Ion Cristoiu: „Din interese superioare de stat”. În 1949, nevasta Căpitanului era proprietara unui debit de tutun

Octombrie 1949. Capii PNŢ sunt în închisoare de doi ani. Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat şi e supus primelor anchete. Regele îndură deja pustietatea exilului. A început colectivizarea. Pînă şi atelierele au fost naţionalizate.

În acest context de statornicie a dictaturii, rămîn surprins, dacă nu chiar stupefiat, descoperind în Arhiva SRI, Fond P, Dosar 110237, vol V, fila 465, această Notă, datată 27 octombrie 1949:

„Soţia lui Corneliu Codreanu; fost conducător al mişcării legionare, este proprietara unui debit de tutun care continuă să funcţioneze cu toate intervenţiile a mai multor tovarăşi membrii (sic!) PMR cu munci de răspundere.

Acest fapt a produs nedumerire în rîndul celor ce au intervenit pentru lichidarea acestui caz.

Sursa: C.D.

Valoare: serioasă.

Propunerile Biroului: Plecînd de la ideea că anumite interese superioare de Stat cer ca susnumita să aibă o sursă de venituri uşor justificabilă şi ţinînd în acelaşi timp cont de comentariile create (sic!), propunem ca susnumitei «să i se schimbe profesia»”.

Sus, pe locul Rezoluţiilor, cineva a scris cu tuş negru: „Să fie luate măsuri ca să i se retragă autorizaţia”.

Care va să zică, la finele lui 1949, după doi ani de democraţie populară, soţia lui C.Z. Codreanu nu numai că nu era arestată, dar mai avea şi un debit de tutun. Debit care, culmea, vorba Notei, „continuă să funcţioneze cu toate intervenţiile a mai multor tovarăşi membrii PMR (sic!) cu munci de răspundere”.

Vigilenţa revoluţionară duduia din plin. Era însă o vigilenţă revoluţionară românească, în stare de a crea o astfel de situaţie absurdă: ca, în timp ce liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu să fie arestat, nevasta Căpitanului să rămână bine mersi în posesia unui debit de tutun.

Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului se pune în mişcare. Direcţiunii Securităţii Capitalei îi e trimisă o Notă:

„Sunt informaţiuni că soţia lui CORNELIU ZELEA CODREANU este proprietara unui debit C.A.M.

În caz afirmativ cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune să se intervină locului în drept pentru retragerea autorizaţiei.

Raportaţi rezultatul.

COLONEL DE SECURITATE

G. BIRTAS

MAIOR DE SECURITATE

I. CRIŞAN”.

Stînga, sus, cineva a trecut cu tuş negru: „17 II 1950. Retras autorizaţia”.

De unde tragem două concluzii:

a) Lilica Codreanu n-a fost arestată, cum ne-am fi aşteptat, presupunînd că Securitatea nu ştiuse că mai trăia.

b) Retragerea autorizaţiei a urmat un proces greoi, tipic românesc.

Notele sunt şi documente semnificative pentru istoria Mişcării Legionare. Mai înainte, mai precis în decembrie 1944, Lilica Codreanu e lăsată şi fără autoturismul Buick, primit de la Ministerul Înzestrării Armatei. Pe 7 decembrie 1944, Direcţiunea Generală a Poliţiei de Siguranţă (mătuşa Securităţii) trimite Ministerului Înzestrării Armatei, Direcţia Producţiei de Război, Nota cu nr. 27619S:

„Am onoare a vă face cunoscut, pentru a lua măsurile necesare, că autoturismul marca «Buick» motor Nr. 43576322, tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serv. Circulaţiei din Prefectura Poliţiei Capitalei sub Nr. 6095 B., care a fost repartizat de Dvs. Dnei Elena Codreanu din Bucureşti, strada Oltarului Nr. 12, revine în patrimoniul Statului.

Această maşină se găseşte garată la Direcţia Băilor Herculane, unde a fost lăsată de D-na Codreanu pentru a i se face o reparaţie. În urma evenimentelor din Septembrie a.c., a părăsit în grabă Băile Herculane, unde se afla, revenind în Bucureşti, fără a putea lua şi automobilul.

Vă înaintăm alăturat în original declaraţia de renunţare dată de susnumita.

Am înştiinţat şi Prefectura Poliţiei Capitalei pentru a face mutaţiile respective.

DIRECTOR Indescrifabil

ŞEFUL SERVICIULUI Indescifrabil”

Aceeaşi Direcţie Generală a Poliţiei de Siguranţă expediază o Notă şi Prefecturii Poliţiei Capitalei, Serviciul Circulaţie, sub precizarea Confidenţial:

„Am onoare a vă face cunoscut, pentru cuvenitele mutaţii, că autoturismul marca «Buick», motor Nr. 43576322, tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serv. Circulaţiei sub Nr. 6095 B., care fusese repartizat de Ministerul Înzestrării Armatei D-nei Elena Codreanu din Bucureşti, strada Oltarului Nr. 12, a revenit în patrimoniul Statului (Ministerului Înzestrării Armatei).

DIRECTOR Indescrifabil

ŞEFUL SERVICIULUI Indescifrabil”

În decembrie 1944, legionarii erau arestaţi de-a valma, alături de fruntaşi ai regimului antonescian. Lilica Codreanu avea toate motivele să fie arestată. Şi cu toate acestea, singura problemă a nevestei Căpitanului e în această perioadă faptul că i se cere să dea înapoi automobilul pus la dispoziţie de Mareşalul Antonescu.

Nota Securităţii invoca interese superioare de Stat pentru tratamentul blînd de care beneficiază Lilica Codreanu.

Despre ce interese o fi vorba?

*

Scriam pe 22 iunie 2014. Monitorizarea lui Mircea Băsescu de către SRI ar fi fost o gravă ilegalitate!

Redacţiile s-au pomenit ieri, sîmbătă, 21 iunie 2014, cu o surpriză: Un Comunicat de presă de la Călin Popescu Tăriceanu. Actul de a emite un Comunicat în week-end i-a lăsat pe jurnalişti cu gura căscată. Sîmbătă şi duminică sunt pentru Călin Popescu Tăriceanu zile în care e ocupat pînă peste cap cu viaţa mondenă, cînd nu-şi giugiuleşte a cincea nevestică, să profite şi el de o tinerică în timpul scurt care i-a mai rămas pînă la pensie. De remarcat că de dragul tinerei nevestici prea coptul mire şi-a făcut lifting. De înţeles că un Comunicat de presă, în aceste condiţii, a putut trece drept senzaţionalul unei cărţi poştale trimise de cineva de pe Lumea Ailaltă. Printre altele, textul spune: ”Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază au atribuţii legale şi norme interne precise privind protecţia informativă în cazul vizitelor efectuate de Preşedintele României, prin care să se asigure că Preşedintele României nu intră în contact cu persoane care au probleme cu legea sau care reprezintă un pericol pentru viaţa Preşedintelui. SRI şi SPP sunt obligate să asigure protecţia informativă a soţului sau soţiei Preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul 1 şi au obligaţia să informeze organele abilitate ale statului în cazul în care constată activităţi cu caracter ilegal.”

Fapt şi mai dihai, Călin Popescu Tăriceanu a intrat prin telefon la România Tv, oficiosul Guvernamental, pentru a aduce precizări: ”eu am motive să consider că preşedintele a fost informat de ceea ce face fratele său. Având în vedere că face parte din categoria rudelor de gradul I, este mai mult decât evident că preşedintele primea informaţii în legătură cu - e pretenţios spus şi, bineînteles, am să pun ghilimele - cu activităţile fratelui său.” Aşadar, potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, fratele e rudă de gradul 1. Codul civil spune însă următoarele: Art. 406. - (1) Rudenia este in linie dreapta in cazul descendentei unei persoane dintr-o alta persoana si poate fi ascendenta sau descendenta. (2) Rudenia este in linie colaterala atunci cand rezulta din faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun. (3) Gradul de rudenie se stabileste astfel: a) in linie dreapta, dupa numarul nasterilor: astfel, copiii si parintii sunt rude de gradul intai, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea; b) in linie colaterala, dupa numarul nasterilor, urcand de la una dintre rude pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau matusa si nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.”

Aşadar, fratele e rudă de gradul al doilea. Neghiobia care contrazice Codul civil e susţinută în scris şi oral de nimeni altul decît Preşedintele Senatului. Mai mult, din neghiobia asta, C. P. Tăriceanu lansează un atac incorect la adresa SRI. Asta deoarece, contrar jurnaliştilor şi politicienilor care confundă pe preşedintele României de azi cu preşendintele României ceauşiste, pentru SRI, din punct de vedere legal, Mircea Băsescu nu e fratele lui Traian Băsescu, ci un cetăţean român. În această calitate, Mircea Băsescu nu putea fi monitorizat de SRI fără autorizarea dată de un judecător de la ÎCCJ pentru infracţiune la Siguranţa Naţională. După opinia mea, nici un judecător de la ÎCCJ n-ar fi riscat un abuz numai de dragul imaginii publice a domnului preşedinte.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro