COMENTARIU Lelia Munteanu: Cazul de la Ichilov, văzut din Piatra Neamţ

Cazurile de deconectare sunt ceva comun, motiv pentru care aparatele sunt monitorizate cu sisteme de alarmă. Sistemul de alarmă a funcţionat, dar n-a avut cine să audă. De ce? Ancheta e în desfăşurare (iar acolo anchetele se desfăşoară ca la carte; o fac atât spitalul, cât şi Ministerul Sănătăţii şi Poliţia).

După zece luni de luptă cu covidul, personalul medical, mai ales cel din ATI, e epuizat, fizic şi psihic.

Evenimentul s-a petrecut noaptea. În tura de noapte personalul e redus. Deşi la ATI nu există diferenţă dintre zi şi noapte. Cu ani de zile în urmă, regula prevedea ca în fiecare salon să fie în permanenţă minimum două asistente, chiar dacă era vorba despre unul sau doi bolnavi. Poate că o asistentă leşină, poate e la toaletă, poate iese la o ţigară, poate vorbeşte cu copilul ei la telefon. Regula asta s-a cam pierdut în toată lumea. Secţiile mai mici au trecut la câte o asistentă pe salon, mai ales noaptea. Iar dacă s-a văzut că merge – o asistentă la două saloane, chiar  dacă dintr-un salon în altul nu poate fi păstrat contactul vizual cu toţi pacienţii (doar există monitoare!).

În spitalele din Israel sunt internaţi aproape 2000 de pacienţi bolnavi de Covid-19, dintre care 1201 la ATI - 365 în stare critică, plus 290 pe ventilaţie mecanică. La lockdownul anterior, autorităţile declaraseră că “linia roşie” (înaintea intrării în colaps) e la 850 de bolnavi în stare gravă.

Cazul de la Ichilov îmi aminteşte de tragediile din ATI-urile româneşti - Maternitatea Giuleşti, Spitalul din Piatra Neamţ, Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti - şi de mărturiile de groază despre ce se petrece acum, în vremea molimei, în majoritatea spitalelor de la noi.