COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis, preşedintele tuturor românilor. Numai a celor din familia Sa

Urmărește
1525 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis, preşedintele tuturor românilor. Numai a celor din familia Sa

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială

Cum iese din România, tăcutul preşedinte al Ţării, Klaus Iohannis, devine foarte vorbăreţ. Încă preşedintele României vorbeşte despre toate: despre Ucraina, despre alegerile din România şi despre serviciul militar din România, care nu ar trebui să fie obligatoriu în opinia domniei sale, că doar nu se poate pune rău cu alegătorii tineri în anul electoral 2024. Bun, Domnia Sa nu mai poate candida la cea mai importantă funcţie în Stat, dar pentru e pretinde o poziţie înaltă la nivel european are nevoie ca Guvernul Său şi Partidul Său să fi obţinut un rezultat bun la alegeri, în special la cele europarlamentare.

Preşedintele României care a fost foarte reţinut în a apăra interesele Ţării la întâlnirile importante cu omologii săi europeni a devenit foarte vocal în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor de conducere din UE. Aflat la Strasbourg, domnul Iohannis a declarat, referitor la ceea se va întâmpla după alegerile europarlamentare: ”După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nicio poziţie să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Eu cred că în 2019 s-a greşit, toate poziţiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, nu asta e discuţia, din vechea Europă şi este unul din motivele pentru care foarte mulţi est-europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte”.

Klaus Iohannis care, de obicei, nu spune nici pâs când se întâlneşte pe la Parlamentul European cu şefii altor state a continuat afirmând: ”Ar fi bine pentru Uniune să se înţeleagă că alegerea pentru leadership trebuie să se facă şi ţinând cont de criteriul regional, este bine să avem persoane din vechea Europă, din est, din nord, din sud, aceste chestiuni nu trebuie neglijate, fiindcă ele ar adânci nişte falii pe care preferăm noi să fie închise”.

Nu trebuie să fii expert în politică externă ca să îţi dai seama că această ieşire, care poate fi considerată aspră pentru tăcutul numărul 1 al Europei, nu poate avea legătură decât cu Klaus Iohannis. Când a vorbit despre faptul că Estul Europei este ţinut la distanţă de funcţiile cu greutate de la nivelul Uniunii Europene, domnul Iohannis nu s-a gândit nici la premierul Bulgariei, nici la preşedintele Estoniei şi nici la vreun diplomat de carieră din România. Klaus Iohannis s-a gândit fix la Domnia Sa, aşa cum a făcut în toţi cei aproape 10 ani de mandat, iar pereţii Palatului Cotroceni, maşinile din coloanele oficiale şi avioanele care l-au plimbat prin toată lumea pot depune mărturie în acest sens.

Faptul că cel care timp de 10 de ani doar a dat din cap afirmativ la tot ce au hotărât alţii în Uniunea Europeană a avut o ieşire uşor vitejească denotă faptul că acestuia i s-a promis, deja, o funcţie. Altfel, Klaus Iohannis nu ar fi îndrăznit să comenteze, pentru că cine ştie ce i s-ar putea întâmpla. Sunt atâţia foşti şefi care atunci când şi-au pierdut funcţiile au avut numai de pierdut dacă nu au ştiut să-şi ţină gura.

În cei 10 ani de domnie, căci despre preşedinţie nu poate fi vorba, Klaus Iohannis a fost, aşa cum a promis la depunerea jurământului, preşedintele tuturor românilor. Cu menţiunea că a fost preşedintele tuturor cetăţenilor români din familia Domniei Sale şi a celor, foarte puţini, care-i sunt apropiaţi. După 10 ani în care s-a învăţat cu luxul plătit de alţii, adică de contribuabilii români, domnul Iohannis nu se poate despărţi de acesta şi-şi doreşte continuitate, una pe care să o suporte toţi cetăţenii europeni, nu doar cei din Ţara care l-a ţinut în puf atâta amar de vreme.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici