PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Florin Cîţu, premierul României, se ascunde de trei zile. E laş, sau labil psihic?

UPDATE: A avut loc, azi la 14, acţiunea ”Dregerea busuiocului”. În cele din urmă, trezit din mahmureala dezvăluirii în legătură cu beţia de acum două decenii, lui Cîţu i-a fost adunat la un loc tot curajul de care mai dispunea şi, la orele prînzului, în a treia zi de la izbucnirea scandalului, a dat explicaţiii. Florin Cîţu a ieşit din tăcere spăşit, chiar plouat, încercînd să dea senzaţia că relatează fapta cu sinceritate şi lux de amănunte, dar adesea s-a împiedicat în contradicţii şi a încercat să minimalizeze tot ceea ce ştiam deja, în urma publicării dosarului său de către MEDIAFAX. Cu o mulţime de scuze, în care s-a încurcat de cîteva ori. A recunoscut că Iohannis n-a ştiut, că nu i-a spus – nu a considerat ”relevant”, a spus că nu a aplicat pentru ORNISS, aşa că nimeni nu i-a cerut detalii amănunţite despre trecut. Nu mai este acelaşi Cîţu dinaintea acestor trei zile, cu o singură excepţie: continuă cursa pentru şefia PNL. Cineva a fost mai puternic decît el. Florin Cîţu rămîne, în urma şi prin viziunea celor petrecute în ultimele trei zile, cel descris mai sus. 

 

Problema majoră a susţinătorilor lui Florin Cîţu în aceste zile e că nu mai au lider: premierul s-a ascuns, e prezent numai pe Facebook, unde postează, aiuritor, muzică rock şi fotografii cu sine, în America. O reacţie năucitoare, pentru cei care au crezut în el: omul se dovedeşte incapabil să înfrunte situaţiile dificile şi dă bir cu fugiţii. Se ascunde cu capul în nisip, ca struţul. Deşi în România nimeni nu aruncă cu pietre, în beţivi: nu avem destule pietre.

 

Cîţu s-a îmbătat într-o duminică seara, la începutul lunii decembrie a anului 2000. Dar s-a îmbătat straşnic, nu aşa: a băut, după cum spun poliţiştii, pentru a ajunge la alcoolemia de 1,61 la mie, cam un litru de tărie, ori cinci butelii de vin, ori o cantitate apreciabilă de bere. E competitiv, s-ar spune, chiar şi pe o piaţă precum cea românească, în care recordurile în materie nu lipsesc.

 

Din acest punct de vedere, e un premier bun: România e pe locul 2 în Europa, în ”topul beţivilor”: media UE a consumului de alcool este de 19%. Cel mai mare procent se înregistrează în Danemarca – dublu mediei,  adică 38%, urmată îndeaproape de România, cu 35%. 

 

Problema e, cum spun ”specialiştii” în domeniu de prin cîrciumile cu scaune de tablă şi băutură turnată la pahar ”după ochi” nu e cît bei, ci cum bei. Şi ce faci, beat fiind, dar şi apoi, cînd te trezeşti. Există trei trepte bahice: ”Heavy”, ”Truman” şi ”Mangă”. Primele două, corespondente ale stilului american de consum, presupun veselie, distracţie, urmate apoi de discuţii în contradictoriu, polemici aprinse, politică, fotbal. Al treilea, specific românesc, cel experimentat de Cîţu, care s-a făcut ”mangă” pe 3 decembrie 2000 şi s-a urcat la volan, plecînd în căutarea destinului, e un grad de beţie în care ai foarte multe idei. Problema e că vin toate odată şi nu le mai poţi exprima.

 

În această stare se află premierul şi în momentul de faţă. Şi ce a ales? Să se ascundă! Îmi amintesc de prima lui desemare ca premier şi de teama care l-a cuprins atunci. Iarăşi, a stat ascuns şi n-a făcut nimic, vreo trei zile, după joaca de-a ”uite premierul, nu e premierul!” Faptul a fost comentat puţin, cu ironie, şi a trecut. Personajul nu conta atunci pe scena politică şi nimeni nu a crezut că va veni o vreme, cînd va conta. 

 

Iohannis a avut însă altă socoteală, atunci cînd l-a scos din cutie pe Cîţu, opunîndu-l lui Orban, cel care-l inventase ca prim-ministru. Dar analiza preşedintelui, pe ”repede înainte”, nu s-a bazat însă pe un element de seamă, o problemă care iese deseori la suprafaţă, în diferite situaţii. Nu a luat în calcul comportamentul şi trăsăturile politicianului român, evaluarea lui psihologică.  La care, în aceste zile de după izbucnirea scandalului, pe care tăcerea lui laşă îl amplifică fără măsură, Cîţu a picat cu brio.

Grăbit, ca şi cei din tabăra ”prezidenţială” – pedelistă a liberalilor, Klaus Iohannis l-a luat în braţe pe Cîţu, numai din perspectiva funcţiei pe care o ocupă: e premier, împarte banii. Şi ştie să-i numere, a făcut studii în America pentru asta. E cel mai potrivit să-l înlăture pe Orban, care nu mai ascultă ordinele.

 

Problema e că susţinătorii din partid şi din umbra acestuia au omis din ecuaţie omul. Iar Cîţu e un om slab, de-ţi stîrneşte mila. Un asemenea sentiment nu are ce să caute, în cazul unui lider. 

 

Citindu-i ”dosarul american”, unde un masterand cu ochii umezi şi injectaţi încerca zadarnic să meargă drept, în faţa ofiţerului de poliţie care-i oprise maşina, apoi, trezit din beţie,  are tentativa de a escamota ”procedural” acuzaţiile aduse, încheiată jalnic cu o înţelegere cu procurorul, plata amenzii şi un ”curs scurt” de dezalcolizare pentru şoferi, vedem cum Cîţu s-a comportat în Statele Unite: jalnic. A refuzat initial să-şi asume răspunderea, a încercat apoi să diminueze consecinţele faptelor sale. Parţial, a reuşit atunci, dar trecutul l-a ajuns din urmă.

 

Şi, ce face Cîţu acum, cînd acest trecut îl bîntuie? Procedează la fel ca atunci, neagă evidenţa – că a ascuns fapta, a minţit prin omisiune. Şi se ascunde, de parcă totul ar putea să dispară de la sine şi el, proaspăt, ca scos din cutie, ar putea să revină printe semeni, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. O copilărie. Din tipul bombastic, care a moblizat liberalii prin treizeci şi ceva de filiale să i se alăture, s-a ales praful. Cîţu a depăşit limita nu la consumul de alcool, ci a făcut abuz de încredere. A minţit, iar acum se dovedeşte un laş, labil psihic. Mizînd pe Cîţu, nu neapărat contra lui Orban, dar pentru orice, Klaus Iohannis a greşit grav. La fel şi cei ce l-au urmat, orbeşte.

 

 Electoratul lui Florin Cîţu din tabăra liberalilor e unul mai volatil, decît cred susţinătorii săi, pe faţă sau din umbră. Pentru ei, contează mult imaginea liderului, iar faptul că a minţit, şi, odată minciuna dovedită, fuge şi se ascunde, refuzînd să înfrunte realitatea, e un dezastru: au oferit, erau pe cale să acorde încrederea lor unui lider, care e de fapt un fricos. Un beţiv jalnic şi patetic, care-şi ascunde voma sub covor. 

 

Contrar majorităţii, eu cred că oastea de strînsură adunată sub stindardul premierului e pe cale să se împrăştie şi, dacă nu se mai coace ceva prin laboratoarele de la Cotroceni, Ludovic Orban a cîştigat meciul în partid. 

 

Ce se întîmplă cu Florin Cîţu acum, s-a mai întîmplat pe vremuri, la finele anului 2000, cu ”Apereul” lui Meleşcanu, împrăştiat la prima pală de vînt, atunci cînd s-a dovedit că liderul partidului minţise şi că era implicat, pînă-n gît, în afacerea ”Firului Roşu”, comunicaţiile telefonice secretizate cu Moscova, pe cale de a fi instalate la Bucureşti, de regimul Iliescu, la mijlocul anilor ’90 în România – cînd numai cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică le-a împiedicat. Acum nu e vorba că se ascunde o maşinaţie şi opţiune ”geopolitică” pro-rusă, contrară dorinţei românilor, care voiau în NATO, ci o beţie. Dar se încearcă, zadarnic, prin fugă laşă în faţa realităţii, şi ştergerea urmărilor ei. 

 

Iohannis se află, din cauza lui Cîţu, într-o mare dilemă. Preşedintele declara mai demult, sus şi tare, astfel încît să fie bine auzit, de PSD şi de Dragnea: ”În niciun caz, nu voi desemna ca premier o persoană care este urmărită penal, sau condamnată penal, sau are probleme de integritate de altă natură. Eu am spus demult. Clasa politică trebuie să se reformeze, trebuie să avem politicieni curaţi, şi acest criteriu va fi, evident, unul din criteriile, nu cele mai importante, va fi criteriul eliminatoriu. Eu, Preşedintele României, nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată penal”. Acum, PSD-ul e cel care-i scoate pe nas declaraţia, pentru că situaţia descrisă de preşedinte e exact situaţia ascunsă, cu o totală lipsă de bărbăţie şi discernămînt, de Florin Cîţu. Dacă e ca Iohannis să-şi respecte cuvîntul, Cîţu trebuie ”eliminat” din jocul politic.

 

Nu contează că a avut sau nu o condamnare penală, că ea e valabilă sau nu în România. ”Trebuie să avem politicieni curaţi”, spunea Iohannis. Numai curat nu e Cîţu, care acum se ascunde acum şi de el însuşi în faţa realităţii, înspăimîntat, ca un copil căruia i s-au găsit ţigările în ghiozdan. Patetic! Jalnic!