COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Unde ne duce clişeul „şcolile se închid ultimele”

Că şi-a pus problema asta abia după ce s-a trecut de 6 la mie în capitală, nu înainte, nu e de mirare: ministrul îi calcă pe urme preşedintelui Iohannis, care se întreba abia zilele trecute de ce oare nu a trecut pandemia şi de ce oare nu se vaccinează oamenii. Nici faptul că se gândeşte să schimbe peste noapte regula celor 6 la mie n-ar fi de comentat, fiindcă într-adevăr în pandemie măsurile se iau uneori văzând şi făcând. De speriat e însă că guvernul a luat în braţe tocmai acum clişeul cu şcolile care trebuie să se închidă ultimele sau deloc, deşi Europa invocată de ministrul educaţiei a trecut deja de valul pandemiei, în timp ce România tocmai a promovat în topul mondial cu infectări şi decese, iar guvernul e în situaţia să aleagă ce restricţii impune.

Cineva, simpatizantă liberală, i-a întrebat pe părinţii din bula ei de Facebook dacă ar accepta ca tot restul economiei să se închidă după model occidental (practic rămân deschise numai magazinele esenţiale), drept sacrificiu pentru ca şcolile să rămână deschise. Aproape toţi părinţii, evident oameni lipsiţi de grija zilei de mâine, au răspuns cu entuziasm că da. Unul singur a fost de altă părere: depinde de familie, a zis el – unii pot face foamea, alţii nu. O alta a răspuns: întrebarea e de fapt câţi s-ar vaccina ca să ţină şcolile deschise. În fine, un altul a propus ca doar copiii ai căror părinţi acceptă testarea să meargă la şcoală, iar restul să rămână online.

Confuzia de mai sus are multiple surse, şi e bine să le înţelegem, ca să ne putem orienta corect în propunerile vehiculate prin guvern. Mai întâi: peste tot în ţările dezvoltate, politicienii şi-au făcut un titlu de mândrie electorală din a ţine deschise şcolile până în pânzele albe, scop în care s-au ascuns după argumentul că în general copiii fac forme uşoare ale bolii, iar în rest s-au prefăcut că nu pricep că discuţia despre închiderea şcolilor e despre limitarea infectărilor propagate prin intermediul copiilor. Diferenţa dintre România şi aceste ţări este faptul că ele sunt economii dezvoltate, unde statul e capabil şi dispus să asigure 1) protecţia veniturilor pentru toţi cei care nu mai pot munci atunci când se impune carantina generală, 2) resurse măcar acceptabile pentru învăţământul online, 3) criterii nuanţate de organizare a claselor, incluzând de pildă acceptarea la orele cu participare fizică a copiilor vulnerabili, din familii defavorizate sau ai lucrătorilor esenţiali, care nu pot lucra de acasă.

În privinţa şcolii online, noi am rămas însă în continuare la epoca Anisie, când despre pregătirea claselor virtuale se vorbea la viitor; din moment ce atât preşedintele Iohannis, cât şi premierul Cîţu ne-au asigurat în vară că am învins pandemia şi că valul al patrulea n-are ce căuta aici, nu şi-a mai bătut nimeni capul cu şcoala online. Cât despre criteriul după care o şcoală poate fi închisă, în principiu e de salutat faptul că guvernul acceptă ca şcolile să fie deschise sau închise nu în funcţie de rata de infectare dintr-o localitate, ci în funcţie de numărul de infectaţi din şcoala respectivă. Problema e însă că depistarea infectărilor va rămâne cu totul imprecisă ori va lipsi de tot dacă se va face numai prin teste de salivă administrate ocazional elevilor sau profesorilor simptomatici, iar în rest pârghia de bază va rămâne certificatul de vaccinare (sau de testare pe banii profesorilor).

Aşa cum s-a întâmplat şi în restul societăţii, şi discuţia despre şcoli riscă să se blocheze în fundătura certificatului de vaccinare: să impunem vaccinarea pentru tot personalul didactic, eventual şi pentru toţi elevii sau studenţii, şi am rezolvat problema! Faptul că diverşi profesori, părinţi sau sindicate sar să protesteze cu argumentul drepturilor omului este o fundătură la fel de mare, pentru că nu de asta e vorba aici. Impunerea certificatului de vaccinare acum drept criteriu de acces în şcoli, facultăţi sau cămine, pentru profesori sau studenţi, denotă nu pregătire ştiinţifică, ci o credinţă greşită în ceea ce se presupunea despre vaccin pe când premierul Cîţu (dar şi publicitarii fostului ministru Voiculescu) făceau clipuri de promovare despre libertate: când ai adeverinţa de vaccinare ştii că nu te mai infectezi, nici nu mai poţi transmite virusul, deci ai învins pandemia şi eşti liber să faci ce vrei.

Între timp însă, până şi ultimul incompetent din guvern va fi aflat că vaccinul nu împiedică nici îmbolnăvirea, nici transmiterea Covid, ci doar ajută persoana infectată să se apere mai eficient şi mai rapid de boală. De aceea, cum a remarcat medicul Octavian Jurma, certificatul de vaccinare este o măsură de relaxare, nu o restricţie. Este un stimulent oferit oamenilor să se vaccineze şi un premiu pentru cei vaccinaţi, în sensul că deţinătorii lui primesc acces la meciuri, concerte, restaurante etc. de la un guvern care astfel e liniştit în sinea lui că dacă respectivii se infectează, e mai probabil să facă forme mai uşoare şi să nu pună presiune pe sistemul sanitar. De aceea, certificatul de vaccinare nu poate fi un instrument de combatere a pandemiei în faza ei acută, de val, când deja sistemul sanitar e depăşit, ci unul de menţinere pe cât posibil a normalităţii după ce a trecut un val pandemic sau după ce boala a regresat şi a ajuns la fel ca gripa obişnuită.

Cu totul alta e însă situaţia testelor: aşa imperfecte cum sunt, ele rămân cel mai bun mijloc de a tria infectaţii de neinfectaţi în orice fel de colectivitate. Vaccinul nu poate înlocui testul ca armă de combatere a unui val pandemic, mai ales când valul a ajuns la proporţiile ruşinoase ale celui de acum din România. În SUA, mai mulţi profesori şi oameni de ştiinţă de la universitatea Penn State au făcut un studiu cu simulări pentru cazurile de Covid din instituţie, unde în prezent se practică testarea săptămânală obligatorie a nevaccinaţilor. Autorii studiului propun vaccinarea obligatorie a studenţilor şi a personalului, spre a reduce cazurile soldate cu spitalizări şi decese, precum şi testarea tuturor studenţilor vaccinaţi o dată la trei săptămâni, afirmând că testarea vaccinaţilor ar reduce la jumătate cazurile de infectare estimate pentru toamnă, de la 5.948 la 2.937. „Este unul din principalele mesaje ale raportului nostru: vaccinaţii se pot infecta, iar Penn State nu testează vaccinaţii, ceea ce e o greşeală”, arată autorii. Alte universităţi, ca Harvard sau Stanford, deja testează şi vaccinaţii.

Premierul Cîţu însă, Superman fiind, consideră că poate împuşca mai mulţi iepuri cu un singur glonţ, anume că dacă îi exceptează pe vaccinaţi de la carantină şi de la toate restricţiile posibile (până şi de la regula elementară de autoizolare în cazul infectării cuiva cu care vaccinatul locuieşte), atunci îi va şi convinge pe indecişi să se vaccineze şi în acelaşi timp va învinge şi pandemia. Doar că nu merge aşa. Singurul rezultat e că nişte restaurante, săli de sport, şcoli sau facultăţi vor fenta carantina pentru că personalul, clienţii, studenţii au pe telefon un cod QR, în timp ce nevaccinaţii de pe margine vor continua să înjure şi să vâneze orice caz de persoană vaccinată şi infectată. Asta nu înseamnă nici combaterea pandemiei, nici leadership. Leadership înseamnă să conduci pentru binele tuturor, nu să te ascunzi după ideologia liberală ca să te scuzi că n-ai chef să intervii, iar pe urmă să dai vina pe oameni fiindcă au crezut că e suficient să facă rost de un cod QR pentru ca pandemia să se stingă de la sine.