COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: No man’s land

Termenul este folosit, inclusiv, pentru a defini zona dintre două frontiere.

În „Terminalul” cu Tom Hanks, Catherine Zeta-Jones şi Stanley Tucci, regizorul Steven Spielberg a imaginat o poveste legată de acest spaţiu „al nimănui”.

Un om cinstit, blocat pe un aeroport între două frontiere, în căutarea libertăţii de-o clipă.

Sensul figurat al acestei expresii m-a făcut să mă gândesc la lupta cu contrabandiştii pentru controlul frontierei din zona Aradului.

Ultima acţiune, de mare amploare într-adevăr, a instituţiilor de forţă din România arată că, iată, se poate şi-atunci te-ntrebi de ce nu s-a putut pân-acum.

E cam aiurea că acum aceste instituţii se laudă, deşi au acţionat cu atâta întârziere.

Totuşi, până la urmă, rezultatul acestei acţiuni este unul pozitiv.

Ştiu că nu sunt toţi de acord cu o asemenea concluzie, dar, după părerea mea, realitatea îi contrazice.

Cea mai importantă realizare este distrugerea logisticii, componentă principală a oricărei reţele de contrabandă.

Mijloacele de transport, depozitele clandestine, suportul pe rutele de transport, sunt determinante în asigurarea succesului în acţiunile de contrabandă, în general.

În cazul contrabandei cu ţigări, cu atât mai mult.

Reţeaua asta e moartă şi-ngropată.

Totuşi, ceea ce s-a-ntâmplat în Arad, culminând cu asasinatul cu bombă, dovedeşte că instituţiile de forţă ale statului român au eşuat sordid prin saloanele de masaj erotic.

Banul şi prostia au prevalat în mintea poliţiştilor şi procurorilor în special, care s-au expus, tâmp şi irecuperabil, şantajului contrabandiştilor.

Şeful reţelei a dispărut, anunţat oportun de iminenţa acţiunii care-l viza.

Sigur că asta se sparge în capul poliţiei care e obligată să suporte ironiile şi băşcălia la adresa sa.

Succesul destrămării reţelei păleşte, ba chiar se vorbeşte despre un eşec.

Eu cred că lucrurile sunt mai nuanţate.

Din punct de vedere operativ, zonele de graniţă sunt zone extrem de dificile.

Acolo se-ntâlnesc interese şi „instituţii” diverse, dintr-o parte şi din alta a frontierei, fiecare ferindu-se de ceilalţi într-un joc operativ, o zonă crepusculară cu umbre şi fantome, o zonă gri.

O reţea clandestină pe o frontieră nu scapă atenţiei informaţiilor şi contrainformaţiilor.

Scopul ei infracţional poate fi oricând deturnat către obiective mult mai periculoase care privesc siguranţa naţională, mai ales că şantajul este la îndemână.

La 30 de ani, şeful acestei reţele a reuşit să o pună la punct într-o manieră remarcabilă.

Mare talent...

Sau l-o fi învăţat cineva ?!

N-ar fi pentru prima dată, vezi seria „Ţigareta”.

Întreb pentru un prieten...