Ion Cristoiu: De la Războiul din basme cultivat de presă la Războiul din realitate

Vor fi surprinşi mulţi din România la imaginile de pe Internet arătîndu-l pe Vladimir Putin stînd de vorbă la o masă despărţită în două de un rînd de flori cu stewardesele de la Aeroflot.

Scriu de pe internet şi nu de pe televiziunile de ştiri, deoarece acestea n-au dat sau au dat trucat această imagine. De la începutul războiului televiziunile de ştiri au fost rechiziţionate. Ele nu sînt instituţii de presă, ci instrumente de propagandă amintind de Scînteia din anii stalinismului românesc. Chiaburului i-a luat locul Vladimir Putin. Ţăranului sărac, purtînd în buzunarul de la piept carnetul roşu de partid şi sub braţ Cursul scurt al lui Stalin i-a luat locul Volodimir Zelenski. Cei doi lideri politici, pînă una alta oameni, cu nuanţele necesare, au fost şi sînt supuşi la televiziunile noastre de ştiri, dar şi pe multe site-uri, unui proces cumplit de simplificare. În stilul propagandei şi agitaţiei de pe vremuri, care folosea din plin tehnicile din basme. Duşmanul de clasă, Vladimir Putin e Spînul, Căpcăunul, Zmeul, Balaurul din basme. Prin urmare, potrivit piesei noastre angajate în efortul de război, Vladimir Putin e Călău, Criminal, Dement, şi-a făcut operaţii estetice, şi-a pus familia la adăpost, s-a izolat de oamenii înţelepţi de la Kremlin. E mai mult decît interesant că pînă mai ieri, fără a fi Făt-Frumos, Vladimir Putin era tratat cu nuanţele cerute de adevărul vieţii, ba chiar niţel alintat, de presa occidentală, aşa zisă Marea Presa Presă Occidentală, modelul pentru biata noastră presă provincială. Acum însă, Vladimir Putin e ceea ce poate fi mai rău pe planetă. Preşedintele rus a fost supus binecunoscutului proces de răsturnare de imagine. Un proces prin care a trecut Nicolae Ceauşescu. Cînd presa mondială îl cultiva pe Nicolae Ceauşescu drept erou al unui popor erou, se ştia că, totuşi, Nicolae Ceauşescu e comunist, că e un dictator, că în România presa e controlată, că nu există democraţie. Aceste realităţi erau trecute cu vederea. Ar fi fost normal ca, fără a nega eroismul luptei sale împotriva URSS, să se menţioneze şi apucăturile dictatoriale. Apariţia lui Mihail Gorbaciov a dus şi ea la simplificarea vieţii complexe. Gorbaciov era comunist, prim secretar al PCUS, conducea ceea ce se numea Imperiul Răului. Nici un ziar, nici o televiziune din lume n-a menţionat alături de contribuţia sa la liberalizarea comunismului în Rusia şi adevărul că Mihail Gorbaciov lupta să salveze sistemul comunist şi mai ales să tragă pe sfoară Occidentul prin Proiectul Comunism cu faţă umană. Atît de mare era entuziasmul presei occidentale faţă de politica lui Mihail Gorbaciov încît la o conferinţă de presă în America Latină Fidel Castro a remarcat ironic că pentru prima oară în viaţa lui constată că presa capitalistă laudă regimul comunist. Mihail Gorbaciov a rămas pînă la prăbuşire Făt-Frumosul presei occidentale. Nicolae Ceauşescu, nu. Odată cu apariţia noului Făt-Frumos Comunist, Nicolae Ceauşescu a intrat în procesul de răsturnare de imagine. Nu numai că presa occidentală şi-a dat seama brusc, peste noapte, că e un Comunist, un Autoritar, dar mai mult, notele pozitive au dispărut concomitent cu îngroşarea notelor negative.

Tipic propagandei rămîne alunecarea fatală în imbecilităţi.

Un timp, ea e dusă de inşi inteligenţi, preocupaţi de a fi credibili. Apoi intră în joc oportuniştii, dar mai ales proştii. Şi prin această intervenţie Personajul intrat în procesul de răsturnare de imagine devine incredibil prin îngroşare ca şi Zmeul din Basme. De la eroul luptei pentru independenţa faţă de Moscova, Nicolae Ceauşescu a ajuns repede Monstrul care înjunghie copii pentru a le bea sîngele. Fără această simplificare, n-ar fi fost posibilă Diversiunea cu teroriştii. Propaganda stalinistă construită după modelul Basmulu, trebuia să aibă în replică la Zmeu un Făt-Frumos. Duşmanului de clasă i se contrapunea ţăranul sărac înscris în Partid şi în GAC. Un proces de simplificare parcurge preşedintele Ucrainei. Indiscutabil, Volodimir Zelenski e un excepţional comunicator. Trebuie apreciat la el demnitatea de ucrainean. Deşi ţara sa e la mîna Marilor Puteri, el nu se sfieşte să le atace pentru sacrificarea Ucrainei pe altarul intereselor occidentale. Volodimir Zelenski e însă om. Şi ca orice om îşi are şi părţile sale negative. Ne-am putea întreba dacă nu cumva l-a furat şi pe el gloria planetară, creată şi prin procesul de simplificare. Un asemenea proces a traversat Iulia Timoşenko, Petro Poroşenko, fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili. Lăsaţi din braţe de Occidentali ei au redeveni oameni.

Procesul de simplificare a vieţii complexe prin presa devenită instrument de propagandă conţine mari riscuri. Am scris de zeci de ori pînă acum, mai ales după debutul Pandemiei, că forma cea mai eficientă de a sluji o criză e Slujirea Adevărului. Mai devreme sau mai tîrziu, Adevărul se află. Şi atunci şi ceea ce a fost Adevăr în propagandă nu mai e crezut.

Preşedintele Klaus Iohannis a proclamat sfîrşitul Pandemiei. A făcut-o pentru ca Operaţia Primirea şi ajutorarea refugiaţilor să nu intre în conflict cu restricţiile impuse de Pandemie. Din motive lesne de înţeles, în cazul refugiaţilor nu se mai respectă nici o regulă, cu atît mai mult distanţarea socială, purtarea măştii, testarea obligatorie. Dacă preşedintele n-ar fi decretat încetarea Pandemiei, românii s-ar fi întrebat:

Cum se face că pînă acum respectarea interdicţiilor era prezentată public drept un comandament impus de viaţă şi acum, după venirea refugiaţilor, nu se mai pune problema respectării?

În 2020 am fost închişi în case două luni. Numeroşi români au fost amendaţi, pentru că au încălcat interdicţiile. Nunţile erau luate cu asalt de miliţieni, pentru că încălcau interdicţiile. Presa miluită susţinea aceste jihaduri invocînd dreptul la viaţă. Fenomenul refugiaţilor a pus autorităţile în imposibilitatea de a impune respectarea interdicţiilor. Şi atunci, Klaus Iohannis a proclamat sfîrşitul Pandemiei. Pandemia s-a încheiat?

Fireşte că da.

S-a încheiat la televizor. Presa miluită a primit ordin să nu mai sufle un cuvînt despre Coronavirus.

Simplificarea vieţii complexe prin transformarea naraţiunii de presă în naraţiune de basm nu numai că exprimă un dispreţ profund faţă de cititorul european, presupus a fi depăşit de mult copilăria intelectuală cerută de credinţa în Basme, dar loveşte şi interesul Marilor Puteri. Pentru cetăţeanul european important e să ştie cît va dura Războiul, dacă nu cumva o să devină război mondial, dacă-l va afecta, dar mai ales adevărul despre Adversar.

Trecerea sub tăcere a mişcărilor lui Putin, expediat la capitolul Dement, Iraţional, ne împiedică să ştim sprijinul de care se bucură în Rusia. Pentru Occident, important, vital chiar, nu e sprijinul cetăţeanului occidental pentru Ucraina, ci sprijinul ruşilor pentru acţiunile lui Vladimir Putin.

Ce ne spune secvenţa cu stewardesele?

Că regimul (evit să pun totul pe seama lui Vladimir Putin, pentru că e vorba de un întreg regim) se străduieşte din răsputeri să minimalizeze Războiul din Ucraina. Termenul de război e interzis în presa rusă. Pentru regim, nu e vorba de un Război, ci de o operaţiune militară specială. Regimul încearcă din răsputeri să imite intervenţiile americane. În cazul fiecărei intervenţii, Casa Albă a evitat termenul de război. N-a fost vorba de războiul din Irak, ci de o operaţiune specială, dusă de Armată, care nu atinge poporul american. La fel şi în cazul regimului din Rusia. Secvenţa cu stewardesele e menită a dovedi ruşilor că Rusia nu e în război.

Se evită astfel întrebarea din partea ruşilor de rînd:

De ce Rusia a intrat în Război?

Nu, Rusia n-a intrat în Război, e vorba de o operaţiune specială realizată de forţele noastre speciale.

Apoi, cum să zici ruşilor c-au intrat în Război cu Ucraina?

Pentru ruşi Rusia e prea marea, prea puternică, pentru a se coborî pînă la nivelul unui Război cu Ucraina.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro