PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Berendel, Grigoriu, Ghiţă – ”tripleta de aur” din siajul SRI şi MIG-urile puse pe butuci ale Armatei române

Recent, a izbucnit un scandal, legat de ”afacerea NIS”, în care grupul sîrb Naftna Industrija Srbije, de fapt o franciză a ruşilor de la Gazprom este cercetată de DIICOT, pentru suspiciuni de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse. NIS a operat mai mulţi ani, pe şase cîmpuri petrolifere din Banat. Acum a izbucnit un alt scandal, tot în legătură cu Serbia, deşi aceasta e una indirectă – principalul ei protagonist, Dan Berendel e un om de afaceri care şi-a început cariera exportînd produse petroliere în fosta Iugolslavie, din vremea lui Slobodan Miloşevici, cu încălcarea embargoului, în mega-contrabanda prin gara Jimbolia. Tovarăşii lui de afaceri la vremea respectivă au fost un fals general SRI, Dan Constantin Grigoriu şi nimeni altul decît Sebastian Ghiţă, azi prietenul preşedintelui sîrb Vucici, care i-a acordat azil pentru a nu face închisoare în România.

 

 

Faptele din actualitate au fost rezumate clar de o încheiere a Curţii de Apel din Ploieşti, care arată că în februarie 2018 firma ”Jetfly Hub” a lui Dan Berendel a încheiat un contract pe 4 ani cu MApN, urmînd să livreze kerosen pentru MIG-urile operate de armata română, din opt unităţi militare. Numai că Berendel a livrat combustibil de proastă calitate, care a degradat motoarele acestora. ”Aeronavele militare de luptă, care au suferit serioase degradări datorită alimentării, pe parcursul perioadei infracţionale, cu un combustibil turboreactor de aviaţie necorespunzător, reprezintă bunuri de interes strategic, a căror avariere a constituit o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi capacităţii de apărare a ţării, cu atît mai mult cu cît este de notorietate că în cadrul Alianţei Nord-Atlantice România şi-a asumat asigurarea securităţii flancului estic al N.A.T.O”, spun judecătorii de la Curtea de Apel din Ploieşti.

 

Dan Berendel a avut, pînă acum, un ”low profile”, după inculparea lui în dosarul ”Tracia – Asesoft”, pentru contrabanda cu motorină în fosta Iugoslavie, alături de Ghiţă şi Grigoriu, dsoar care s-a judecat 14 ani, pînă cînd faptele s-au prescris şi inclulpaţii au scăpat. Berendel era la vremea respectivă patron al firmei Master Mind Consulting SRL, prin care a continuat afacerile şi după inculparea lui împreună cu cei doi. Absolvent al Conservatorului şi, o vreme, instrumentist al Orhestrei Naţionale Radio, Berendel s-a învîrtit o vreme şi în lumea bună, prin fundaţia lui ”The Berendel Foundation” asociindu-se la diferite evenimente comune cu Casa Regală a României. Dar ”repertoriul” său constant au rămas afacerile cu petrol.

 

În cazul lui Sebastian Ghiţă, implicarea lui în asemenea afaceri a fost una incidentală: după ce semnat, ca patron al firmei Asesoft un contract de servicii infomatice de 38 de miliarde de lei cu Rafinăria Petrobrazi, aceasta din urmă l-a plătit ”în natură”, cu peste o jumătate de milion de tonă de motorină. A vrut să scape de produse. Şi aşa, Giţă intră ”în combinaţie” cu Berendel şi aşa-zisul ”general SRI” Dan Grigoriu. 

 

Acest din urmă personaj al ”tripletei” din dosarul ”Tracia – Asesoft”, instrumentat (zadarnic, cum s-a văzut) de procurorul Titus Duţă e şi cheia afacerii. Grigoriu s-a lăudat şi se laudă în toate împrejurările că ar fi fost ridicat la rangul de general SRI de către Ion Iliescu. Adevărul, spun oameni din ”servicii”, e mult mai prozaic. 

 

Născut în comuna Valea Sării din Vrancea în 1962, Grigoriu a fost de fapt înainte de 1989 un simplu chelner şi informator al Securităţii. Sînt tulburi împrejurările în care el s-a apropiat de adevăratul general SRI Gioni Popescu, probabil încă din timpul în care acesta conducea reţeaua comuniistă a CENTROCOOP şi livra televizoare color şi combine frigorifice activiştilor de partid şi securiştilor. Cert e că Grigoriu apare în dosarele penale care i-au fost întocmite şi din care a scăpat întodeauna fără condamnare cu ”serviciul militar nesatisfăcut”. E ”general SRI” numai pentru că ”a făcut treabă” pentru un adevărat general SRI, Gioni Popescu, artizanul din umbră a majorităţii ”operaţiunilor speciale” în care s-a implicat serviciul în anii ’90, de la contrabanda cu ţigări prin ”mafia arabă” la cea cu combustibili în fosta Iugoslavie.  

 

Altfel, nu e mega-escrocherie de care numele falsului general SRI să nu fie legată. A fost între cei care, prin firmele sale, a devalizat BANCOREX (în 2008, o instanţă din Vrancea i-a obligat pe ”inculpaţii Albu Radu (fost director Bancorex Focşani) şi Dan Constantin Grigoriu, în solidar, la despăgubiri civile în sumă de 1.204.894,27 USD către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti“, pentru un ”credit neperformant” luat de falsul general SRI. Dar urma banilor s-a pierdut. În schimb, Grigoriu s-a specializat în cumpărarea de drepturi litigioase ale foştilor proprietari şi recuperarea sumelor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), unde o anchetă realizată de Press One îl situează pe locul 15 în topul ”împroprietăriţilor”. Numai pentru o suprafaţă din Otopeni, astfel ”răscumpărată”, Grigoriu a primit de la stat 20 de milioane de euro. 

 

Întrebarea care se naşte e cum un fost chelner a ajuns la un asemenea nivel, încît fiul său se laudă prin Bucureşti un un ”parc de maşini” de lux, în valoare de un million de euro? Răspunsul e simplu: afaceri derulate ”în umbra” şi cu protecţia SRI-ului, de la Corneliu Păltînea, fostul şef al SRI Prahova care le-a deschis celor trei, Berendel, Ghiţă şi Grigoriu porţile rafinăriilor, pînă la Gioni Popescu, atot-puternicul general SRI care le-a deschis fie puşculiţa BANCOREX, fie uşile contractelor bănoase cu statul, sau calea ferată a cisternelor cu motorină, spre Jimbolia. 

 

 

La finele anilor ‘2000, cînd era evident că dosarul de contrabandă de stat prin gara Jimbolia către fosta Iugoslavie va fi îngropat, pentru că PDSR-ul urma să cîştige alegerile, preşedintele Emil Constantinescu declara despre esenţa acestuia următoarele: ”în cazul Jimbolia, zeci de mii de tone de petrol au fost transportate noaptea spre Iugoslavia, cu sprijinul poliţiei vamale, Ministerului Transporturilor şi jandarmeriei locale, sub supravegherea SRI. Alături de vagoane cu arme. În contul SRI s-au depistat intrări importante de bani în perioada 1994-1995, rezultate din încălcarea embargoului impus Iugoslaviei”. Ulterior, spusele sale au fost infirmate, chiar de Parcehtul General, care ”căzuse” sub obedienţa noii puteri politice, aceeaşi care organizase ”ajutorarea frăţească” a tovarăşului Miloşevici, inclusiv prin intermediul unor tineri oameni de afaceri, născuţi şi crescuţi în umbra Serviciului Român de Informaţii, din care azi unul are azil în fosta Iugoslavie, altul se laudă că e general SRI şi al treilea a pus pe butuci flota de MIG-uri a României, pentru că Armata, nu-i aşa, n-avea de ce să verifice cine-i pune benzina în rezervoarele avioanelor: doar era ”băiat verificat”.    

 

Întrebarea care se pune acum, la final, e cine a plătit şi cine plăteşte, pentru toate acestea. Pentru tranferurui ale banului şi patrimoniului public în buzunarul privat al unuia ca Grigoriu. Cine a plătit vilele, vacanţele în străinătate, maşinile de lux ale lui şi ale lui Ghiţă şi Berendel. Răspunsul, la capătul lung al firului, e  de la sine înţeles – cetăţeanul român, din buzunarele căruia au trebuit acoperite, la final, găurile. Ale unor guvernări dezastruoase şi corupte. Ale ineficienţei instituţionale, chiar în ”insituţii de forţă”, cum ar fi serviciile, armata, justiţia. 

 

Trei decenii de-a rîndul, asemenea ”băieţi deştepţi”, crescuţi în umbra foştilor securişti reciclaţi prin serviciile secrete, care le-au acordat imunitate şi le-au deschis acestora uşile instituţiilor şi firmelor statului român, au golit visteria ţării şi au îndatorat-o excesiv. În propriul folos, dar şi al protectorilor lor din ”servicii” şi politică, ”braţul de acoperire” necesar al fiecărei afaceri de succes. 

 

Aici, în spatele ”incidentului Berendel”, nu stau numai nişte MIG-uri, ţintuite la pămînt. Se află îngenuncheată economia unei întregi ţări. În ianuarie 1990, România avea datoria externă plătită şi un excedent de 2 miliarde de dolari. După şapte ani de tranziţie, în 1996, această sumă nu numai că dispăruse de mult, dar ţara noastră dobîndise o substanţială datorie externă, ridicată la 8,603 miliarde dolari. Cele aproape 11 miliarde de dolari cheltuite în primele două mandate ale lui Ion Iliescu nu s-au simţit, din păcate, deloc în creşterea nivelului de trai al populaţiei. Dimpotrivă. Şi nu pot fi puse nici pe seama numai unei guvernări ineficiente, care avea drept deziderat (nici acela atins) ”creşterea economică zero”, o formulă care acoperă atît agenda ascunsă, cît şi prestaţia jalnică a actorilor principali din tragedia tranziţiei româneşti. 

 

O tragedie în mijlocul căreia s-au născut ”băieţii deştepţi” ai tranziţiei şi care a continuat, şi iată, continuă pe aceleaşi permanenţe, sub bagheta lor, ale unui adevărat ”jaf national”. Un jaf decontat de românul de rînd, de la pîinea de pe masă, pînă la becul din tavan. Şi nimeni, fireşte, nu e găsit vinovat vreodată, în procese care se întind pînă la prescrierea faptei, sau nici măcar nu încep.