PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ce caută Bode în Austria? Ar fi trebuit să meargă Iohannis

Nu ministrul de interne Lucian Bode ar fi trebuit să meargă în Austria, la Viena, să obţină intrarea noastră în Schengen, ci preşedintele Iohannis. Ce să caute în Letonia şi Lituania? Acolo ”nu arde”. În schimb, Bode în Austria seamănă cu vorba românească, din vremea primului război mondial, cu ”ce-a căutat neamţu-n Bulgaria”. Altfel ar sta lucrurile, dacă ”neamţul” nostru s-ar fi dus, însă, la Viena.

 

Multe interese ale Austriei sînt legate de România. Unele dintre ele, chiar de preşedintele Iohannis. S-a afirmat că Austria ”controlează peste 30% din piaţa bancară autohtonă, peste 80% din piaţa asigurărilor, petrolul în proporţie de 100%, gazele în proporţie de 50%, tăierea pădurilor şi prelucrarea lemnului în proporţie de 80%” ş.a.m.d. Chiar dacă nu e totul adevărat, ceva tot e. Şi, avînd în vedere că multe din aceste succese ale investitorilor austrieci în România s-au derulat pe parcursul celor două mandate ale preşedintelui Klaus Iohannis, firesc ar fi ca ”relaţionarea celor două state europene”, cum frumos se exprimă diplomaţii, în ”dosarul Schengen” să fie realizată de preşedintele României. 

 

S-a scris mult despre ”relaţiile speciale” ale preşedintelui Iohannis cu Austria şi unii austrieci. Chiar cu masoneria din Austria, zvonindu-se că, în alt plan, cel ”ocult”, Iohannis ”a fost introdus printre fraţii din masoneria vieneză de finul său, Andreas Huber, sas emigrat din Cristian, judeţul Sibiu, care, deşi are cetăţenie germană este consulul onorific de la Sibiu al Austriei”. Să nu cedăm, însă, nici teoriilor conspiraţiei şi nici zvonurilor, fără ”cel puţin trei surse”. Ceea ce e cert însă, e că în 10 iunie 2009 lui Klaus Iohannis, pe atunci primar al Sibiului, i-a fost decernată ”Marea Cruce de Argint”, distincţie acordată ”în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse Austriei” de preşedintele federal în funcţie, la o ceremonie susţinută la ambasada acestei ţări la Bucureşti. Iar în această acţiune, fără îndoială că Andreas Huber, prietenul şi finul său, consulul onorific al Austriei la Sibiu, fără îndoială că avusese rolul important, de a-l propune pentru distincţie.

 

Dar, care erau în 2009 acele merite pentru care primarul Sibiului, încă departe de ascensiunea sa spre Cotroceni le avea în ”serviciile aduse Austriei”? Nu prea este altul ştiut, în afară de închirierea, de către familia Iohannis, a unui imobil de pe o stradă centrală din Sibiu, pentru funcţionarea unui sediu al băncii austriece, Raiffeisen. Înainte ca soţii Iohannis să intre în posesia imobilului amintit, acolo funcţionase librăria „Mihai Eminescu”, care a fost evacuată de noii proprietari pentru a fi cedată băncii. ”Biblioteca”, povestea Ion Coja, ”era perete în perete cu librăria, aceasta fiind evacuată de către familia Iohannis, sfidător, chiar de 15 ianuarie 2001, ziua poetului naţional”. Ocazie cu care ”extremiştii” români, în frunte cu profesorul Coja s-au năpustit asupra primarului Sibiului. 

 

În acelaşi imobil retrocedat, Ion Coja amenajase biblioteca ”Biblion”, într-un spaţiu care ulterior a devenit toaletă pentru două terase, deschise la aceeaşi adresă. Lăsăm aici la o parte acest scandal, dezlănţuit de profesor, care poate fi socotit xenofob, lăsăm la o parte şi dosarul măsluit, prin care acest imobil, ca şi altul, au fost ”retrocedate” soacrei lui Iohannis şi unui anume Baştea, cetăţean româno-american. Amintesc doar că dosarul a făcut atît obiectul unei anulări a deciziilor de retrocedare de către o instanţă de judecată din Braşov, cît şi a cercetărilor începute (şi suspendate) de DNA (decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, din care s-a născut dosarul cu nr. 296/P/2006 de la Parchetul General. Dar şi că mai întîi cercetările au fost oprite, de procuroarea Carmen Maria Capră de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. E ”acel dosar fierbinte”, care pîndeşte din urmă şi din umbră familia Iohannis). 

 

Pentru că altul e subiectul aici – influenţa covîrşitoare pe care Klaus Iohannis ar avea-o asupra Austriei, pentru a determina autorităţile de la Viena, să nu se mai împotrivească aderării României la Schengen.

 

 

E o iarnă grea, în Europa; ca şi în Austria, se vorbeşte şi se acţionează pentru ”decarbonizare” şi trecerea la surse alternative, mai ales în condiţiile războiului din Ucraina, conflict care a ”tăiat gazul” Europei. Pentru unii, e bine. Austriecii au, din plin, peleţi pentru centralele de încălzire pe lemn. Cum ştim, cel mai mare concern de exploatare şi prelucrare a lemnului din România este austriac. Vestitul şi controversatul Schweighofer Holzindustrie în domeniul exportului de lemn tăiat în România şi-a schimbat numele în HS Timber, tocmai pentru că s-a resimţit, de pe urma atîtor scandaluri publice în care a fost implicat.

 

Aceste scandaluri l-au avut, nu o dată, în centrul lor pe  Andreas Huber, consulul onorific al Austriei în Sibiu, a cărui înfăţişare, mai ales datorită mustăţii bogate şi tunse ”pe oală” tinde şi pare că-şi doreşte să semene cu aceea a kaiserului Franz Josef. Cum e de notorietate, Andreas Huber este cunoscut şi drept prietenul de familie, alături de care cuplul prezidenţial şi-a petrecut revelioanele. Cerc de intimi, din care mai face parte şi un vecin al lui Klaus Iohannis, Cosmin Capră care dădea interviuri despre pierderile suferite în timpul crizei de Schweighofer Holzindustrie, al cărui manager era, pe atunci. Şi care este însurat cu procuroarea, Carmen Maria Capră, nimeni alta decît aceea care închisese dosarul retrocedării librăriei ”Mihai Eminescu” şi a altei clădiri din centrul Sibiului, procuroare care a fost pensionată printr-o decizie semnată de preşedintele Iohannis, cu data de 31 decembrie 2015 - cînd acesta era de fapt plecat în vacanţă, la Miami.

 

Dar nu vorbim de case, ci de lemn – lemnul din casele austriece, cu centrale pe lemn, poate şi a ministrului de interne, Gerhard Karner. Şi, revenind la Adreas Huber, consulul Austriei la Sibiu,  finul familiei Iohannis, atunci cînd a fost numit consul onorific al Austriei la Sibiu, în luna mai 2011, i s-a stabilit drept de circumscripţie consulară regiunea judeţelor Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita. Cele din care Holzindustrie Schweighofer, devenită HS Timber, îşi taie lemnul. În comunicatul oficialilor din Austria se spunea că „misiunea diplomatică, condusă de Consulul Onorific al Austriei la Sibiu are rolul de a sprijini accesul companiilor austriece în regiune, de asemenea, ajutând la stabilirea contactelor între agenţii economici români şi cei austrieci pentru diversificarea relaţiilor de afaceri, dar şi de a sprijini, la nevoie, cetăţenii austrieci aflaţi la Sibiu sau în regiunea de circumscripţie consulară, în relaţiile cu instituţiile publice şi autorităţile locale, în vederea rezolvării unor probleme personale“. Adică, prin natura funcţiei, finul lui Iohannis şi consulul onorific al Austriei în România era foarte preocupat (şi) de soarta fostei companii Schweighofer, devenită Timber. 

 

Acum şase ani, Deutsche Welle scria că ”e surprins neplăcut de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a părut să protejeze operaţiunile îndoielnice ale companiei austriece”, aceeaşi care îi adresa preşedintelui o scrisoare, cerîndu-i să nu modifice Codul silvic, în sensul pe care-l iniţiase un grup de parlamentari şi care întrunise majoritatea: ”Preşedintele Klaus Iohannis a fost prins pe picior greşit. Nu putem spune că ar fi existat o relaţie între firma austriacă şi preşedintele României, dar este cert că acesta a avut exact acelaşi punct de vedere cu reprezentanţii concernului (Schweighofer – n.n.) . O excepţională investigaţie a Environmental Investigation Agency (EIA), o organizaţie de mediu cu birouri în Washington D.C. şi Londra a dovedit că managerii companiei Schweighofer Holzindustrie urmăreau cu perseverenţă obţinerea monopolului absolut al achiziţionării lemnului tăiat în România, încurajând totodată defrişările ilegale. Ei plăteau bonusuri pentru cantitatea de lemn tăiată peste limitele admise de lege”. 

 

Iar preşedintele, ce a făcut? Klaus Iohannis a retrimis în Parlament proiectul de lege privind Codul silvic, pe 23 martie 2015. Iată ce scria în cererea de reexaminare a Codului silvic, semnată de Klaus Iohannis şi transmisă Parlamentului: „4. Art. I pct. 72 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 60 cu noi reglementări privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, poate conduce la ideea creării unui mediu neconcurenţial. Apreciem că dispoziţiile art. 60 alin. (5) lit. f) şi g) – prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă – sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fundamente esenţiale ale economiei de piaţă”. E exact ceea ce conţinea o scrisoare pe care Gerald Schweighofer, CEO-ul companiei cu acelaşi nume i-o trimitea pe 2 martie 2015 (publicată ulterior integral, în fotocopie, în presă), la punctul 3 al acesteia, cînd după două săptămîni preşedintele retrimitea legea ”pentru reexaminare”, în Parlament.

 

Cînd a izbucnit scandalul, într-o conferinţă de presă din 31 martie 2015, preşedintele României a negat categoric orice legătura cu firma austriacă: ”Nu am absolut nicio legătură şi nu pot să vă dau niciun detaliu. (...) Nici măcar nu au încercat să ajungă la mine, că puteau să încerce şi să-i refuz”, a spus Klaus Iohannis. Adevărul s-a dovedit a fi altul, cînd s-a publicat scrisoarea lui Gerald Schweighofer, CEO-ul firmei, pe site-ul ”România curată”; atunci s-a putut vedea că preşedintele a retrimis legea la Parlament cu un argument identic cu cel al austriecilor. Pe platforma ”România Curată”, Mihai Goţiu a pus faţă în faţă scrisoarea fotocopiată a austriecilor şi cererea de reexaminare a Preşedintelui Klaus Iohannis. ”Ele sunt absolut identice”, a fost concluzia analizei citate, de la Deutsche Welle.

 

Dar, scandalul s-a stins: preşedintele Klaus Iohannis a îmbrăcat geaca roşie a reziştilor, împotriva ”Ordonanţei 13” şi a ”pee-see-dee”, care a îngropat toate scandalurile ulterioare, USR-ul a ajuns la guvernare, a ieşit de la guvernare. Au trecut anii, senatorul USR Mihai Goţiu, n-a mai prins loc pe liste, iar acum doi ani, în toamna tîrzie a anului 2020, preşedintele Klaus Iohannis participa la un eveniment special, organizat cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naţionale de împădurire, cu titlul ”O pădure cît o ţară”. Această ”pădure cît o ţară” s-a plantat la Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu. Nu ştiu cît a crescut pădurea de la Bolintin, pînă cînd şi PSD-ul a venit la guvernare. Acum, avem guvern stabil, dar într-o situaţie dificilă – s-ar putea să rateze Schengen-ul. Cine altul ar fi mai bun să-l ajute, decît preşedintele României?  I-a ajutat pe austrieci, poate îi ajută şi pe români. În fond, este încă preşedintele celor din urmă.

 

Ce carte de vizită, mai bună decît a oricarui român? Cine altul, decît preşedintele nostru Iohannis, ar putea încălzi inimile reci ale austriecilor, care nu ne vor în Schengen?