Ion Cristoiu: În unele aspecte, democraţia e mai parşivă decît dictatura

La întoarcerea din Grecia, mă apuc să citesc de-a valma, şi ca de obicei, tot ce m-ar putea lămuri asupra locurilor vizitate: de la ghiduri uşurele pînă la studii solide dedicate vechilor greci.

Nici acum nu reuşesc să tranşez dilema călătoriilor mele în străinătate: cînd să citesc despre locurile de pe traseu: - înainte sau după vizită?!

De ani întregi, merg peste hotare de două ori pe an: vara, în august, şi iarna, în decembrie, mai precis la finele lui decembrie şi începutul lui ianuarie. Sunt călătorii de lucru, nu de odihnă, cum ar trebui. Pentru ele sunt gata să sacrific orice, convins că voiajul de cunoaştere a altor locuri din lume merită.

De fiecare dată însă, apare şi înfloreşte întrebarea:

Cînd să citesc despre principalele locuri ale călătoriei – înainte sau după?

Şi de fiecare dată, întrebarea rămîne fără răspuns.

Acum, de exemplu, am citit despre Creta înainte de a merge la Cnossos, la Faistos, la Heraklion.

Nu mi-a folosit la nimic.

În absenţa minimei realităţi văzute, imaginaţia a lucrat în gol, înălţînd construcţii fără nici o legătură cu cele de la faţa locului.

La fel şi în cazul Atenei.

Întors acasă, îmi e mult mai uşor să citesc despre cele întîlnite în cale. Am de ce să mă agăţ.

Descopăr însă acum, frustrat, că mi-au rămas pe dinafară locuri ce-ar fi trebuit neapărat vizitate. N-am fost pe Pnyx, unde aş fi văzut cu ochii mei tribuna de la care oratorii de acum două mii şi ceva de ani trăgeau pe sfoară poporul folosind, ca şi oratorii de azi, vorbe meşteşugite.

N-am ajuns la Muzeul Agorei. Dacă aş fi ajuns, aş fi putut vedea bucăţile de ceramică pe care Poporul scria numele politicianului ostracizat.

Trebuie neapărat să văd aceste tăbliţe.

Ele mă conving că în unele aspecte democraţia e mai parşivă decît dictatura. Dictatorul cînd vrea să scape de un concurent primejdios îi face vînt în exil, pur şi simplu.

Nu fără riscuri.

Evident, brutal, actul poate transforma concurentul într-un martir primejdios.

Ostracizarea din democraţia ateniană înlesnea însă abuzuri mult mai mari decît cele aflate la dispoziţia dictatorului. Un politician putea fi trimis în exil, din simpla bănuială că ar fi putut deveni un tiran.

Bănuiala, dar şi votul celor şase mii de cetăţeni, depindeau însă de şmecheriile manipulatoare ale celor care voiau să scape de concurenţa respectivului.

*

Scriam pe 24 octombrie 2014. ÎCCJ se implică în campania electorală, victimizînd PSD-ul!

200 de persoane în vîrstă au fost luate pe sus, urcate în autobuze şi aduse la Bucureşti, la Înalta Curte, pentru a depune declaraţii ca martore în Dosarul Referendumului. Persoanele cu pricina au fost trecute pe liste ca votînd la Referendumul din 2012, în timp cele ele n-au fost la vot, după declaraţiile de la Poliţie. ÎCCJ justifică aducerea lor la Bucureşti cu autobuzele într-o coloană, plecată la 3 noaptea, condusă de o maşină a Poliţiei, prin nevoia de a spune în instanţă dacă au fost sau nu la vot. De precizat că persoanele respective nu sunt acuzate, ci martore în Dosarul lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea e acuzat de DNA c-a impus fraudarea Referendumului în unele secţii de votare. Persoanele aduse din provincie, cele mai multe în vîrstă, ar trebui să confirme sau să infirme dacă în comunele respective s-a fraudat Referendumul. Din faptul că la Suraia s-a fraudat Referendumul nu rezultă însă în chip automat c-a fost la ordinele lui Liviu Dragnea. Prin urmare, aducerea persoanelor respective la Bucureşti, printr-una dintre cele mai absurde operaţiuni din istoria recentă a României, e absolut inutilă pentru cauza judecată. Operaţiunea are însă cîteva consecinţe electorale evidente:

1. Pentru că persoanele respective au fost victimele unui Proces în cazul Referendumului, fără să vrea Traian Băsescu trece drept autorul acestui abuz. Ura celor care au votat la Referendum împotriva lui Traian Băsescu sporeşte la scrutinul prezidenţial, aşa cum s-a întîmplat şi la scrutinul din decembrie 2012, după ce nişte procurori tembeli s-au apucat să ia interogatorii bătrînilor la ieşirea acestora de la biserică, în văzul întregului sat.
2. Singurul motiv care poate scoate la vot electoratul anti-PSD e ura faţă de un partid puternic, arogant. Aşa s-a întîmplat în 2004. Acum, în 2014, prin operaţiuni precum cea pusă la cale de ÎCCJ, prin năpustirea DNA asupra familiei Hrebenciuc (vă imaginaţi ce-ar însemna să-l aresteze preventiv şi pe tatăl!), PSD, deşi partid la Putere, trece pe zi ce trece tot mai mult victima Puterii întruchipate de DNA, de ÎCCJ. Nu numai că nu mai există motiv de mobilizare a electoratului anti-PSD, dar, mai mult, Victor Ponta pare a fi candidatul Opoziţiei, în timp ce Klaus Iohannis, pare a fi candidatul Puterii.

Operaţiunea Cu autobuzul la ÎCCJ îmi confirmă încă o dată incredibila implicare a Justiţiei în campania electorală.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro