COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Greva profesorilor? A pus-o la cale PSD

Previzibil, puterea şi-a trimis peste tot postacii, analiştii, influencerii şi profesorii din cercul ei fie să plângă pe umărul elevilor, compătimiţi că „li se compromite viitorul” din cauza grevei, fie să repete
minciuna că toţi angajaţii din sectorul privat muncesc din greu, sunt „plătiţi pe criterii de performanţă” şi „zburaţi dacă dau rateuri”, pe când profesorii sunt nişte leneşi, iar dacă au elevi cu rezultate slabe nu păţesc nimic. Foarte repede a apărut şi artileria grea ideologică: greva e organizată de sindicate, PSD e partidul de stânga care a controlat mereu sindicatele, deci PSD a pus la cale greva,
ca să justifice de ce se fereşte Marcel Ciolacu să preia guvernul într-o perioadă de criză socială şi bugetară.

Conflictul dintre PNL şi PSD s-a redeşteptat însă doar fiindcă a venit momentul rotaţiei între partide la ministere, nu din motive de principiu. Scoaterea de la naftalină a ecuaţiei PSD = sindicate = stânga e doar cea mai comodă soluţie a partidului prezidenţial de a ieşi din criza creată de grevă prezentându-se drept apărătorul disciplinei fiscale – partidul de dreapta responsabil, în opoziţie cu un PSD populist, gata de concesii salariale. Cât despre Marcel Ciolacu, decizia lui de a suspenda negocierile pentru guvern pe perioada grevei şi de a cere discuţii cu sindicatele ţine de un instinct politic elementar, pe care ar fi trebuit să-l aibă şi şefii PNL dacă ar fi fost măcar un pic mai puţin aroganţi.

În rest însă, cele două partide gândesc la fel în privinţa salariilor profesorilor, aşa cum gândesc şi în privinţa legilor educaţiei ori în general a rolului şcolilor publice în societate. Iată-l pe Gabriel Zetea,
vicepreşedinte PSD: „Dacă vorbim despre profesorii debutanţi, dublarea salariului înseamnă un efort financiar mare, pe care guvernul trebuie să-l facă acum, în mijlocul anului, cu un buget deja adoptat şi care oricum trebuia corectat pe parcursul său, în sensul în care situaţia economică nu-i cea mai bună, astfel încât să fie resurse financiare suplimentare”. Cu alte cuvinte, am umflat deja salariile şi pensiile pentru toate categoriile de bugetari de care ne-a păsat, adică pentru speciali, aşa că nu ne-au mai rămas bani şi pentru alţii. Prin urmare, vorba primului dascăl al ţării, ghinion!

Explicaţia pentru care partidele puterii gândesc la fel e că atât PNL, cât şi PSD şi clienţii lor din mediul public şi privat formează o clasă socială distinctă, care n-are nimic în comun cu bugetarii nespeciali ori cu angajaţii de rând din mediul privat, cei care n-au sindicate ca să-i organizeze şi să le apere drepturile, ori cu familiile din comunităţile sărace, de unde şi mai puţini copii vor reuşi să mai ajungă la liceele bune odată cu aprobarea noilor legi din proiectul prezidenţial „România educată”.

Premierul Ciucă zice că se zbate „să asigure viitorul copiilor noştri”, numai că pe demnitari şi pe cei din clasa lor nu-i interesează şcolile de stat şi nu le înţeleg. Viitorul copiilor lor e asigurat oricum la
şcoli private sau la studii în străinătate, iar cei dintre ei care îşi zic profesori sunt de fapt VIP-uri onorifice în facultăţi, de unde câştigă la fel de lejer bani pe cât de lejer şi-au câştigat doctoratele.

Situaţia din sistemul de învăţământ este foarte simplă, rezumată aşa de fostul ministru Daniel Funeriu: „Pentru a ajunge la media OECD, România ar trebui să aloce un miliard de euro în plus profesorilor în masă salarială, ceea ce ar însemna cam o treime din bugetul pensiilor speciale. Dar atunci când România e condusă la nivel de premier de un pensionar special, sigur că prioritate au
pensiile speciale şi nu salariile profesorilor”. De asta, normal, propaganda puterii vrea să evite orice paralelă între scăderea reală a salariilor din educaţie, erodate rapid de inflaţie, şi umflarea continuă a lefurilor şi a pensiilor pentru multiplele categorii de privilegiaţi din sectorul public, care nu sunt nicidecum „plătiţi pe criterii de performanţă” sau „zburaţi dacă dau rateuri” şi pentru care nu se pune niciodată problema că nu există bani la buget sau motive de a le majora veniturile.

De-o pildă, chiar după începerea grevei profesorilor, parlamentarii PNL şi PSD au votat pentru o majorare cu până la 50% a salariului pentru o parte din angajaţii de la Administraţia Fondului pentru Mediu. În acelaşi timp, numai contestaţia depusă de USR şi Forţa Dreptei la CCR a reuşit să stopeze iniţiativa PNL şi PSD ca funcţionarii de la Agenţia Naţională de Integritate să capete un spor de 25% la salariu pe motiv de „suprasolicitare neuropsihică”.

Numai că propaganda puterii prinde, fiindcă mulţi acceptă pe nemestecate clişeele ei: profesorii trebuie să muncească din pasiune şi idealism, nu pentru bani, iar pentru orice nu merge bine în societate, de vină e lipsa de educaţie – o explicaţie comodă şi simplistă, tipic de dreapta, care ocoleşte cu grijă efectul sărăciei şi al dezechilibrelor economice în subdezvoltarea actuală a României, inclusiv a sistemului public de învăţământ. Cu profesori prost motivaţi salarial şi cu un buget al educaţiei în scădere continuă, care acum abia mai trece de 2% din PIB, rezultatul logic n-are cum să fie decât subdezvoltarea: golirea şcolilor de profesori buni, creşterea industriei meditaţiilor, împovărarea familiilor cu cheltuieli pentru dotarea şcolilor şi elevi care urăsc cartea şi pe profesori.

N-ar fi fost nicio problemă dacă ideea conducerii ţării despre învăţământul public ar fi rămas aceeaşi ca pe vremea lui Traian Băsescu, care reducea educaţia la pregătirea viitorilor mecanici, tinichigii şi ospătari, iar în rest le recomanda copiilor să intre pe Google pentru cunoştinţe despre Herodot, păpădie şi salată. Preşedintele Iohannis însă şi-a fixat ca prioritate proiectul „România educată”, care promite ca până în 2030 să facă „o reformă profundă, bazată pe o viziune coerentă şi centrată atât pe rezolvarea problemelor existente, cât şi pe anticiparea nevoilor unei societăţi aflate în plin proces de transformare”, într-un sistem de învăţământ unde „dezvoltarea curriculară ia în calcul evoluţiile ştiinţifice şi tendinţele din mediul internaţional”.

Ce înţeleg de fapt guvernanţii prin asta s-a văzut din legile educaţiei proaspăt votate în Senat. Cele mai importante prevederi fac viaţa şi mai grea pentru elevi şi le îngustează accesul la educaţie, mai
ales celor din familiile cu venituri mici: examen de admitere pentru 50% din locurile din licee, nu se ştie de ce („Acel 50% cum a fost el decis de Camera Deputaţilor, care e legiuitor şi nu pot să dau
studii pentru cei 50%”, a zis secretarul de stat Sorin Ion), reintroducerea exmatriculării, confiscarea telefoanelor mobile de la elevi, bacalaureat încărcat cu mai multe probe, inclusiv la două limbi străine în loc de una. Cât priveşte profesorii, ei nu primesc salarii mai mari, ci doar nişte prime de instalare dacă merg să predea în zone defavorizate şi decontarea transportului dacă fac naveta până la şcoală.

În rest, legea învăţământului universitar creşte puterea rectorilor, care pot rămâne în funcţie timp de opt ani indiferent câte mandate au mai avut, şi introduce libertatea de a finanţa din bugetul educaţiei orice afacere sau şcoală privată, asociaţie sau fundaţie despre care şefii unei universităţi decid că are o „activitate conexă instituţiei de învăţământ” şi „contribuie la creşterea performanţelor ei”. Tot din bani publici se va finanţa la facultăţile de stat şi învăţământul teologic înfiinţat de culte, iar în licee religia devine probă opţională de bacalaureat la concurenţă cu logica, economia sau geografia. Cu greu s-ar putea imagina schimbări mai defavorabile elevilor, studenţilor şi profesorilor care nu au ei înşişi afaceri în căutare de bani publici.

Pentru moment, puterea n-a folosit încă teme lansate deja în alte ţări unde profesorii şi alţi angajaţi din sectorul public au făcut grevă din cauza creşterii costului vieţii, ca Marea Britanie, Franţa,
Germania, Portugalia sau Ungaria. În Marea Britanie, de pildă, un fruntaş conservator i-a acuzat direct pe grevişti că fac jocul lui Putin, care vrea ca inflaţia să crească în Vest, iar economistul-şef al
băncii centrale a reflectat că britanicii n-ar trebui să ceară salarii mai mari, fiindcă din moment ce energia s-a scumpit, trebuie „să accepte că sunt mai săraci”. La noi, premierul Ciucă a spus doar că
dacă s-ar mări salariile profesorilor, ar creşte deficitul bugetar şi „România ar pierde fonduri europene”. Dar dacă grevele s-ar prelungi şi ar cuprinde şi alte sectoare, atunci vom afla probabil că
greviştii sunt nu doar pesedişti, ci şi putinişti, aurişti şi trădători de ţară.