COMENTARIU Marius Oprea / De ce-am ajuns să ne bage Gabonul pumnul în gură, la ONU

Un sistem nereformat de decenii este cel al ONU. Organizaţia şi-a dovedit cu prisosinţă ineficienţa în ultimele decenii: în războiul din Iugoslavia, unde ”căştile” sale ”albastre” (apropos, din Olanda!) au lăsat ca masacrul de la Sreberenica să se întîmple sub ochii lor sau să genocidul din Rwanda să se desfăşoare fără ca ONU să ridice un deget. Aşa s-a întîmplat ca, în mod paradoxal, să deţină ”stăpînirea” la tribună ţări mici, cu pretenţii mari. Sau cu agende ascunse.

Consiliul de Securitate al ONU e, socotesc mulţi, cel mai important organism de la Naţiunile Unite: el are cinci membri permanenţi (puterile cîştigătoare ale celui de-al doilea război mondial, adică Statele Unite, Rusia, Franţa, China, Marea Britanie). Întîmplător sau nu, acestea sînt şi principalele puteri nucleare ale lumii. Ceilalţi zece membri sînt aleşi de Adunarea Generală a ONU, cinci odată la un an şi alţi cinci la doi ani, desemnaţi fiind astfel: trei de către blocul statelor africane, cîte doi de către Asia, Europa Occidentală şi America Latină iar Europa de Est desemnează un singur membru. Adică, cea mai expusă zonă în momentul de faţă, în acest context al războiului  Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei nu are decît un vot, un singur cuvînt de spus în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Şi nici pe acela nu-l poate spune. Gabonul, ţară africană cu 2 milioane de locuitori, o suprafaţă de aproape 300.000 de kilometri pătraţi (cam cu o şesime mai mare decît România), dar care deţine al doilea cel mai mare fond forestier din Africa, i-a tăiat dreptul la cuvînt reprezentantului României, tocmai cînd se vorbea despre Ucraina. Fireşte, domnul Aurescu a anunţat că ţara noastră a protestat. Oricum, a depus în scris ceea ce n-a putut să prezinte oral, dar asta contează prea puţin.

La Consiliul de Securitate era vorba chiar de Ucraina şi de problema refugiaţilor, al căror număr va creşte din nou în contextul nou creat, de intensificarea bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice, distruse în mare măsură, precum şi asupra marilor oraşe. Iar ţările occidentale s-au cam săturat de ei: Germania a anunţat deja că nu va mai accepta schimbarea grivnei ucrainene pe euro. Au deja prea multe şi nu prea au ce face cu ele. La rînd, vor veni probabil refugiaţii. Astfel că, într-o problemă importantă, discutată la ONU în Consiliul de Securitate, României (ca reprezentantă a ţărilor din Estul Europei) nu i s-a dat cuvîntul.

De ce? Păi, să ne uităm un pic: principalul partener comercial al Gabonului e China, care a şi investit enorm acolo. În China pleacă lemnul din Gabon, din China vin sugestii prin care o ţară mică poate pune pumnul în gură cui vrea, pentru că deţine preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU. Dacă Malaysia, cînd a condamnat prima agresiunea Rusiei contra Ucrainei a dat dovadă de o clarviziune pe care ţările occidentale au înlocuit-o cu prudenţa şi expectativa, pînă s-au dumirit că e război în toată regula, atunci Gabonul e o ţară slugarnică. Se vede, iarăşi, slăbiciunea pe care unii o asociază cu inutilitatea ONU.

Dar se mai vede ceva: că tovarăşul Xi, un Mao renăscut al Chinei, nu uită şi nu iartă: a pus Gabonul să taie microfonul României, aşa cum România l-a uitat pe aeroport cînd era vicepremier şi venise în vizită oficială, iar guvernul Boc tocmai căzuse, prin moţiune de cenzură. Atunci, abia într-un tîrziu, a apărut un director din Ministerul de Externe, care l-a plimbat prin Muzeul Satului. Acum, tovarăşul Xi ne-a administrat şi el, înapoi, o lovitură cu băţul. Din pădurile Gabonului.