PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Guvernul Ciucă aruncă o nouă invenţie pe piaţă: dosarul electronic cu şină

Debirocratizarea, un succes birocratic

M-am confruntat direct cu birocraţia românească, tocmai în aceste zile în care, a cîta oară, se vorbeşte de ”debirocratizare şi digitalizare”. Un eveniment trist din familie, moartea surorii mamei mele, m-a silit să o fac. Suferind de un handicap fizic sever din naştere, mătuşa mea a fost în întreţinerea mamei, apoi în cea a surorii mele. Nu a putut munci niciodată şi în ultimele două decenii şi jumătate, de cînd s-a reglementat legal mult mai bine situaţia celor ca ea, a primit un ajutor social special. Dar de ”cotizat” la stat, n-a făcut-o niciodată. Eu şi sora mea am încercat să aflăm dacă şi cum se poate beneficia, în cazul ei, de ajutorul de înmormîntare, acordat de stat în cazul celorlalte categorii de pensionari. În ”România digitală”, ne-a fost imposibil.

Singura pagină care se deschide pe internet, cu referire la acest subiect (am căutat ”ajutor de deces pentru persoane cu handicap”) este una a Consiliului Judeţean Hunedoara, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Persoanelor cu Handicap, unde sînt enumerate ”acte necesare în caz de deces al persoanei cu handicap”, cît şi un contact (adresă, telefon) pentru depunerea lor. Atît. Orice căutare pentru acelaşi subiect, la Braşov nu a dat niciun rezultat. Astfel că sora mea, familiarizată cu situaţia mătuşii, a luat-o la pas. N-a reuşit să o lumineze nimeni, la capătul vizitei făcute la cinci ghişee, din trei instituţii. Toţi ”pasează”; o specialitate a birocratului român. ”Nu la noi”, e un răspuns standard. Ceea ce îmi aminteşte de povestea mult-lăudatului ”ghişeu unic”, să nu mai vorbim de adevărata aventură a României digitale, în care lucrurile se întîmplă la fel ca în cazul nostru, al cetăţeanului nedumerit din faţa ghişeului, fie el şi cel ”unic”, din cele cinci vizitate, fără succes.

Poţi liniştit să spui că în România acţiunea de ”debirocratizare” e în sine un succes birocratic. Una din ştirile de acum mai bine de jumătate de an arăta că numărul celor angajaţi la stat, de noua conducere bicefală sau ”rotativă” a guvernului, a crescut cu peste 17.000. Mai mult de trei divizii de funcţionari, care s-au alăturat armatei deja existente. Parcă e vorba de armata rusească, unde numai numărul contează – şi nimic altceva. Şi, întocmai ca în romanele lui Ilf şi Petrov, şi în România te pierzi, de-a dreptul, în puzderia de ”agenţii” şi ”direcţii”, din care multe îşi dublează sau triplează numărul de unităţi, dar nu şi activitatea sau atribuţiile, şi au o adevărată ştiinţă a pasării responsabilităţii, în privinţa relaţiei cu cetăţeanul. Pentru că ”dosarul cu şină” e în România coloana vertebrală (poţi spune şi ”a Infinitului”) care păstrează intactă birocraţia.

Statul se autoreproduce la infinit, el îşi secretă şi creează singur structurile, fără ştiinţa sau puterea de a controla acest proces din partea cetăţeanului plătitor de impozite – bani din care trăiesc, se hrănesc şi se multiplică structurile statului. Cu cît acestea sînt mai stufoase, cu atît cetăţeanul plăteşte mai mult . Astfel, cu aproximativ 45% taxe, impozite şi ”reţineri” din munca sa, cetăţeanul României trăieşte în ţara în care, în mod paradoxal, munca e produsul cel mai ”scump”.

Şi nu numai atît. În genere, cînd trebuie să achiţi o taxă, există ghişeul unde faci dovada, cu actele necesare, că trebuie să o achiţi. De aici, după o ”analiză” atentă şi vigilentă a actelor din ”dosar” (unele rămase deja celebrele ”cu şină”) ţi se eliberează o dovadă, în baza căreia plăteşti la un alt ghişeu, ”casieria”. Activitatea de analiză a dosarului nu trebuie întreruptă de cea mult mai prozaică, de numărare a banilor care ţi se iau. În genere, numai la o primărie mică, de comună, ambele acţiuni sînt atribuţiile aceleiaşi persoane, sau la multinaţionale – unde la orice ghişeu ai merge, ţi se scot rapid şi banii din buzunar. La plata telefoniei mobile, de pildă, unde orice agent e vînzător, operator şi încasator de bani. La stat, nu se poate: număratul banilor întrerupe fluxul gîndirii birocratice.
 
Poate că cel mai bun exemplu pentru cele arătate mai sus e demonstrat de modul în care arată ”debirocratizarea” solicitată de premierul Nicolae Ciucă în domeniul cercetării.  După ce a fost invitat la o conferinţă, unde s-a confruntat cu plîngerile cercetătorilor legate de durata de achiziţie a unor materiale necesare, domnul Ciucă a declarat că ”nu este acceptabil ca un cercetător german să poată achiziţiona un reactiv în 5 ore, iar un cercetător român în 5 luni”.

Ministerul Cercetării şi Inovării Birocraţiei

Îl contrazic şi spun că ba da, este şi va rămîne o normalitate a României. Iată de ce. Prezent la conferinţă, ministrul cercetării, Sebastian Burduja, s-a conformat rapid şi astfel guvernul a discutat în şedinţa de ieri aprobarea normelor de acreditare a firmelor, pentru inovare şi transfer tehnologic. Conform acestora, numărul actelor necesare acreditării a crescut de la şapte, la şaptesprezece, aşadar, cu încă zece. Astfel, în mod paradoxal, deşi în nota de fundamentare a acestor norme metodologice se vorbeşte de ”debirocratizare”, actul în sine e un elogiu adus birocraţiei.

Ca să fiu mai aplicat: s-a abrogat vechea Hotărâre a Guvernului nr. 406/2003, care presupunea depunerea a şapte acte necesare acreditării, iar noile ”norme metodologice privind constituirea, funcţionarea, evaluarea şi acreditarea entităţilor din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic, precum şi modalitatea de susţinere a acestora” au crescut cu încă zece numărul documentelor necesare, pe care o firmă, institut de cercetare sau ONG trebuie să le depună pentru a obţine acreditarea în domeniul cercetării şi inovării, din partea statului român. Probabil unul dintre puţinele, în care poţi fi creativ numai dacă depui 17 hîrtii la un ghişeu, ca să ţi se dea voie. 

Iată cum arată acest castel kafkian al birocraţiei. Mai întîi, trebuie depusă ”cererea pentru acreditare şi acordare a titlului de entitate a infrastructurii ReNITT”. Adică, să ceri să fi inovator. Dar nu oricum, ci numai ”conform modelului prezentat în anexa nr. 2 a prezentelor norme”. Cererea trebuie însoţită de ”fişa de prezentare a entităţii”, adică a societăţii sau ONG-ului care o depune, şi aceasta ”conform modelului prezentat în anexa nr. 3 a prezentelor norme”. Mai trebuie să faci dovada, printr-un act, că în cadrul ”entităţii” s-a constituit o formă de organizare ”corespunzătoare” unui articol din noua hotărîre de guvern, şi nu altfel, destinată inovării şi transferului de tehnologie, cu un regulament de funcţionare aferent şi detaliat, pe care ţi l-ai aprobat singur. Alte acte trebuie obţinute: un ”certificat constatator” eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ca şi ”consimţămîntul expres pentru solicitare” de la autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare asupra ”certificatului de înregistrare fiscală de la organul competent”, ”actul privind alocarea spaţiului în care funcţionează entitatea de inovare şi transfer tehnologic, aprobat la nivelul solicitantului, pentru o perioadă de 5 ani”, ”documentele care atestă dreptul de proprietate, administrare, folosinţă, sau alt drept real al solicitantului asupra bunurilor imobile alocate entităţii de inovare şi transfer tehnologic, pentru desfăşurarea activităţii, pe perioada de acreditare”, organigrama firmei/organizaţiei, apoi ”organigrama entităţii de inovare şi transfer tehnologic” pe care iarăşi ţi-ai aprobat-o singur, ca şi actul de aprobare a unui director responsabil cu aceeaşi ”inovare şi transfer tehnologic”. Urmează fişele posturilor personalului, declaraţie pe proprie răspundere, plan de afaceri, protocoale, parteneriate, acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal ş.a.

La sfîrşit de tot, ca la orice dosar cu şină respectabil, trebuie neapărat ataşat, ca un corolar al acestei opere birocratice desăvîrşite, ”opisul documentelor” depuse. Fără îndoială că mărul lui Newton n-ar mai fi căzut din copac, în asemenea împrejurări. Cu atît mai mult cu cît Ministerul Cercetării îşi rezervă dreptul de a-ţi cere, în vederea acreditării, acte suplimentare, precum dovezi privind activitatea depusă deja în domeniu, expertiza personalului şi portofoliul realizărilor. Cu alte cuvine, dacă eşti un ”inovator nou” (scuze pentru pleonasm), n-ai nicio şansă. Noua Hotărîre de Guvern în domeniul cercetării şi inovării e o dovadă în plus că, dacă un nou Einstein s-ar naşte în România, n-ar reuşi să ajungă mai mult de un profesor de fizică de liceu – şi acela din mediul rural, pentru că Einstein n-a avut note bune la şcoală. 

În rest, avem parte numai de veşti bune: Microsoft şi Vodafone au semnat un acord pentru ”digitalizarea României”, care ”este pasul major prin care România poate avansa în ritm accelerat, de la educaţie, laboratoare de cercetare şi inovare şi proiecte majore ce pot schimba radical infrastructura”. Bravo! Problema e, aşa cum relevă un studiu realizat de o plaformă specializată, că ”trei din cinci companii care vor să se digitalizeze duc lipsă de angajaţi calificaţi”, din multiple cauze. Între ele, şi aceea numită ”România educată”, anume faptul că ”învăţământul superior din România nu oferă suficiente programe de studii specializate în domeniul digital”, care se învaţă îndeobşte pe cont propriu, acasă.

Pînă cînd vom deveni o ţară de IT-işti şi nu de ”influenceri”, meseriile cele mai dorite de tineri, va mai trece timp. Timp în care Ministerul cercetării şi inovării în domeniul birocraţiei pregăteşte noi dosare cu şină, în format electronic.