Ion Cristoiu: Cînd s-a convins C.Z. Codreanu că riscul poate fi un factor de succes politic

Risca asumat. Despre momentul înfiinţării Legiunii Arhanghelului Mihail, C.Z. Codreanu scrie în Pentru legionari:

„Peste câteva zile am convocat la Iaşi pentru Vineri, 24 iunie 1927, ora 10 seara, în camera mea din str. Florilor nr. 20 (locuinţa Elenei Ilinoiu, soţia sa, de la Iaşi – n.n.), pe Văcăreşteni şi pe puţinii studenţi care mai rămăseseră legaţi de noi.

Într-o condică, cu câteva minute înainte, scrisesem următorul ordin de zi, numerotat cu No. 1:

«Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (S. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează „LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL“ sub conducerea mea.

Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat.

Să rămână afară cel ce are îndoieli.

Fixez ca şef al Gărzii de la icoană pe Radu Mironovici“.

Pentru explicarea acestui moment de doar un minut (atât a durat reuniunea), intrat în Istorie ca momentul de înfiinţare a Mişcării Legionare, cercetătorii invocă o mie şi una de fapte:

De la certurile din interiorul LANC până la ruperea lui C.Z. Codreanu de A.C. Cuza.

Însuşi C.Z. Codreanu se desfată, în Pentru legionari, cu aceste explicaţii, care plasează înfiinţarea Mişcării în planul înfiinţării unei noi organizaţii politice.

În realitate, momentul 24 iunie 1927 îşi găseşte explicaţia în momentul 26 mai 1925, când C.Z. Codreanu e achitat la Turnul Severin, deşi împuşcase mortal un om (C. Manciu) şi rănise grav alţi doi.

Verdictului îi urmează la Turnu Severin şi în ţară manifestări de simpatie faţă de C.Z. Codreanu de o neobişnuită amploare.

La Turnu Severin, aşadar, s-a convins C.Z. Codreanu că gestul extrem poate fi, cu asumarea tuturor riscurilor, producător de capital politic uriaş.

Gesturile extreme (crima, bătăile cu forţele de ordine) vor fi unul dintre principalele mijloace de acţiune ale Mişcării Legionare într-o Românie de politicieni rămaşi în hotarele prudenţei.

La Turnu Severin s-a convins C.Z. Codreanu că riscul poate fi un factor de succes politic.

Şi din 24 iunie 1927 destinul său a fost marcat de riscuri din care a ieşit nevătămat.

Până în anul fatidic 1938, când a riscat din nou şi a pierdut.

*

De 6 milioane. Dependenţii de jocuri de noroc evită pe cît pot să treacă prin faţa unui Cazinou.

 Dacă din nenorocire ajung prin apropierea unui asemenea lăcaş, nu mai au scăpare.

Intră ca nişte somnambuli şi joacă pînă rămîn lefteri.

Asemenea acestor nefericiţi sunt eu faţă de librării şi anticariate, faţă de tarabe cu cărţi, faţă de site-urile de pe care se pot cumpăra cărţi.

Dacă nimeresc în faţa lor, dracu m-a luat:

Intru şi nu ies fără o sarsana de cărţi.

Mă feresc să cumpăr nu atît pentru bani, cît mai ales pentru răspunsul la întrebarea Ce fac cu ele după ce le cumpăr?

Mai întîi că nu mai am loc în apartamentul din Nicolae Iorga. Am citit că Dan Adamescu avea un palat de vreo 50 de camere. Vă imaginaţi cîte cărţi ar fi putut aranjate frumos, pe domenii, măcar în 10 dintre ele?

Apoi cîte o carte pe care o descopăr prin casă mă face melancolic la gîndul că n-o voi citi niciodată în această viaţă. Poate pe lumea Ailaltă, dacă o fi prevăzută cu săli de lectură.

Vineri, din nenorocire viaţa m-a obligat să ajung în faţa Anticariatului Brătianu din vecinătatea Pieţei Universităţii, loc în care am cheltuit mult cumpărînd cărţi şi, prin urmare, loc pe care e bine să-l ocolesc.

N-am putut să mă abţin.

Am intrat.

Şi nu-mi pare rău. Pentru că am găsit aici, închisă într-o vitrină specială, cea cu cărţi scumpe, o carte de 6 milioane de lei vechi:

Basarabia – Ucraina – Crimeia. Marşul victorios al Trupelor române şi germane. Carte ilustrată lucrată şi editată de Secţia I-a a unei Armate din Răsărit, scoasă la Editura Erich Zander. Berlin, 1943.

Merită 6 milioane de lei vechi. E o carte rară, greu de găsit într-un climat în care e de preferat să ocoleşti subiectul Războiul Sfînt, dintre 1941- 1944. Valoarea ei, pentru mine cel puţin, stă şi în ilustraţiile excepţionale atît prin conţinut, cît şi prin calitate.

Evident, n-am găsit răspunsul la întrebarea:

Unde dracuʼ s-o mai pun şi pe asta?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro