Ion Cristoiu: De la Ludovic al XVI-lea din 1792 la Nicolae Ceauşescu din 1989

Cu zece ani în urmă am prins Place de la Concorde în plin soare. Fîntîna ridicată de Hittorff în secolul al XIX-lea funcţiona. Acum zace părăsită. Spre iarnă, toate fîntînile pariziene tac. Asemenea monumentelor, sunt fie închise, fie acoperite cu rogojini. Nu e singura diferenţă între momentul de atunci şi momentul de acum. Place de la Concorde a fost pe vremea Revoluţiei franceze locul faimoasei ghilotine. Cu zece ani în urmă, păşind în vastul spaţiu, mi-am amintit că aici au fost executaţi Danton şi Robespierre. Era pe vremea cînd, sub influenţa piesei lui Camil Petrescu, „Danton”, citisem aproape totul despre Revoluţia de la 1789. Şi mă apucasem să-l îndrăgesc pe Danton. Fireşte că Ludovic al XVI-lea şi amărîta de nevastă-sa, regina ghilotinată şi ea, mă lăsau indiferent. Acum însă gîndul mă duce tocmai la Ludovic al XVI-lea. O modificare datorată nu numai faptului că, trecînd într-o vîrstă mai coaptă, nu-l mai iubesc atîta pe Camil Petrescu şi, nu mă mai interesează atît de tare Danton şi Robespierre, cît şi unei experienţe pe care am traversat-o alături de toţi românii: executarea lui Nicolae Ceauşescu.

Îmbogăţit cu această istorie recentă, nu pot să nu mă opresc acum asupra procesului şi executării lui Ludovic al XVI-lea. Amîndouă lesne de raportat la procesul şi executarea lui Ceauşescu. Operaţiunea e în favoarea francezilor. Ceauşescu e judecat printr-o parodie de proces. Un preşedinte de complet care e mai degrabă, procuror decît judecător. Un avocat care, în loc să apare, acuză. Participanţi care, precum generalul Stănculescu, fac avioane de hîrtie sau se uită în tavan. Dar, mai ales meschinăria întregii afaceri. Judecători, procurori, avocaţi, toţi sunt grăbiţi să dea gata procesul cît mai repede. Sala e strîmtă. Acuzaţii – Elena şi Nicolae Ceauşescu – înghesuiţi într-un colţ. Totul pare o şedinţă de birou raional de pe vremuri. Sau, mă rog, ca să mă apropii în timp, o şedinţă de la o comisie de împăciuire dintr-un cartier bucureştean.

Procesul lui Ludovic al XVI-lea e însă măreţ. Regele e adus, pe 11 decembrie 1792, în faţa Convenţiei. El se poate apăra şi confrunta cu aproape 800 de persoane. Decizia în procesul Ceauşescu a fost luată de un grup de oameni restrîns, în frunte cu Ion Iliescu. Nici unul dintre aceştia n-a avut curajul să vină la Tîrgovişte şi să arate cu degetul. Au preferat să-l omoare pe fostul conducător prin intermediul unor amărîţi în flanele. În cazul lui Ludovic al XVI-lea, dezbaterile durează aproape o lună. Punctele de vedere se confruntă public. La votul decisiv, din 15 ianuarie 1793, fiecare deputat trebuie să urce la tribună, chemat nominal, şi să se pronunţe categoric asupra a trei chestiuni: culpabilitate, consultare populară în ce priveşte judecata Convenţiei, pedeapsa. Culpabilitatea e stabilită în cvasiunanimitate: 707 deputaţi din 749. Consultarea populară e respinsă cu 423 de voturi la 281. Pedeapsa cu moartea e decisă, pe 16 februarie 1793, cu o majoritate de 53 de voturi. Atenţie! Doar 53 de voturi pentru ghilotinarea unui rege!

Există o uriaşă diferenţă şi în ce priveşte măreţia execuţiei. Ceauşescu e împuşcat în curtea interioară a unei cazărmi, cu spatele lipit de zid. Caseta cu procesul provoacă o lungă dispută dacă să fie sau nu dată ulterior pe post pentru întreaga naţiune. Noii stăpîni ai ţării şovăiau să arate poporului, prin intermediul filmului, executarea. Ludovic al XVI-lea e ghilotinat în Place de la Concorde, pe 21 ianuarie 1793, la ora zece şi douăzeci de minute, în mijlocul unei mulţimi uriaşe, în răpăitul infernal al tobelor. După ce ghilotina îşi face treaba, capul regelui e ridicat în sus şi arătat mulţimii care strigă: Trăiască Republica! Trăiască libertatea! Ei da, parcă aşa mai merită să fii executat!

*

Scriam pe 23 iunie 2014. L-aş apăra şi pe Victor Ponta, dacă ar fi acuzat pentru ceea ce face fratele

La 17.30 Traian Băsescu a făcut o Declaraţie de presă. Eram sigur, cînd am aflat c-o va ţine, că subiectul va fi participarea la Consiliul european, chestiunea cereri de a demisiona fiind tratată în plan secundar.

Despre participarea la Consiliul European, prea multe lucruri n-am de spus. Constituţia îi dă dreptul Preşedintelui să meargă el sau să delege pe cineva.

Victor Ponta murea să meargă pentru că e bolnav după hîrjoneala la nivel internaţional. De aceea şi vrea să ajungă Preşedinte. Teoretic şi practic, răspunderea e minimă. Avantajele sunt însă maxime.

În chestiunea fratelui îi dau dreptate lui Traian Băsescu. De altfel, cine m-a urmărit în aceste zile va fi văzut că poziţia mea n-are nici o legătură cu persoana lui Traian Băsescu. Din principiu cred că persoanele trebuie să răspundă doar pentru ceea ce fac ele. A, dacă Traian Băsescu ar fi candidat, nu era exclus ca electoratul să-l sancţioneze, după cum nu era exclus să nu-l sancţioneze.

De joi seara, de la Realitatea Tv, nu ostenesc să-i avertizez pe politicieni şi jurnalişti: Nu deschideţi Cutia Pandorei în ce priveşte fraţii, copii, părinţii, neamurile în general! Istoria ne arată că neamurile se pot căsăpi între ele. Nu e prea greu ca un neam de-al unui politician să fie folosit de duşmanii acestuia pentru a-i lovi imaginea.

De principiu, aşadar, şi ca om căruia nu-i place să se amestece în viaţa fiicei sau a fratelui (cred că sunt maturi şi n-au nevoie de tutelarea mea!) voi apăra pe orice politician acuzat pentru ceea ce au făcut fratele, nevasta, părinţii. Îl voi apăra inclusiv pe Victor Ponta.

În lumea civilizată, fraţii, chiar şi copii în raport cu părinţii, au viaţa lor proprie. Numai la noi, în Balcanii vecini cu Lumea arabă, fraţii sunt văzuţi ca membri ai unui clan.