COMENTARIU Silviu Predoiu: Efecte colaterale

Redăm integral comentariul:

"Împreună, sentimentele de revoltă şi teamă, conştientizate sau nu, reuşesc cumva, într-un mod ciudat, să ne egalizeze mai pe toţi, coborându-ne brusc din Olimpul în care ne cocoţasem direct pe palierul de bază al piramidei trebuinţelor umane, aşa cum a fost ea imaginată de Maslow, adică la cel al nevoii de securitate. Ne manifestăm diferit, nivelul de panică, revoltă şi agitaţie al fiecăruia dintre noi fiind direct proporţional cu distanţa parcursă în ”căderea” de pe palierul pe care reuşisem să accedem până la cel de bază pe care ne-a adus criza.

Acuzăm pe unii că nu înţeleg gravitatea momentului, că ne pun pe noi, ”ceilalţi”, în pericol prin refuzul de a respecta măsurile de protecţie. Dacă am avea răgazul să ne uităm mai atent la aceştia am putea sesiza că aparenta lor ignoranţă şi lipsa de civism se datorează faptului că cei mai mulţi dintre cei ”incriminaţi” trăiau oricum de pe o zi pe alta şi înainte de criză, invizibili pentru mulţi dintre noi, ignoraţi chiar si atunci de autoritati, cu sau fără echipamente de protecţie, pentru că erau consideraţi, poate justificat, cam neîngrijiţi, unii chiar murdari, needucaţi. Pentru aceştia nu s-au schimbat prea multe din 11 martie, când a fost declarată oficial pandemia, se află tot acolo, în strădania cotidiană de a-şi asigura subzistenţa.

Cu cât coborâm mai de sus ca nivel de trebuinţe, cu atât simţim că avem mai mult de pierdut şi revolta noastră este mai mare. Pentru că este complicat ca peste noapte preocupările să treacă de la ”în ce ţară exotică ne petrecem concediul anul ăsta” (că tot am auzit astfel de dileme la TV) la teama pentru ziua de mâine.
Iar pentru că nu putem urî un virus, ne căutăm alţi responsabili, chiar dacă pentru asta trebuie să redefinim o serie de repere anterior intangibile.

Navigând pe NET mai mult ca înainte şi având timp să citesc nu doar articolele, editorialele ci şi comentariile cititorilor, mi-au atras atenţia câteva speţe.
Poate cea mai semnificativă schimbare de atitudine este cea care priveşte diaspora. Până de curând aceasta era cea care, înfruntând vremea rea, cozile de sute de metri, dispreţul unor autorităţi nedemne de statutul lor, ne-a dat un exemplu de civism, făcând posibilă ”schimbarea” (?).

Ea, această diasporă, era cea care, până mai ieri, avea o uriaşă contribuţie la stabilitatea economiei româneşti, prin miliardele de euro trimise anual în ţară.
Ea, diaspora, era cea căreia i se adresau politicienii, într-un concurs de oferte populiste de zeci de mii de euro, doar-doar o să-i convingă să revină în ţară.
Aceeaşi diasporă, pentru realizările ei remarcabile atât în plan politic cât şi economic merita, până nu demult, o semnificativ mai mare reprezentare în Parlament. Şi am putea continua cu laudele la adresa ei, a diasporei, cu citate din oficialii de azi ai statului român, de la nivelul cel mai înalt în jos.

Cum este însă văzută astăzi aceeaşi diasporă?

Păi astăzi aceiaşi demnitari îi transmit să nu se grăbească cu venitul acasă, că nu este obligatoriu să sărbătorească Paştele alături de familia din ţară, pe scurt ceva gen ”don’t call us, we’ll call you”. Nu contează că gazdele de ocazie îi gonesc, că nu mai au de lucru, că mulţi nu se califică pentru asistenţă socială (şi medicală) în ţările de adopţie temporară.
La urma urmei politicienii ca politicienii, ne-am învăţat cu lipsa de consecvenţă şi principii, promovată ca virtute cu sloganul ”niciodată să nu spui niciodată”. Dar iată că nu doar ei sunt cei care redefinesc diaspora.

Pentru tot mai mulţi dintre noi aceasta a devenit doar o sursă de infestare, o populaţie majoritar needucată şi indisciplinată, care ne pune în pericol pe noi toţi ceilalţi.
Brusc descoperim că ”aceştia”, transformaţi peste noapte în ”ăia”, mai au şi tupeul de a solicita asistenţă medicală pe ”banii noştri”!
Şi ..... surpriză: diaspora nu este compusă doar din medici, muzicieni şi cercetători de top. Mai mult chiar, aceştia reprezintă doar o minoritate în ansamblul românilor ce îşi câştigă traiul în străinătate, restul fiind oameni simpli, de regulă din rural, mult mai puţin sensibili la impuneri şi restricţii, pentru care noţiuni ca starea de urgenţă nu înseamnă mare lucru, poate tocmai pentru că însăşi viaţa lor este o luptă nesfârşită pentru supravieţuire, plină de impuneri şi restricţii.

Altă „redefinire” întâlnită în ultimele zile vizează mitul modelului ţărilor cu o democraţie avansată. Ce ne facem cu aceiaşi politicieni (şi ziarişti) care de ani de zile, de la tribune sau în talkshow-uri ne sufocă cu reproşuri pentru modul în care dezamăgim noi, noi românii de rând, statele democratice europene? Nu exista zi în care să nu primim aceleaşi întrebări retorice gen ”unde în Europa democratică în afară de România este posibil să....”, ”de ce doar la noi din toată UE nu se poate.... ”, etc.

Ei bine, astăzi aflăm că echipamentele de protecţie şi medicamentele sunt deficitare şi în spitalele din occident, că populaţia din Belgia, sau Franţa, sau Spania este la fel de indisciplinată ca şi concetăţenii noştri, ş.a.m.d.
Şi mai constatăm că un principiu de bază este şi afară, ca şi la noi, ”fiecare pentru ai lui şi apoi mai vedem”. Ba încă politicienii noştri continua sa se mandreasca cu faptul că la noi nu este încă aşa de rău ca la ei.

Da, cam greu de digerat saltul realizat într-un timp atât de scurt. Şi asta pentru că, aşa cum am făcut întotdeauna, noi încercăm să vedem totul în alb sau negru, refuzăm de prea multă vreme să recunoaşte nuanţele de gri, refuzăm să recunoaştem că ne tot ridicăm idoli falşi pe care periodic îi dărâmăm, rămânând pierduţi, confuzi şi ”trădaţi”. Şi încă ceva – dacă ne-am raporta la principii şi valori şi nu la vorbe şi etichete, atunci am înţelege în sfârşit că forţarea limitelor democraţiei, #noapteacahoţii, prostia, agramatismele şi corupţia sunt la fel de grave si când sunt roşii şi când sunt galbene, albastre, portocalii sau ce culori mai sunt prin spectrul (!) nostru politic.

“Datorăm” această situaţie liderilor noştri, care în lipsa principiilor, valorilor şi ideilor s-au mulţumit să vânture sloganuri populiste, cele mai multe ”furate” de aiurea, confundând politica, ce ar trebui să fie o vocaţie a preocupării pentru binele public, cu un concurs de frumuseţe sau de stand-up.
Problema cea mare este că de cele mai multe ori nu politicienii ne păcălesc. Ne amăgim singuri, umplând de sens, în conformitate cu aşteptările noastre, cu nevoile noastre, cu valorile noastre, discursurile lor lozincarde care spun nimic.

Dacă în momentele de normalitate (fie ea şi relativă, ca normalitatea românească), calitatea liderilor nu este chiar atât de importantă pe cât am vrea să credem, in momente dificile în schimb , măsura în care aceştia sunt capabili să răspundă cerinţelor posturilor pe care le ocupă devine un factor de viaţă şi moarte. Pentru noi, nu pentru ei.

Astăzi ne aflăm într-o criză fără precedent, criză care expune, ca niciodată, nu atât prostia (întotdeauna vizibilă) cât lipsa de inteligenţă. Inteligenţa înţeleasă drept capacitatea de adaptare la context. Inteligenţa definită nu numai prin cunoştinţele dobândite şi capacitatea de a le folosi eficient dar şi de abilitatea de a învăţa, de a identifica în timp util şi corect problemele şi de a căuta şi deprinde rapid cunoştinţele necesare rezolvării acestora. Iar dacă tu, cel pus să decizi, nu poţi, atunci înconjoară-te rapid de oameni mai deştepţi şi mai pregătiţi ca tine, ca să te ajute.

Asta vrem să vedem, nu cantonarea încăpăţânată în şabloane depăşite şi ineficiente.

Liderii noştri încearcă să ne convingă că această pandemie este un examen de disciplină, responsabilitate şi simţ civic pentru noi. Poate că aşa şi este, doar că notele nu le aşteptăm de la ei, iar examenul îl susţinem în faţa noastră înşine, a părinţilor şi bunicilor noştri, a copiilor noştri.

Dar este valabilă şi reciproca. #Stămacasă ne permite, mai mult ca oricând altcândva, să ne uităm la liderii de azi ai României cu ochii mijiţi şi să-i examinăm în fiecare zi la logică, la implicare, la dăruire, altruism şi empatie, la modestie, la viziune, la curaj. Important este să nu uităm până la toamnă ce vedem in aceste zile."