Ion Cristoiu: Adevărata imagine a unei Guvernări o dă Viaţa, nu Presa

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie un text scris acum 24 de ani pentru a arăta că atunci, ca şi acum, guvernarea de dreapta avea obsesia imaginii în presă.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„A făcut ocolul televiziunilor filmul care o surprindea pe ministra Sănătăţii, Ioana Mihăilă, descinsă în satul Vedea din Giurgiu, pentru a vaccina cu mîna ei ruralii presupuşi copleşiţi de gîndul că le vor face injecţie, nu felcerul satului, ci ditamai demnitarul.

N-aş fi tresărit dacă n-aş fi recunoscut, dincolo de ştire, un moment dintr-un Program de muncă şi viaţă al demnitarilor şi primarilor din noul regim, Regimul Meu, al lui Klaus Iohannis. Pe vremea lui Adrian Năstase s-a numit Cizmele de cauciuc şi desemna mai multe descinderi ale guvernanţilor din birourile capitonate în noroaiele patriei. Şi cum oricărui demnitar care-şi respectă labele nu-i place să şi le mînjească prin noroaie, cizmele de cauciuc erau puse la marginea noroaielor în care trăiau alegătorii, pe ascuns, înainte de coborîrea din maşină.

Acum, Programul s-ar putea numi Dăm o mână de ajutor cetăţenilor şi ar desemna vasta Operaţiune de imagine a Guvernului Florin Cîţu pentru a dovedi românilor că ei dau o mînă de ajutor cetăţenilor. Ministrul Sănătăţii e medic. Ea a venit în ajutorul cetăţenilor făcîndu-le injecţii. Klaus Iohannis, după cum a mărturisit în Pas cu pas, e un Cioca-boca prin casă. Nu ne-am mira să-l vedem mergînd cu televiziunile după el la un cetăţean acasă pentru a-i repara chiuveta.

Sînt dovezi ale unei obsesii care străbate toate regimurile postdecembriste:

Cea a imaginii în presă.

Cu ani în urmă, mai precis în 1 februarie 1997 am publicat în Evenimentul zilei un text consacrat acestei obsesii. Guvernarea de Centru Dreapta CDR-PD era la început de drum. Ca şi Guvernarea de Centru Dreapta de după alegerile din decembrie 2020. Poate şi de aceea observaţiile de acum aproape un sfert de secol sînt valabile şi azi:

<În volumul Lacrimile dimineţii, scris şi tipărit la vremea cînd se afla în opoziţie, Adrian Severin fixează, printre slăbiciunile de fond ale guvernului Roman, ceea ce domnia sa numeşte proasta gestionare a imaginii în presă. Fostul stîlp al executivului Roman şi actualul stîlp al guvernului Ciorbea e convins că alta ar fi fost soarta cabinetului Roman dacă s-ar fi reuşit realizarea unei bune imagini în presă. Tot pe seama imaginii în mass-media au pus eşecul electoral din 1996 şi liderii PDSR, în frunte cu Ion lliescu. Atît alocuţiunea preşedintelui PDSR, cît şi Raportul lui Adrian Năstase la Conferinţa extraordinară a partidului, sînt bîntuite de nostalgia după o presă care să le fi fost amică. Luînd în serios aceste explicaţii, jurnaliştii au simţit, după noiembrie 1996, cum le creştea cocoşeşte pieptul. Presa a început să nu-şi mai încapă în piele de atîta trufie. Noi doborîm guverne, facem şi desfacem partide, urcăm şi coborîm oameni politici, îmbogăţim sau sărăcim oameni de afaceri! Cam acestea par a fi lucrurile pe care şi le şoptesc, privindu-se dimineaţa în oglindă, cît timp lama le rade obrazul, redactorii-şefi şi directorii de ziare.

Deşi aparţin breslei gazetarilor, îmi permit să am cîteva îndoieli faţă de această teză a rolului covîrşitor jucat, după decembrie 1989, în România, de imaginea politicienilor şi partidelor în mass-media. După cum am mai spus şi la unele emisiuni televizate, consider că jurnaliştii n-au puterea pe care le-o împrumută politicienii şi că n-are rost ca noi, oameni lucizi, cum ne credem toţi lucrătorii din presă, să toarcem pisiceşte la aceste mîngîieri pe burtă. Adevărata forţă cu care se confruntă un partid, mai ales cînd ajunge la putere, o reprezintă realitatea. Desigur, sedusă de şoaptele dulci ale Puterii în unele cazuri, cumpărată pur şi simplu, în altele, presa poate confecţiona o imagine sulemenită a realităţii. O asemenea întreprindere seamănă însă cu o beţie. După ce trec fantasmagoriile plăcute, te trezeşti la realitatea amară a mahmurelii. Oricît de frumos s-ar înfăţişa un guvern în presă şi la TVR, judecata esenţială asupra prestaţiei sale o dă viaţa. Or, dacă viaţa e dură, dacă oamenii ajung sub guvernarea respectivă la limita subzistenţei, dacă bîlbîielile ministeriale se văd cu ochiul liber, dacă faptelor le sînt preferate discursurile, poate să aibă un guvern în mîinile sale nu numai TVR-ul, dar şi CNN-ul şi BBC-ul la un loc: nu-i va folosi la nimic! Adevărata televiziune, cea care influenţează decisiv părerea oamenilor despre cei aflaţi la putere, o reprezintă realitatea.>”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro