PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ce înseamnă eliberarea de sub ”fascism”. Moartea unui dirijor

Federaţia Rusă a îmbrăcat ”operaţiunea specială”, adică invadarea Ucrainei, de la bun început într-o retorică antifascistă. Pe de o parte, pentru a readuce instinctiv în mintea ruşilor de rînd memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pe de altă parte, acuzînd conducerea de la Kiev că e fascistă, au încercat o justificare ”corectă politic” a invaziei. A doua acţiune nu a reuşit – toată lumea ştie că preşedintele Zelenski e evreu, după mamă, deci evreu ”sută la sută” după preceptele iudaice. Dar prima, da. Pînă la mobilizare, ruşii au fost de partea lui Putin. Acum credinţa lor se clatină, iar comunitatea internaţională asistă neputincioasă la crimele armatei invadatoare. Multe m-au impresionat, dar mai mult decît toate, uciderea unui dirijor  din Herson, Iuri Kerpatenko. Acesta a refuzat să cînte cu orchestra sa la un concert organizat de ocupanţi chiar de Ziua Internaţională a Muzicii, de pe 1 octombrie, cînd colaboraţioniştii din cadrul filarmonicii din Herson planificaseră un concert cu participarea Orchestrei de Cameră "Ghilea", condusă de dirijorul ucis. Tocmai pentru a arăta ”restabilirea vieţii paşnice” în oraş. 

 

 

Oraşul Herson şi cea mai mare parte a regiunilor Herson şi partea de sud a regiunii vecine Zaporizhia, se află sub ocupaţie rusă de la începutul lunii martie. La sfârşitul lunii septembrie, au avut loc deja celebrele referendumuri ilegale în aceste zone, precum şi în teritoriile ocupate de inamici din regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, cauţionînd un presupus sufragiu popular pentru alăturarea teritoriilor cucerite la Federaţia Rusă. 

 

Infomaţiile din Hersonul ocupat, atîtea cîte reuşesc să ajungă publice, lasă să se întrevadă o atmosferă terorizantă. Încă de la începutul lunii iulie, procurorii ucraineni ştiau că invadatorii ruşi au răpit în regiunea ocupată Herson nu mai puţin de 457 de oameni. Printre aceştia se numără funcţionari, primari şi numeroşi preoţi, care aparţineau Bisericii Ucrainene, cea care s-a desprins de mai mulţi ani de sub tutela Moscovei. 

 

Cîteva cazuri au fost detaliate şi unul mi-a atras atenţia. În luna iulie, de pildă, fiul fostului comandant al navei ”Slavutich” a Forţelor Navale din Armata Ucrainei, a declarat că tatăl său Alexey Kiseliov, a fost răpit şi acuzat că a participat la o organizaţie teroristă. Nu-i cunoştea soarta. Aleksey Alekseevich Kiseliov, născut în  2 februarie 1964, a fost, cu gradul de colonel, comandantul navei ”Slavutich” a marinei ucrainene, din care a demisionat şi s-a a angajat în ”activităţi sociale şi antreprenoriale” la Sevastopol. După ocuparea Crimeei de către Federaţia Rusă, a plecat şi s-a stabilit la Genichesk, în regiunea Herson, 2014. El este unul dintre fondatorii ONG-ului ”Isettlement-SOS”, o organizaţie care se ocupa de drepturile persoanelor strămutate din Crimeea şi Donbass, pe care FSB-ul o acuză acum că era de fapt camuflajul unei organizaţii militare insurecţioniste. 

 

Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie din Ucraina a aflat din propriile surse din teritoriul ocupat că, potrivit martorilor oculari, pe 22 iulie, un agent local al FSB, pe nume ”Dnrovtsy” a pătruns în casa din Genichesk, unde locuia Aleksey Kiseliov, şi l-a luat legat la ochi şi cu mâinile legate la spate, ducîndu-l într-un loc necunoscut. ”A fost ţinut acolo timp de trei zile, unde, este posibil să fi fost folosită tortura. După aceea, a fost predat FSB şi dus la Simferopol”. Acolo e deţinut cu alţi ucraineni, acuzaţi că alături de Kiseliov încearcă să formeze o armată clandestină, într-un centru de arest preventiv. Localnicii au spus că agentul local ”Dnrovtsy” a furat maşina lui Kiselyov, care avea încă numere de Sevastopol, unde acesta comandase nava ucraineană. Comandantul de navă se află reţinut alături de zeci de tătari din Crimeea şi de activişti ucraineni, dintre care unii au participat la blocarea civilă a livrărilor de bunuri către Crimeea ocupată în 2015-2016, iar după ocuparea regiuniii Herson în martie au fost arestaţi şi ispăşesc deja pedepse cu închisoarea, fiind condamnaţi în cazuri trucate de FSB. 

 

Ultimele acţiuni de felul răpirii lui Kiseliov au fost raportate la începutul lunii octombrie, cînd trei voluntari locali din Herson, care ajutau populaţia cu alimente au fost, la rîndul lor, răpiţi după acelaşi scenariu din cazul Kiseliov. Dar teroarea nu e întreţinută doar prin răpiri, ci şi prin crime. Cazul lui Iuri Kerpatenko. dirijorului orchestrei de cameră ”Ghilea” de la Teatrul Muzical-Dramatic "Mikola Kuliş" din Herson e mai mult decît revoltător. El arată esenţa ”operaţiunii speciale” a lui Putin. Natura criminală a ”eliberării” de sub ”fascism” pe care armata sa a întreprins-o şi, nu în ultimul rînd, instinctele criminale ale unora dinte ruşi, dispuşi să ucidă pe oricine, din orice, pentru că se poate şi, mai mult, astfel îşi îndeplinesc o ”sarcină patriotică” sfîntă, aşa cum îi învaţă propagandiştii Kremlinului. Crima asta însă n-avea miză. ”Să nu ucizi o pasăre cîntătoare”, e titlul unui impresionant film american clasic, despre segregarea rasială. Soldaţii ruşi care l-au ucis pe tînărul dirijor nici n-au auzit de el şi nici nu le pasă. Pentru ei, contează datoria – eliminarea unui ”inamic”.

 

 

Dirijorul-şef al orchestrei de cameră ”Ghilea” a fost împuşcat de soldaţii lui Putin dintr-un motiv care aparent este refuzul său de a colabora cu ”invadatorul”, aşa cum au afirmat mai multe surse de presă din Hersonul ocupat. La rîndul său, Ministerul Culturii şi Politicii Informaţionale de la Kiev a declarat sâmbătă oficial că soldaţi ruşi l-au împuşcat pe Iuri Kerpatenko în propria locuinţă, ”după ce a refuzat să coopereze”, în organizarea unui concert, prin care autorităţile locale voiau să demonstreze "restabilirea vieţii paşnice" în Herson. De la săîrşitul lunii trecute, n-a mai dat niciun semn de viaţă, nimeni nu a mai putut lua legătura cu el. A fost găsit mort, împuşcat, joi, 13 octombrie, în apartamentul său, au relatat colegii săi. O ziaristă care a relatat despre uciderea lui nota: „secolele trec, iar istoria se repetă iar şi iar. Imperiul moare sub ochii noştri. Şi, răsuflând greu, încearcă să ia cu el cât mai multe vieţi. Oamenii mor. Dar muzica nu va muri”. Doar dirijorii ei… 

 

Tînărul dirijor Iuri Kerpatenko lucra la Filarmonica Regională din Herson din anul 2000, iar din 2004 a devenit dirijor-şef al Teatrului Muzical-Dramatic "Mikola Kuliş" şi, dirijor al Orchestrei de Cameră "Ghilea”. După ocuparea Hersonului de către armata lui Putin în martie, dirijorul a ales să rămînă în oraş. 

 

Dar n-a ales să tacă. Am intrat pe pagina sa de facebook, unde i-am citit mai multe postări. La cîteva zile după invazie, prelua şi redistribuia o postare a uneia din prietenele sale din Bucha ocupată: ”Soldaţii ruşi au venit în Ucraina mea, oraşul meu, Bucha, strada mea, casa mea. Pentru a patra zi copiii mei tremură de groază, iar astăzi s-a întâmplat un adevărat iad: tancurile au intrat pe strada noastră şi au început să tragă lângă casa mea. S-au prăbuşit candelabrele în casă. Am stat întinşi la podea o oră şi jumătate, tremurând la zgomote înfiorătoare şi ne-am rugat la Dumnezeu, să reziste casa noastră”. Urmează scena terifiantă a uciderii unui soldat ucrainean, în curtea lor, de către tancurile care au ”rupt porţile şi au început să tragă în uşi: ”acum în faţa casei mele zace soldatul, mort. Am supravieţuit.. eu soţul meu şi cei trei copii ai mei. Am decis sa ramînem pe pămîntul natal, în casa noastră iubită! Strigă la ruşi. Doar pentru o secundă, imaginează-ţi că eşti cu familia ta, în locul meu! Cunoştinţele ruse îmi scriu, spunând că le pare rău. Nu e de ajuns, e foarte puţin! Simpatia nu ajunge...” 

 

Asemenea postări l-au determinat pe tînărul dirijor din Herson să rămînă, deşi ştia ce-l aşteaptă sub ”cuceritori”. Pe 9 aprilie, dirijorul posta: ”9 aprilie este considerată a fi data exact stabilită a naşterii lui Amir Timur (Tamerlan), în 1336. În ciuda atenţiei sale faţă de ştiinţă, construcţii şi atracţia faţă de şah, Tamerlan avea obiceiul de a construi piramide, din craniile oamenilor care nu i se supuneau”, posta cu subînţeles deloc greu de ghicit Iuri Kerpatenko. Pe 25 aprilie, la o lună de la instaurarea ocupaţiei ruse în Herson, el scria de-a dreptul: ”Esenţa Ucrainei este libertatea în sens larg. Rusia mai este tot Rusia acum? Sau sînt numai kaghebe şi varză NKVD? Un lagăr de concentrare al regimului, general, pentru unii şi special, pentru alţii. În care încearcă să ne tragă şi pe noi”. 

 

Pe 29 mai, Kerpatenko îşi condamna şeful şi colegul, care ”a decis să joace cu orcii, ca director de teatru. Asta explică multe. Mai ales anul 1917, pentru cei ce ştiu…” Atitudinea sa antiputinistă şi intransigentă faţă de orice colaboraţionism cu regimul Putin şi deci cu ocupantul, era mai veche decît invazia. Cu un an în urmă, dirijorul comenta, pe 6 mai 2021, postarea unui prieten al său, care se afla în Sankt Petersburg. Spunea că el a ales Hersonul şi Ucraina. ”Aici stau eu. Lăsând gluma la o parte, dar preşedintele vostru a îndreptat armele spre ţara noastră, a luat Crimeea şi o parte din Donbass. El vrea să fie mare în ochii tăi, Nikita, dar eu, o persoană vorbitoare de limba rusă care locuieşte în Herson, trebuie să sufăr în timpul ăsta. Nu mă salva de mine însumi, ameninţîndu-mă. Bine, ştiu că există strada Kherson în Sankt Petersburg, îmi place să ascult Nevzorov, îmi place Kurpatov, dar nu trebuie să vii la mine în Herson cu "lumea ta rusă" şi să mă faci Novorossiya. Cred că m-am exprimat clar şi categoric, în rusă". 

 

E clar de ce a fost ucis tînărul dirijor. Deşi rusofon, Iuri Kerpatenko trăia în Ucraina şi simţea ca un ucrainean. Era, cu alte cuvinte, un trădător, care, atunci cînd a trebuit să dirijeze pentru ”eliberatorii” săi, şi-a dat arama pe faţă, refuzînd. Refuzînd, ca rus, să fie eliberat de Putin. Dacă această tragedie profundă ar fi înţeleasă şi de cei care se fac că nu înţeleg esenţa războiului din Ucraina, poate n-am mai avea atît de multe voci ”îngrijorate” de soarta românilor ucraineni, sau putinişti de-a dreptul, în România. Pentru ei şi sufletele lor, în care empatia e copleşită de ”raţiuni geopolitice” şi patriotism de duzină, tragediile umane sînt doar subiect de teoretizare. M-am convins, pentru aceştia, pînă şi uciderea păsărilor cîntătoare sub ochii lor, ar găsi cîte o ”raţiune”.