COMENTARIU Lelia Munteanu: The Kissinger

Peste doar şase luni ar fi împlinit 101 ani. Kissinger a murit în floarea inteligenţei. Îl urmăream cu fascinaţie. Ultima oară l-am văzut pe 11 octombrie, într-un interviu cu Mathias Döpfner. Impecabil. În afara unei vagi disartrii, pe care la vârsta lui şi-o putea permite – o gândire în care îmi plăcea să privesc ca în cristal, să identific în refraţia luminii ei  prisma-curcubeu.

Din 7 octombrie, îmi repet zilnic, urmărind ceea ce a fost acreditat drept războiul Israel-Hamas: Blinken nu e Kissinger.

Kissinger s-a transformat, încă din timpul vieţii, într-un concept. Am măsurat nu o dată istoria contemporană cu Kissingerul, cu The Kissinger.

În timpul pandemiei de coronavirus, a anagajat experţi care să-l înveţe despre Inteligenţa Artificială. Voia să redefinească leadershipul privind spre viitorul foarte apropiat. 

El, o enciclopedie a Puterii, numai el a putut, cu dezinvoltură, să  spună: „Superputerile se comportă adesea ca doi orbi înarmaţi până-n dinţi, care îşi fac drum printr-o cameră, fiecare crezându-se în pericol de moarte din partea celuilalt, despre care presupune că are o vedere perfectă".