Ion Cristoiu: Cînd nimeni nu mişcă un deget în apărarea unui principiu

11 februarie 1866, în zori. Prin trădarea comandantului Gărzii, maiorul Lecca, grupul de conspiratori pătrunde în Palat. Deşi primise informaţii că se pregătea o Lovitură de stat, Alexandru Ioan Cuza nu mişcase un deget pentru a o contracara. Mai mult, prefectului Poliţiei, colonelul Alexandru Beldiman, domnitorul îi spune, înainte de miezul nopţii, că se simţea în siguranţă, dat fiind că Palatul era păzit de Vînătorii batalionului creat de el. Care vînători îl vor trăda, desigur. Liniştit Al. Cuza merge să doarmă împreună cu amanta sa oficială, Maria Obrenovici. Puciştii forţează uşa dormitorului şi dau de priveliştea doamnei goale.

Credeţi că, jenaţi, obligaţi de Codul Onoarei de ofiţeri, s-au retras murmurînd: Pardon!?

Au mers înainte, potrivit Planului Loviturii de stat. Au rugat-o pe doamna să se îmbrace la adăpostul unei mantale ţinute de unul dintre conspiratori şi cu pistoalele în mîini, l-au pus pe Al. I. Cuza să semneze decretul de abdicare. Pentru că în încăpere nu era nici o masă, căpitanul Pilat şi-a oferit spinarea drept suprafaţă de birou.
Îmbrăcat în civil, Al. I. Cuza a fost scos din Palat şi dus la o locuinţă din Bucureşti.

*

29 spre 30 noiembrie 1938. La ordinul generalului Ion Bengliu, două maşini-dube sosite de la Bucureşti, iau de la închisoarea Râmnicu-Sărat pe Corneliu Zelea Codreanu şi alţi 13 legionari pentru a-i duce la închisoarea Jilava. Fiecare deţinut era legat cu mîinile de banca din spate şi de picioare de partea de jos a băncii din spate. Într-o maşină au fost urcaţi patru legionari, iar în cealaltă 10, în frunte cu Căpitanul. În spatele fiecărui deţinut şedea un jandarm cu ştreangul în mînă. Potrivit unui cod stabilit cu maiorul Dinulescu, şeful Convoiului, la aprinderea şi stingerea lanternei sale de trei ori, fiecare jandarm urma să arunce ştreangul în jurul gîtului celui din faţă şi să-l sugrume.

Ajuns în dreptul Pădurii Tîncăbeşti, convoiul se opreşte. Maiorul Dinulescu dă semnalul cu lanterna.

Credeţi că jandarmii, loviţi brusc de gîndul că fac o crimă odioasă au rămas nemişcaţi?

Nu.

Potrivit Planului, au aruncat ştreangul de gîturile condamnaţilor şi i-au omorît.

*

23 august 1944, după-amiază. Mareşalul Ion Antonescu se află în audienţă la Majestatea Sa, Regele Mihai I. Un punct important al Loviturii de stat s-a îndeplinit. Mareşalul a fost adus la Palat.

În prezenţa lui Mihai Antonescu şi a lui Constantin Sănătescu, Majestatea Sa îi cere Mareşalului să încheie urgent Armistiţiul. Mareşalul îi răspunde că Armistiţiul trebuie negociat şi reclamă un răgaz de 24 de ore pentru a intra în contact cu Aliaţii, inclusiv cu sovieticii.

Regele iese din Salonul Galben. În încăperea alăturată, stau trăgînd cu urechea membrii Camarilei, cei care l-au împins pe Rege la această Lovitură de stat: Ioan Mocsonyi-Styrcea, Grigore Niculescu-Buzeşti, Mircea Ioaniţiu.
Toţi tineri, toţi cinici, toţi fără Dumnezeu.

Nişte golănaşi!

Credeţi că respectivii, auzind de cererea Mareşalului, care contrazicea într-un fel temeiul Puciului, îi spun lui Mihai I să-l lase în pace pe Mareşal?

Nu.

Îl împing să se întoarcă în Salon însoţit de cîţiva soldaţi din Gardă şi să-l aresteze.

Mareşalul e astfel arestat, potrivit Planului Loviturii de stat.

*

25 decembrie 1989. Cazarma Tîrgovişte.

La acuzaţiile aduse de procurorul Dan Voinea, Nicolae Ceauşescu invocă, şi pe drept cuvînt, că un preşedinte al României, potrivit Constituţiei, răspunde doar în faţa Marii Adunări Naţionale, cea care l-a ales şef de stat cu un mandat de 4 ani.
Credeţi că judecătorul Dan Voinea, preşedintele Completului, convins de argumentele lui Nicolae Ceauşescu, l-a achitat?

Nu.

L-a condamnat la moarte, aşa cum o cerea planul Loviturii de stat.

Nota comună a întîmplărilor de mai sus:

Nimeni nu mişcă un deget în apărarea unui Principiu