COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Dezarmaţi de iubire...

De când a apărut şi pentru noi, cei din Estul ortodox, această sărbătoare a iubirii, m-am cam ofticat.

În loc de Valeriu, ar fi putut să mă cheme şi pe mine Valentin.

Clar, ai mei puteau fi mai inspiraţi în a-mi alege numele astfel încât să patronez chiar şi numai onomastic o asemenea minunată sărbătoare, cea a iubirii.

Fără voia mea, am ratat ocazia de a-mi fi invocat şi evocat numele de către cei îndrăgostiţi.

Poate, mi-ar fi adus şi mai mult noroc.

Nu mă plâng, doar constat.

În sfârşit, s-o lăsăm...

Valeriu e chiar un nume frumos şi mă simt bine purtându-l, iar alor mei le mulţumesc, acolo unde sunt, pentru că m-au numit aşa.

Chiar îmi place, e al meu şi mi se potriveşte !

Oricum, pentru mine, iubirea chiar n-a ţinut cont de o astfel de minimă diferenţă.

Cu bune şi cu... mai puţin bune.

Acum, azi, ne interesează sărbătoarea în sine, iar cei îndrăgostiţi au o zi cât se poate de oficială pentru a se manifesta ca atare.

După atâta distanţare socială care ne-a cam dezobişnuit de îmbrăţişări calde, fără frica atingerii fireşti comportamentului uman, manifestarea iubirii sub orice formă, ne poate salva.

Apropós, de ce oare artizanii însingurării noastre i-au spus „distanţare socială” şi nu „fizică” ?!

„Distanţare fizică” suna mai uman.

Poate, pentru că gura păcătosului, politically correct, neîndoios, adevăr grăieşte...

„Iubiţi-vă pe tunuri !” îndemna într-o poezie Adrian Păunescu.

Chiar n-ar fi deloc rău, mai ales acum, când armele sunt pregătite să vorbească.

Acelaşi, mai zicea:

„Facă-se profeţia mea,

Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor

Iubirea pe tunuri !”

Acum, eu ce să mai zic ?!

Poate că şi cei mai puţini tineri ar trebui să-ncerce...