COMENTARIU Marius Oprea: Legile educaţiei sunt despre viitor, PNL este despre trecut

M-am uitat, de curiozitate, la prima pagină de istorie scrisă de liberali, alături de fesenişti, azi social-democraţi. S-a petrecut sub bagheta magică a lui Teodor Stolojan, fostul trezorier al conturilor de ”aport valutar special” ale Securităţii, care de atunci i-a îndrăgit atît de mult pe liberali, încît avea să accepte, pentru o vreme, calitatea de candidat al lor la preşedinţie. Ceea ce a avut darul ca ulterior să-l cufunde într-o adîncă depresie şi să-l facă să renunţe la tot, netezindu-i calea spre Cotroceni a unui alt fost fesenist, Traian Băsescu – dar asta deja e altă poveste.

La 16 octombrie 1991, componenţa Guvernului condus de Theodor Stolojan a fost votată în Camera Deputaţilor. Doi miniştri n-au primit voturile necesare învestiturii în Senat: Victor Babiuc şi Ludovic Spiess, dar o lună mai tîrziu au fost în cele din urmă votaţi şi aşa-zisul ”guvern tehnocrat”, destinat să pregătească alegerile, a început să lucreze. De fapt, era tot un guvern fesenist: însuşi Stolojan era pe atunci fesenist, ca şi alţi zece membrii ai cabinetului. Mai erau cîte unul de la Partidul Ecologist, unul de la PDAR şi patru independenţi, dintre care unul, tenorul Spiess era de fapt propus de Ion Iliescu, doi erau foşti ofiţeri de Securitate sub acoperire, la Comerţ şi Industrie. Independent şi tehnocrat era de fapt numai unul, profesorul Mircea Maiorescu, director al Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi al Spitalului de Copii ”Marie Curie”.

Liberalii au acceptat oferta ”tehnocrată” şi au participat la guvernare, prin doi miniştri: Mircea Ionescu Quintus, preşedinte liberal, la Justiţie şi George Danielescu, la Ministerul Economiei şi Finanţelor. Guvernarea ar fi trebuit să fie de scurtă durată, dar s-a prelungit 399 de zile, pînă la 19 noiembrie 1992. Astăzi, liberalii guvernează alături de social-democraţi de 541 de zile. Acum peste trei decenii, miniştrii liberali au făcut doar parte dintr-un peisaj, aşa-zis ”tehnocrat”, de fapt, un guvern din care primul ministru şi doi miniştri lucraseră pentru Securitate şi 11 erau fesenişti, cu o largă majoritate fesenistă în parlament, la care s-au adăugat şi cele aproape 9 procente ale liberalilor, care au votat cot la cot cu puterea. N-au performat cu nimic, în afara lui Danielescu, artizan al unui joc mascat de întrajutorare, SAFI, pentru care a fost condamnat ulterior la o pedeapsă deja graţiată.

Alegătorii n-au graţiat însă Partidul Naţional Liberal, care a luat la alegerile din 1992 abia 4,7% din voturi şi n-a mai intrat în Parlament. De la aproape un milion de voturi obţinute în 1990, abia de au obţinut 500.000, cu care au stat privind de pe margine, cum se ajunge la ”creşterea economică zero” sub patru ani de guvernare ai lui nea’ Nicu Văcăroiu, de la fostul Consiliu de Stat al Planificării, fără niciun fel de piedică: era susţinut de un ”patrulater roşu”, în care feseniştii se aliaseră de astă dată cu naţionaliştii, de la PUNR şi PRM. Aşa că liberalii au reintrat spăşiţi în Convenţia Democratică şi la guvernare, în 1996.

O vorbă folosită pînă s-a tocit de tot şi a rămas goală ca o conservă de tablă aruncată într-o parcare e aceea că trebuie să învăţăm din greşelile istoriei. Liberalii au folosit-o şi ei, dar nu o aplică. Deloc. Deşi instinctiv ar trebui să ştie că orice alianţă a conducătorilor cu foştii duşmani e privită de marea parte a oştirii drept o trădare, totuşi la ordinele Comandantului Suprem Iohannis au făcut-o. Guvernează, zice-se, cu un protocol, alături de PSD. Şi vor mai guverna, pînă la dublul celor 399 de zile, care le-au fost fatale în 1992. De fapt, de la încheierea acelui protocol şi readucerea social-democraţilor la guvernare ”în interesul naţional”, strategia liberal-cotrocenistă a adus partidul şi pe noul său preşedinte (al treilea, în doi ani) în ”poziţia ghiocelului”, faţă de aşa-zisul partener. Fotografia de mai sus ilustrează, cum nu se poate mai corect, relaţia de facto dintre pesedişti şi liberali, dintre Ciolacu şi Ciucă.

Liberalii nu au avut şi nu vor avea niciun cîştig, de pe urma acestei alianţe. Dimpotrivă, ei vor fi singurii care vor ”deconta” eşecurile, de la neputinţa faţă de accederea la fondurile  din PNRR, la problema nerezolvată a pensilor speciale, al căror exponent este însuşi premierul Nicolae Ciucă şi pînă la ultima, greva din Educaţie. Greva justificată a ”României educate”, a preşedintelui Iohannis. La care se adaugă miniştrii dezastruoşi, cu care liberalii au defilat la guvernare şi pe care tind să îi menţină – de la plagiatorul Bode, şeful Internelor, pînă la impopularul Popescu, de la Energie.

E, într-adevăr, ”o lume minunată”, cum i-au cîntat copiii la Sibiu, lui Iohannis, în plină grevă a profesorilor. Dar în viitor liberalii nu vor mai face parte, probabil, din ea. Dacă într-adevăr ”istoria se repetă”, lumea va fi minunată pentru pesedişti şi posibilii lor noi aliaţi, după viitoarele alegeri, cînd poate reînvia alianţa la guvernare între foştii fesenişti şi naţionalişti. Din istoria în care se repetă ”greşelile trecutului”, liberalii n-au învăţat nimic. Şi riscă să iasă din ea. Singura lor şansă ar fi să-l roage pe Ilie Bolojan să vină preşedinte al partidului şi să intre în opoziţie. Ceea ce, fireşte, nu se va întîmpla: titanul de la Cotroceni are planurile lui, în care ”legile educaţiei este despre viitor”, cum a spus Anisie, fostă ministru al educaţiei, iar PNL este despre trecut. Se adevereşte ceea ce spuneam în 2014, cînd am demisionat de la liberali, cînd Klaus Iohannis a venit la conducerea partidului: îl va face praf.