ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / 35 de ani de la prima anchetă a muncitorilor braşoveni la Securitate: niciunul din cei şase anchetaţi în 17 noiembrie 1987 nu mai trăieşte. Al şaptelea era turnătorul lor

Şase eroi şi un turnător

De la Miliţia din Braşov, manifestanţii reţinuţi au fost transportaţi la Securitatea din Bucureşti, după două nopţi şi o zi de bătăi continue în arestul şi birourile Miliţiei din Braşov, sub ”coordonarea” căpitanilor Nicolae Neagu (ulterior, şef al Inspectoratului de Poliţie Braşov şi general în Ministerul Afacerilor Interne) şi Alexandru Ionaş (după 1989, general de poliţie şi reprezentant al României la SECI – organizaţia de cooperare transfrontalieră a organelor de poliţie europene). Au fost încătuşaţi cîte doi şi urcaţi în dube, care au oprit la un moment dat la ieşirea lor din Predeal. Unii dintre cei încătuşaţi au avut impresia că vor fi daţi jos din dube şi împuşcaţi. Oprirea a făcut parte din scenariul psihologic de frîngere a voinţei lor.

Debarcaţi în curtea cu garduri metalice înalte a arestului Securităţii şi Miliţiei din Calea Rahovei, la Bucureşti, au fost rapid vîrîţi în celule. Li s-a spus că nu mai au nume, ci un număr, la care trebuie să răspundă. Să nu cumva să-l uite, că va fi vai de mama lor. Unii din ei n-au apucat să stea prea mult în celule, fiind chemaţi la anchete. Pe noua lor identitate – un număr, au fost scoşi din celulă şapte oameni, intrînd pe mîna a tot atîţia anchetatori ai Securităţii. Şase din ei nu mai sînt vii, în clipa de faţă. Al şaptelea e cel care i-a turnat.

Primul chemat a fost Puiu Apetroaie, care a intrat pe mîna maiorului Jors Filon, anchetator penal de securitate, la ora 21 şi 17 minute, aşa cum arată desfăşurătorul anchetelor care au avut loc atunci pe Calea Rahovei. A stat în anchetă pînă la ora 2 şi un sfert, noaptea. A doua zi, a fost preluat din nou de acelaşi anchetator, maiorul Filon, de la ora 17.50 la ora 19, după ce cu un ceas înainte a fost chemat, pentru un sfert de oră, în faţa procurorului militar Artur Dumitrescu (între 16.30 şi 16.45). Nu ştim, poate numai familia sa să fi aflat, ce s-a întîmplat cu el în acele anchete, ca şi în cele ce i-a urmat, pînă pe 1 decembrie, cînd arestaţii din ”lotul Braşov” au fost întorşi în oraş, pentru a li se organiza ”procesul-spectacol” în care au fost acuzaţi de ”huliganism politic”, o invenţie ad-hoc pentru Codul Penal socialist şi deportaţi din oraş.

Formal, condamnaţii au primit pedepse ”la locul de muncă”, dar acest ”loc de muncă” a fost fixat cît mai departe de Braşov. Puiu Apetroaie, născut în 1963 în Gropniţa – judeţul Iaşi – a fost ”condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei”, fiind ”repartizat la CAP Gropniţa – Iaşi”. Dintr-un tabel ulterior, întocmit de Securitate în 1988, în legătură cu condamnaţii la deportare şi situaţia lor, aflăm că ”s¬-a stabilit în comuna Gropniţa. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă prezentă”. Familia i-a anunţat la Asociaţia 15 Noiembrie decesul, survenit la data de 14 februarie 2020, la vîrsta de 56 de ani – vîrstă la care, îndeobşte, ofiţerii din servicii şi magistraţii ies la pensie.

Al doilea arestat chemat la anchetă cinci minute mai tîrziu a fost Petru Rricopie, care a intrat pe mîna căpitanului de securitate anchetator Mircea Bălăşoiu, la orele 21.20 . S-a întors în arest la 4.05 dimineaţa, după aproape şase ore. Pricope, născut în 1960, la Roznov, în judeţul Neamţ, ”a participat la actele de dezordine în secţiile de producţie ale Întreprinderii de Autocamioane Braşov şi la sediul administrativ al unităţii. Condamnat la 1 an închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei, a fost repartizat la Întreprinderea de Producţie Prestări Servicii în Construcţii, Piatra Neamţ. S-a stabilit împreună cu familia în Piatra Neamţ. Din datele existente nu rezultă să adopte poziţie ostilă în prezent”, raporta Securitatea despre el în 1988. Marius Nicolăescu, un alt muncitor arestat, a stat cu el în celula de la Rahova, ”cu încă patru deţinuţi de drept comun”. Avea să mai fie anchetat în seara următoare, între orele 20.30 şi 22.20 de către acelaşi căpitan Bălăşoiu. După o pauză de mai puţin de trei ore, a fost dus din nou la anchetă, de la ora 1.10, pînă la ora 3.45, fiind rechemat în biroul anchetatorului de la 5.45 la 6.30. În zilele următoare, scenariul s-a repetat – şi cu alţi anchetatori. Petru Pricope a murit la 54 de ani, în 18 aprilie 2005.

Al treilea chemat la anchetă a fost Constantin Bradu, care a ajuns în faţa maiorului Florin Grigoriţă, la ora 21,25. Bradu avea pe atunci 42 de ani, fiind printre cei mai ”vîrstnici” dintre cei arestaţi. Ancheta a durat pînă la 4.10 dimineaţa. Anchetele de zi şi de noapte au continuat în cele două săptămîni care au urmat. Constantin Bradu, fiul lui Dumitru şi al Mariei, s a născut la 3 octombrie 1935 în localitatea Tania, judeţul Iaşi. A fost arestat mai întîi în ziua de 16 noiembrie 1987, după care a fost eliberat şi arestat din nou a doua zi, direct de la locul de muncă, alături de colegul său mai tînăr din secţia 430, Petru Pricope. Printre cei despre care Bradu relata pe 3 decembrie 1990 (declaraţie aflată în arhiva Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”) că l au anchetat în Braşov îl numeşte pe colonelul Dumitrescu ”şi o altă persoană al cărei nume nu l cunosc. La Bucureşti am fost anchetat de mr. Grigoriţă Florin, de un alt colonel în vîrstă de circa 45 50 de ani, cu nişte urme pe faţă, şaten, care m a bătut la palme şi la tălpi”.

Maiorul Pîrvulescu, care l-a bătut pe inginerul Ursu, i-a bătut şi pe muncitorii braşoveni

Acest maior, după cum l-am identificat în registrul anchetatorilor Securităţii, e nimeni altul decît maiorul Marin Pîrvulescu, cel care l-a torturat şi pe inginerul Gheorghe Ursu, mort în urma anchetelor în 1985. Bradu îşi amintea că ”am mai fost anchetat de mr. Oancea , care m a bătut, spărgîndu mi timpanul stîng, pierzîndu mi parţial auzul”. Muncitorul braşovean a fost eliberat după zilele de anchetă la Rahova fără a fi condamnat, ”întrucît nu a participat direct la manifestaţie, ci doar la crearea stării de spirit care a declanşat o”, fiind apoi denunţat de şefi şi de colegi din secţie, informatori la Securitate. Unul dintre aceştia avea să-l însoţească pînă în beciurile de la Rahova, după cum vom vedea mai jos. I s a desfăcut contractul de muncă, fiind nevoit să se angajeze la Întreprinderea Poligrafică Braşov. A fost supravegheat pînă la Revoluţie, fiind în mod repetat chemat la Miliţie de lt. Negrea, de lt. maj. Gărdan şi de plut. maj. Vîrtic Valentin. Constantin Bradu a murit în 20 februarie 2012, la 76 de ani, fără a-şi fi recăpătat vreodată auzul.

A urmat să fie chemat la anchetă Aurel Huian. A fost anchetat peste opt ore, între 22.10 şi 6.15 dimineaţa, de către căpitanul de Securitate Paşca. Era socotit, în baza rapoartelor informative primite de la Securitatea din Braşov, drept unul dintre primii instigatori ai revoltei: Aurel Huian şi soţia sa, Maria, (care urma să intre la schimbul trei) au primit, în seara zilei de 14 noiembrie, ca avans 700, respectiv 600 de lei, cu jumătate mai puţin decît sumele cuvenite. Pe „fluturaşi”, la reţineri era trecut un singur cuvînt, a cărui justificare nu a putut fi înţeleasă de nimeni: „social”. Huian, îndemnat de colegii săi de secţie, care au întrerupt lucrul, s a adresat şefului de secţie, care l a acuzat însă de instigare la grevă şi l-a dat afară din birou. Huian relata în 1990 – „Păi cum, bă, de ce aţi venit? Faceţi grevă?”.

Cuvîntul a căzut greu, ca o acuzaţie – fiind resimţit astfel de Huian, care a replicat că nu este vorba de o grevă, ci pur şi simplu oamenii vor să ştie cine şi de ce le a reţinut din salarii. La capătul anchetelor din Calea Rahovei, a reieşit că Aurel Huian, născut în 1959 la Darabani în judeţul Botoşani, ”a participat la actele de dezordine în sec¬ţiile de producţie ale Întreprinderii de Auto¬camioane Braşov şi a pătruns în sediul ad¬ministrativ al unităţii, provocînd degradări de bunuri materiale”, fiind ”condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţio¬nată a pedepsei” şi ”repartizat la Întreprinderea de Maşini-Unelte Grele pentru Deformări Plastice din Dorohoi, unde ”s-¬a stabilit împreună cu familia. Intenţionează să se întoarcă în Braşov, afirmînd Huian că numai în această localitate se pot spune lucrurile pe faţă”.

Aurel Huian a trăit cu soţia, sub supravegherea Securităţii într-un cămin muncitoresc, unde îl primea adesea pe Corneluş Vulpe, cel ma tînăr dintre manifestanţii de la Braşov, care a împlinit 18 ani în deportare, tot la Dorohoi, deşi sănătatea îi era grav afectată de anchetele din Rahovei. Huian a murit în 10 ianuarie 2021, la 51 de ani. Corneluş Vulpe s-a stins în 19 august 1994, la două săptămîni după ce împlinise 25 de ani.

Gheorghe Duduc, care avea 45 de ani la data arestării (cel ce a adt jos de pe ”judeţeana de partid” imensul tablou al lui Ceauşescu şi Werner Sommerauer, care a fost al şaptelea anchetat, în ordine cronologică, în acea primă noapte, după aducerea muncitorilor braşoveni în arestul Securităţii din Rahovei (avea, cînd intra pe mîna securistului-anchetator din Rahovei căpitanul Paul Bogdănescu 40 de ani) erau cei mai ”vîrstinci” anchetaţi. Duduc a murit la 73 de ani, iar Sommerauer la 77, în 2 aprilie 2014. Cel din urmă mai făcuse cunoştinţă cu Securitatea la Braşov în 1979, cînd trimisese o scrisoare de solidarizare cu Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România. Despre odiseea celor doi în anchetă şi deportare voi mai vorbi, cu altă ocazie. 

Singurul arestat din Calea Rahovei care n-a păţit nimic în urma anchetelor a fost un anume Alistar Aurel, de 51 de ani, născut la Guţcani – Vaslui, modelor la IABv. Toţi cei arestaţi l-au socotit, de la bun început, informatorul strecurat printre ei, încă de la debutul  manifestaţiei de revoltă a muncitorilor din 15 noiembrie 1987. Bănuiala lor se adevereşte acum, prin consultarea listei de anchetatori şi anchetaţi din Calea Rahovei. După ore de anchetă incomparabil mai puţine faţă ale celorlalţi arestaţi, Aurel Alistar a ajuns în faţa unui procuror militar, Budu, care l-a anunţat, într-o întîlnire de numai opt minute, că va fi eliberat.

Pentru ”salvarea aparenţelor”, Alistar a mai fost chemat, cînd şi cînd, la anchetă – pentru a fi consultat, în legătură cu declaraţiile date de colegii lui de muncă, pe care-i turnase la serviciu, îi turna şi în anchetă. După ”episodul Rahova” a fost trimis acasă. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cînd a fost ”arestat” de Miliţia din Braşov, în după-amiaza zilei de 15 noiembrie 1987: pe ”Tabelul Arestaţilor” întocmit a doua zi de căpitanii Neagu şi Ionaş, care cuprinde 288 de nume (peste 60 ale unor elevi de liceu şi chiar şcoală generală), în dreptul lui ”ALISTAR AUREL – 51 de ani, n. Gutcani – Vaslui, modelor la IABv”, apare menţiunea ”trimis la domiciliu”. E singurul care n-a avut nimic de suferit, de pe urma ”participării” sale la revolta muncitorilor braşoveni. Bineînţeles, ca şi anchetatorii Securităţii ori ai Miliţiei, după 1989, care au avut parte numai de ”ploaie de stele” pe umeri.