COMENTARIU Lelia Munteanu: Selfie

Se împlinesc şapte ani de când m-am întrebat prima oară cum a căzut omenirea în patima auto-fotografiei. Sărind peste explicaţiile tehno-mondeno-psihiatrice, multe aruncate pe Facebook şi transformate, din like în like, în lucrări ştiinţifice, răspunsul evident este: pentru că smartphone.

Urmărește
1139 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Selfie

COMENTARIU Lelia Munteanu: Selfie

Setea de selfie nu e deloc nouă. Pe pereţii peşterilor există dovezi că strămoşii noştri au coborât din copac croiţi pe selfie. Sigur, rezoluţia era slăbuţă, dar intenţia cât se poate de clară. Cerc, suliţă, mamut. Sau: mânuţă, piatră, tigrul zăpezilor. Doar tastatura virtuală le-a lipsit, ca să ceară share încă de pe vremea aia.

Gândiţi-vă, însă, că – de la Albrecht Dürer la pictorul cu nume de pizza, Parmigianino, şi până încoace la Picasso – doar câţiva oameni au fost în stare să-şi facă un selfie mai ca lumea. La valoarea lui, un Lorenzo de Medici – şmecher de Florenţa, nu de Floreasca – şi-ar fi pus profilul şi niţel din biceps peste juma de Renaştere, dar n-a avut cu ce. Practic, a fost silit să apeleze la alde Michelangelo, Botticelli, Leonardo, care oricum au scos nişte chestii departe de orice junghi chinezesc de 5 inch. Un android scăpat prin secolul XVI în Italia ne scutea de tot ce s-a pictat de la baroc la Photoshop.

Dar ce ocazii de selfie pur şi simplu istorice s-au pierdut numai prin părţile noastre! Vizualizaţi-l doar pe Mihai Viteazu – securea în dreapta, mobilul în stânga – la intrarea în Alba Iulia, cu urechile calului prinse haios în prim-plan. Clar: like de la Fraţii Buzeşti, doamna Stanca and 7 million others.

Câtă frustrare s-a acumulat numai în ăştia cinci-şase sute de ani în restul populaţiei! E normal, deci, să ne fotografiem singuri şi pentru generaţiile anterioare, care au inventat toate prostiile, mai puţin camera frontală de şaişpe amărîţi de mega.

De fapt, ce-i atât de rău că ne lipim mutrele pe net, cu disperarea stăpânului care şi-a pierdut şnauţerul?

Bine că n-am dat încă în damblaua imprimantelor 3D, ca să umplem lumea de statui.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici