură, un creier pe digitalizare, un creier pe abandon, un creier pe învăţământ profesional şi unul pe educaţie timpurie”. Ulterior, ministrul s-a făcut că se entuziasmează totuşi de faptul că 3,6 miliarde de euro din PNRR „vor rămâne sub tutela România educată”, de la 4 miliarde anunţate iniţial de preşedintele Iohannis. Această poveste ridicolă are loc în condiţiile în care la reuniunea de la Porto, de la începutul lui mai, liderii UE au recunoscut că trecerea la economia verde şi digitală va scoate de pe piaţa muncii atât de mulţi oameni, încât este nevoie de reglementarea unui drept special la educaţie şi reinstruire pe toată durata vieţii, cu finanţare aferentă, în aşa fel încât Europa să nu se trezească peste noapte cu milioane de şomeri.

Asemenea preocupări nu numai că nu sunt discutate în România, ci par să fie complet necunoscute atât puterii, cât şi opoziţiei, care mereu când e vorba de PNRR se limitează la fanteziile preferate: premierul Cîţu se bucură că are ocazia să facă tăierile de cheltuieli pe care şi le-ar fi dorit acum zece ani, iar opoziţia vorbeşte despre „planul diabolic de austeritate sub forma unui acord de tip FMI”. Premierul tratează deschis viitorul plan în cheie de partid, promiţând că PNRR va asigura pentru PNL guvernarea în următorii 8 ani, din moment ce va funcţiona ca instrument de coerciţie pentru oricine ar dori să-l critice: „toate investiţiile făcute prin PNRR trebuie finalizate până în 2026, iar dacă nu se finalizează, pierdem banii”. Mai sus cu un etaj, la Administraţia Prezidenţială, consilierul Cosmin Marinescu duce mai departe spiritul lozincii „România educată”, cu două lozinci noi: „România investeşte, România se reformează – acestea credem că trebuie să fie cuvintele cheie pe agenda tuturor celor care doresc o Românie modernă, europeană şi prosperă.”

În realitate, în cazul PNRR e vorba de faptul că România nu are nici forţa economică, nici voinţa politică de a face faţă presiunii pieţelor în direcţia reîntoarcerii la austeritate – e vorba de reluarea şi ducerea mai departe a acelor capitole din reformarea statului social care au rămas neterminate peste tot în Europa după criza economică de acum zece ani. Criticii guvernului au remarcat că Italia şi România sunt singurele ţări care au dorit acum să ia nu numai fonduri nerambursabile prin planul UE de redresare, ci şi împrumuturi. Explicaţia e că aceste împrumuturi sunt singura cale pentru ţări ca Italia şi România de a obţine bani de pe pieţele financiare cu o dobândă mai mică decât cea a pieţei. În schimb, alături de Germania, Franţa şi Spania, Italia şi-a permis deocamdată să ignore recomandările Comisiei Europene adresate tuturor statelor de a introduce în planurile naţionale reforma impozitării sau a pensiilor. Recomandările nu sunt limitate doar la partea de împrumuturi a planului şi nu sunt deloc nişte noutăţi: să ne aducem aminte că mişcarea „vestelor galbene” din Franţa a vizat tocmai intenţia administraţiei Macron de a mări vârsta de pensionare.

La fel ca şi în restul Europei, anul pandemiei a fost în România o perioadă de respiro pentru populaţie, pentru că a împiedicat guvernul să taie din cheltuielile sociale atât cât ar fi dorit. În teorie, fără anul de pandemie, măsurile de austeritate dorite de PNL şi USR ar fi trebuit să fie aplicate încă de anul trecut, când guvernul Orban a luat prima dată contact cu cerinţele finanţatorilor externi şi le-a promis că va reduce deficitul bugetar anulând promisiunile sociale ale PSD. În practică însă au fost alegerile din decembrie 2020, care au redus tot anul la o perioadă de campanie electorală. Au venit apoi primele luni din 2021, când situaţia pandemiei a amânat iarăşi discuţia despre reforme, singura prioritate fiind ca România să poată arăta aceloraşi finanţatori o economie cât mai puţin afectată de restricţii (de unde şi insistenţa premierului Cîţu că economia a crescut cel mai mult din UE) şi o societate cu recorduri la numărul de vaccinaţi şi la viteza vaccinărilor, având în vedere că aceşti indicatori contează atunci când creditorii externi evaluează capacitatea de redresare rapidă a economiei unei ţări.

Acum însă, cel puţin până la ipoteticul val al patrulea al pandemiei, perioada de respiro nu mai e pentru populaţie, ci pentru guvern, care trebuie să folosească intens vara atât ca să promoveze reformele nepopulare amânate, cât şi pentru a alinia argumentele taberelor în pregătirea congreselor PNL şi USR-PLUS din septembrie. Aşa se explică de ce guvernul Cîţu şi-a dorit aşa de tare să treacă planul pe repede înainte, ocolind cu metodă discuţiile din parlament sau din societate. Ministrul Ghinea, la rândul lui, a părut că face un hatâr societăţii acceptând să facă totuşi public planul, dar abia la 2 iunie, după ce va fi trimis la Comisia Europeană. Iar opoziţia, judecând după abordarea de acum, axată pe simplul protest şi nu pe prezentarea propriei ei variante articulate de PNRR, nu va face decât un serviciu în plus partidelor de la guvernare cu moţiunea de cenzură. Va fi aşa de uşor pentru guvern să se plângă că PSD şi AUR se opun de fapt accesului ţării la cei 29 de miliarde de euro şi nu măsurilor de austeritate la care o angajează PNL şi USR pentru aceşti bani.