COMENTARIU Lelia Munteanu: Ministrul israelian al Apărării divulgă planul post-război al Guvernului Netanyahu: guvernare militară în Gaza

Cabinetul de Război este o structură creată la cinci zile după ce Armata israeliană şi sericiile de securitate au fost luate prin suprindere de atacul barbar al Hamas din 7 octombrie. Componenţa: premierul Benjamin Netanyahu (comandantul Armatei), Yoav Gallant, ministrul Apărării, Benny Gantz, reprezentant al opoziţiei politice şi fost şef al Statului Major, plus trei observatori – Gadi Eizenkot (general în retragere, fost şef al Statului major), Ron Dermer (fost ambasador al Israelului în SUA) şi Aryeh Deri (politician, fondator al partidului religios Shas, fost vicepremier, fost ministru de Interne, condamnat şi închis doi ani pentru corupţie în urmă cu douăzeci de ani).

Încă de la jumătatea lui ianuarie, liderul Opoziţiei, Yair Lapid, avertizase că premierul şi ministrul Apărării nu-şi vorbesc, iar Cabinetul de Război este „o arenă ruşinoasă de reglare a conturilor". (Ostilitatea dintre cei doi datează dinainte de începutul războiului). Discursul de ieri al ministrului Gallant nu doar confirmă că aşa stau lucrurile, ci dezvăluie şi intenţiile Guvernului Netanyahu – niciodată anunţate public – în legătură cu politicile post-război.

Lupta împotriva Hamas nu este doar una militară, a susţinut ministrul Apărării, ci şi una politică („trebuie să destructurăm capacităţile de guvernare ale Hamas în Gaza"). Acest obiectiv presupune „stabilirea unei alternative de guvernare în Gaza. În absenţa unei astfel de alternative, rămân doar două opţiuni negative: stăpânirea Hamas în Gaza sau stăpânirea militară israeliană în Gaza. Rostul indeciziei este alegerea uneia dintre opţiunile negative. [Ceea ce] ar eroda realizările noastre militare, ar reduce presiunea asupra Hamas şi ar sabota şansele realizării unui cadru pentru eliberarea ostaticilor. Deja, în octombrie, în noaptea [declanşării] manevrei noastre militare [în Gaza], instituţia de apărare şi-a prezentat planul de război Cabinetului, afirmând că va fi necesară distrugerea batalioanelor Hamas, acţionându-se simultan pentru stabilirea unei alternative locale de guvernare palestiniană neostilă. Din octombrie, am ridicat această problemă în mod constant în Cabinet şi nu am primit nici un răspuns. Sfârşitul campaniei militare trebuie să vină împreună cu acţiunea politică. <Ziua de după Hamas> va fi doar atunci când entităţile palestiniene preiau controlul asupra Gazei, alături de actori internaţionali, stabilind o alternativă de guvernare la conducerea Hamas. Acesta este, mai presus de toate, un interes al statului Israel".

După ce Gallant a divulgat intenţiile Guvernului de extremă-dreapta de a institui în Fâşia Gaza, după război, o guvernare militară, comandantul Armatei, prim ministrul Netanyahu, a reacţionat prompt şi iritat, dar confirmând implicit spusele ministrului: „Nu sunt pregătit să înlocuiesc Hamastanul cu Fatahistanul!". Cu alte cuvinte, premierul se opune categoric soluţiei, luată în calcul şi la Washington, ca Autoritatea Palestiniană din Cisiordania să preia, la finalul războiului, conducerea Gazei.

Cunoscutul aliat la guvernare al lui Netanyahu, extremistul Bezalel Smotrich, a sărit şi el ca ars – „Gallant şi-a declarat sprijinul pentru un stat palestinian!" – şi i-a cerut ministrului Apărării să urmeze politica Guvernului sau să demisioneze, confirmând explicit că actualul executiv se opune existenţei unui stat palestinian, soluţie agreată de toate marile puteri şi de ţările vecine. (De altfel, Arabia Saudită a condiţionat semnarea unui tratat cu Israelul – visul politic al preşedintelui Biden, care şi-ar fi dorit să folosească eletoral acest succes – cu crearea statului palestinian.

Însă nici ceea ce propune Gallant – „alternativa locală de guvernare palestiniană neostilă" – care, de altfel, seamănă cu o idee mai veche a lui Netanyahu, nu poate fi luată în considerare ca o opţiune viabilă. A deleaga liderilor de clanuri nealiniate Hamas coordonarea Fîşiei Gaza ar însemna deschiderea unui front de conflicte fără sfârşit între familiile rivale şi câmp deschis corupţiei.

Ieri, când ministrul Apărării îşi rostea discursul de ruptură cu leadershipul de la Ierusalim, clamata apropiată victorie militară asupra Hamas era tot mai departe. Combatanţii şi şefii operativi, despre care Netanyahu afirma că stau pitiţi în tunelurile din Rafah, par a se fi regrupat în centru şi în nord, zone presupus „curăţate", iar de acolo lansează atacuri de gherilă asupra Armatei. În privinţa celor 130 de ostatici care se află încă în mâinile Hamas şi ale Jihadului Islamic (34 dintre aceştia autorităţile de la Ierusalim prespun că nu mai sunt în viaţă) – speranţe spre zero fie recuperaţi fără un acord de încetare a focului. (În şapte luni, forţele israeliene au reuşit să elibereze doar doi ostateci, al treilea, o fată-soldat, eliberându-se, eroic, pe cont propriu).

Din această perspectivă, discursul lui Gallant sună derobatoriu, pregătind propria de-responsabilizare în faţa eşecului ce ar putea să urmeze.