COMENTARIU Liviu Mihaiu: Barbutocraţia României

România este o republică anti-meritocratică în care statul construieşte cele mai urâte clădiri şi pune în funcţii cei mai puţin pregătiţi oameni. Unii numesc asta “kakistocraţie". Există şi o carte cu acelaşi nume, scrisă de disidentul anticomunist, Dorin Tudoran, şi descrie un dialectic dictat al prostiei.

Partidele parlamentare practică contraselecţia la toate nivelurile administraţiei. Pentru orice partid din România aflat la guvernare, criteriul suprem este acelaşi ca pe vremea PCR: fidelitatea slugarnică. Probabilitatea ca cel mai pregătit om dintr-un domeniu să ajungă într-o funcţie pe care merită să o ocupe este mai mică decât probabilitatea ca România să redevină Monarhie. 

Expresia neaoşă "N-ai cu cine, frate!” este deviza fatalismului mioritic la orice nivel ai cerceta-o. 

Despre "politizarea excesivă" se vorbeşte de peste 20 de ani ca fiind un cancer al organismului social românesc. S-au propus moratorii naţionale ca nivelul de politizare să se facă, tovarăşi, de sus în jos, până la nivelul de secretari de stat. Doar şi numai decât. Nu s-a respectat niciodată.

Partidele mari, cu sute de mii de membri de partid înscrişi, au ales pentru funcţii muncitori pe linie de organizaţie, dar şi donatorii cei mai consistenţi la puşculiţa de partid - cel mai pragmatic criteriu capitalist- de data asta. Pentru a-şi satisface imensul activ de partid. 

Aproape niciodată în istoria recentă cel mai bun pe un domeniu nu a avut acces la vreo funcţie adminstrativă. Concursurile pe post sunt doar nişte forme fără fond tranzacţionate "by default" de către conducătorii birourile naţionale politice.

Două ştiri fierbinţi vin să confirme cum că celor mai mari partide ale actualei coaliţii guvernamentale, PNL şi USRPLUS, nici prin cap nu le trece să-i pună pe cei mai buni, nici măcar pe cei competenţi din rândurile activului de partid. 

Ca să pară “echitabili” în luptele intestine pentru ciolan, PNLeul a ales o variantă "de barbut" pentru ocuparea funcţiilor la cel mai înalt nivel în ministere. Astfel, postul de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, prăbuşite demult in România, a fost "tras la sorţi între fialiale”. Violeta Vijulie, câştigătoarea "loteriei liberale” interne, este expert în comunicare, şi care va lua locul unei profesoare de matematică, ne comunică nonşalant: “Eu sunt prim-vicepreşedinte la PNL Sector 3 şi aceasta este filiala care mă susţine, pentru că la tragerea posturilor între filiale poziţia de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educaţiei a revenit filialei Sector 3”. Cum ar veni, azi, cadru de nădejde, înseamnă nu numai un om dedicat realizărilor capitaliste pe ramură, ci şi o tragere la băţul cel mai scurt. 

USRPLUS procedează altfel. Are altă schemă: simularea unei concurenţe pe "caietul de sarcini al postului”. Bunăoară, partidul cu cei mai mulţi excluşi din partid pe motivul delictului de opinie, înregistrează intenţiile candidaţilor, le dezbate, şi apoi le supune la vot. Ceea ce este din start o prostie cu aspect democratic-niciodată în istorie cel mai pregătit pentru ocuparea unui post tehnic nu poate fi ales prin votul simpatiei gregare. 

După cum se va vedea însă, criteriul purităţii elective se reduce de fapt la o manevrată discuţie de infierare internă a celui cu cele mai multe recomandări profesionale, dar pe care eminenţele conducătoare ale partidului nu-l vor în ruptul capului, pentru că nu face parte din gaşcă. Nu este un apropiat al găştii de putere din partid. 

Este cazul lui Mihai Goţiu, fost senator USR, lăsat în afara listelor parlamentare, iniţiatorul mai multor proiecte – DNA-ul Pădurilor- şi mai multor plângeri penale împotriva mafiei pădurilor. Aşa că, la această oră, în partidul cel mai tânăr şi intransigent al ţării, circulă o petiţie semnată de 308 de membri de partid, care, la fel ca în anii '50 de propagandă stalinstă, recită proletar un denunţ ideologic, un fel de lezmajestate a fidelităţii faţă de partid. Mihai Goţiu şi-a depus intern candidatura pentru şefia Gărzii Naţionale de Mediu. 

Argumentele celor care, nici mai mult, nici mai puţin, îi cer demisia din USRPLUS, sună cam aşa: „Timp de 2 ani, domnul Goţiu a lovit în permanenţă (prin comunicarea sa internă şi cea externă) în munca membrilor prin atacuri murdare, mincinoase şi calomniatoare la adresa USR PLUS, la membrii USR şi PLUS, la fuziune, la guvernare, erodând mult încrederea electoratului în USR PLUS. Noi, membri simpli, am asistat cum munca noastră este distrusă de un om doar din dorinţa de a obţine funcţii personale. Dar este de ajuns, nu putem rămâne pasibili.”. 

În fapt, tranziţia României de la comunism la capitalism, despre care s-a vorbit atât de mult în ultimii 30 de ani, ca o scuză a reformelor nefăcute, a reprezentat transferul propagandei de la un partid unic şi o doctrină colectivistă, care a distrus tot ce era mai de valoare în România, la o altă doctrină a aliaţilor vestici, la o altă ambasadă decât cea a Rusiei, dar fix cu aceleaşi mijloace şi cu aceeaşi retorică. Plusul, care face steagul democratic mai divers, este  trecerea de la culoarea roşie a partidului comunist, rămasă în gestiunea PSDeului pedepsit, şi la celelalte două culori ale steagului strămoşesc: galben şi albastru. 

De unde s-a mai născut o altă expresie legitimă pentru fatalismul sisific în care România se invârte în buclă: “Nu ne mai facem bine, frate!".