COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Jó napot kívánok, ciuma verde!

Dar care era contextul în care, reintroduse, cuvintele lui Orbán ar fi căpătat un alt sens? Oare n-ar fi fost mai bine ca ştiutorii de maghiară din UDMR să arate traducerea şi interpretarea exactă, tocmai ca nenumiţii care au scos cuvintele din context să se ruşineze şi să tacă? Şi cum adică „nu e cazul ca noi să dăm explicaţii”, din moment ce preşedintele Iohannis a remarcat corect că reprezentanţii UDMR au ascultat discursul la faţa locului şi l-au aplaudat pe premierul Orbán, un semn evident că au priceput şi au apreciat mesajul lui?

Dacă însă liderii UDMR au dat asemenea răspuns ca să împiedice coaliţia PNL-PDS să-i transforme în sacul ei de box şi să-i acuze că fac propagandă pentru ideile lui Orbán, adică ale Rusiei, atunci are sens să se abţină de la alte comentarii, dincolo de ce a declarat până acum Kelemen Hunor („Poţi să critici anumite decizii luate de colegii tăi la nivel de Uniune Europeană. Şi România poate critica, şi Ungaria poate critica, şi Franţa şi toţi cei care sunt în Uniune, fiindcă nici în tratatele europene, nici în tratatele de aderare nu scrie nicăieri că libertatea de exprimare şi libertatea de a avea o opinie nuanţată, diferită sunt interzise”). Hunor a intuit corect că PNL şi PSD au ieşit de ceva vreme din logica respectului forţat pe care îl practicau mereu faţă de UDMR, când invitau pe rând formaţiunea maghiară la guvernare din raţiuni de aritmetică parlamentară, ca să combată mai bine opoziţia, şi ca să arate Vestului ce mult ne preţuim noi minorităţile.

Acum e altă epocă: cea în care influencerii şi chibiţii lor de pe Twitter şi Facebook proclamă că ei vor ocoli de acum înainte Ungaria când pleacă în vacanţe şi cer ca Ungaria să fie expulzată din UE, pe motiv că e un cal troian al Moscovei în UE şi sabotează consensul european pe tema sancţiunilor contra Rusiei. Au început să apară articole care se plâng că Orbán a ajuns să fie popular nu doar în rândul maghiarilor din Transilvania, ci şi în rândul românilor, în timp ce politicienii români nu iau măsuri să combată fenomenul. Aşa încât nimeni în Europa n-ar mai obiecta acum dacă România îşi scoate de la guvernare un partid care îi reprezintă electoral pe maghiari. Iar pentru nişte partide ca PNL şi PSD, dorinţa de concentrare a puterii e firească, într-un moment când nu mai au nevoie de un aliat ca UDMR ca să conducă ţara fără sâcâieli ale opoziţiei (ultimele sondajele de opinie arată toate consolidarea PSD şi a PNL, care trec împreună de 50%, în dauna opoziţiei, unde AUR e la 15% şi USR la 10%).

E de domeniul trecutului şi epoca în care pe cei de la UDMR îi atacau numai naţionaliştii cu iţari şi opinci, de genul celor care pleacă acum prin Transilvania să facă mitinguri în jurul statuilor. Dimpotrivă, UDMR a fost în ultimii ani obiectul unor condamnări de un politicianism grosolan din partea proeuropenilor, foştii şi actualii lor colegi de coaliţie de guvernare. Cel mai cunoscut caz a fost cel al preşedintelui Iohannis cu celebrul lui refren „Jó napot kívánok, Pee-See-Dee”, din 2020, când încerca să folosească pretextul UDMR ca să demonizeze dintr-un unghi nou PSD, acuzând existenţa unei coaliţii subversive care „se luptă să vândă Ardealul ungurilor”. Anul trecut, USR s-a folosit la fel de UDMR ca să demonizeze dintr-un unghi nou coaliţia PSD-PNL, dar nu pe motivul cu Ardealul, din moment ce acesta nu rima cu ideologia USR, ci pe motiv că România cu UDMR la guvernare riscă să o ia pe calea „iliberală” a Ungariei lui Viktor Orban.

Un suporter USR scria atunci pe Facebook că publicaţiile şi televiziunile sunt „aproape toate corupte de cele trei ciume, roşie, galbenă şi verde”. Termenul de „ciumă verde” era cu totul insolit, întrucât UDMR a fost văzută la noi în mod tradiţional drept o forţă a echilibrului şi a moderaţiei, nicidecum ca un grup de extremişti. Această poziţionare nouă a fost însă enunţată în noiembrie 2021 de Dacian Cioloş, cel care în calitate de fost lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European ceruse tăierea fondurilor pentru regimul Viktor Orbán: „O nouă fază începe pentru USR. Vom face opoziţie contra vechilor partide antireformiste şi vom lupta contra oricărei forme de extremism. Rămânem singura forţă politică liberală şi proeuropeană din România.” Între timp, Cioloş s-a mutat la REPER, dar ideea despre extremismul UDMR i-a rămas: acum acuză că „în guvernul României avem un vicepremier care susţine şi promovează poziţii proruse”, indicând limpede direcţia pe care ar trebui s-o urmeze guvernul Ciucă spre a dovedi UE că e suficient de proeuropean.

Dorinţa de pedepsire a Ungariei laolaltă cu UDMR în logica războiului economic şi ideologic contra Rusiei a fost preluată şi ea de tribunul PNL Rareş Bogdan, care a cerut ca UE să suspende fondurile europene pentru Budapesta, aproape în aceeaşi frază în care le cerea liderilor UDMR „să ne explice exact ce înseamnă mânuţele împreunate într-un mod frenetic la auzul teoriilor de secol XIX ale domnului Viktor Orbán”. Deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut trimiterea lui Orban în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, condus de un maghiar, repetând că trebuie clarificat ce rol are UDMR „într-o coaliţie de guvernare care este profund ataşată de valorile europene”. Cât despre ministrul de externe Bogdan Aurescu, acesta a fost taxat tocmai fiindcă a reacţionat prea formal, rezumându-se la o condamnare a declaraţiilor despre rase şi naţiuni din discursul de la Tuşnad, dar având grijă să aprecieze faptul că premierul ungar nu a avut în discurs nicio provocare la adresa României şi nicio referire la autonomia pe criterii etnice.

Este remarcabil, ca de obicei, cât de puţină atenţie dau militanţii noştri discursului în sine al premierului ungar, în afară de repetarea clişeelor despre fascism şi nazism şi propaganda rusească, în faţa cărora stă România care susţine valorile democratice şi statul de drept fiindcă e membră a UE şi a NATO şi partener strategic al SUA. De fapt, militanţii ştiu că n-au niciun motiv să se ostenească să discute mai mult, din moment ce mult mai la îndemână e condamnarea cu clişee. În fond, ar trebui să fie uşor să redeştepţi ideea de la „Jó napot kívánok” din 2020, că Ungaria vrea să ne ia Ardealul, aşa încât nu merită să-ţi baţi capul să înţelegi de ce Orbán descrie Occidentul drept „o lume în care popoarele europene şi cele neeuropene trăiesc împreună. Aceste ţări nu mai sunt naţiuni. Aceste ţări nu sunt altceva decât nişte conglomerate de popoare”, unde proporţia persoanelor de origine neeuropeană va creşte la peste 50% în 2050.

Analiştii americani şi occidentali înţeleg însă foarte bine de unde vin asemenea idei, ca şi opoziţia înverşunată a Ungariei faţă de intrarea necontrolată a imigranţilor în ţară, ca şi dificultatea mai mare a esticilor în general de a accepta imigranţi. Depopularea ţărilor estice încă mai făcea acum câţiva ani obiectul reportajelor lacrimogene prin presa vestică; între timp însă, pandemia şi războiul au îngropat definitiv discuţia, pentru că UE are acum alte priorităţi şi în general a devenit cam suspect să te plângi că ţara ta se depopulează accentuat din cauza lipsei de perspective economice şi a migraţiei spre Vest, din moment ce oricând pot fi aduşi lucrători din afara Europei ca să meargă înainte economia.

Pentru România, ţară mare şi cu populaţie încă mare, e de înţeles că tema depopulării din cauza emigraţiei masive, scăderea natalităţii şi îmbătrânirea demografică nu prezintă un interes aşa de mare ca în Ungaria, o ţară cu populaţie mică şi care a pierdut teritoriu după Trianon, nu a câştigat, ca România. De aceea, oricând se pot găsi la noi politicieni care să-i dea de sus lecţii lui Viktor Orbán despre solidaritate europeană, combaterea rasismului şi a xenofobiei: nu-i costă nimic, dimpotrivă, câştigă puncte electorale fiindcă se iau de „ciuma verde” şi câştigă puncte la Bruxelles fiindcă îl combat pe retrogradul de Orbán, a cărui ţară ştim că oricum n-are ce căuta în UE, cu sălbaticii ei urmaşi de triburi migratoare.