PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Iarna vrajbei noastre”, sau a solidarităţii? Putin sileşte Europa să aplice politica lui Ceauşescu

Aici am ajuns: ca Europa să aplice politica lui Ceauşescu. Ne-am întors la Decretul 272 din 10 noiembrie 1987, dat de dictator, ”privind unele măsuri pentru rationalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică”. Măsurile dispuse şi publicate în Buletinul Oficial nr. 53 din 11 noiembrie 1987 sînt similare cu acelea care se iau acum la nivel european. Cum s-a ajuns aici? Ca urmare a politicii de şantaj economic a lui Putin, care a tăiat gazul Europei. 

 

 

Raţionalizarea consumului casnic de energie electrică, o politică europeană în prexent, a fost dispusă în România socialistă încă din 1984. ”Scînteia”, oficiosul partidului comunist, amintea periodic (cum o făcea şi în 8 februarie 1987) că trebuie să ne încadrăm în ”cotele stabilite” şi să facem economie. Cureaua s-a strîns pînă la ultima gaură pe 10 noiembrie 1987, cînd s a decis, ca pîrghii de realizare a unui control drastic al consumului, scumpirea electricităţii şi a gazului metan, precum şi întreruperea zilnică, în anumite intervale orare, a alimentării cu energie electrică a consumatorilor casnici, care nu puteau depăşi o anumită „cotă” a acestui consum. În general, energia electrică era întreruptă de la miezul nopţii pînă a doua zi dimineaţa, ca şi în unele ore, aleatorii, ale amiezii. ”A venit curentul” devenise un prilej de bucurie.

 

Consiliul de Stat, emitentul Decretului 272 din noiembrie 1987 este azi Consiliul Europei, care dispune cam aceleaşi măsuri de reducere a consumului la gaze naturale şi energie electrică precum cele dispuse de Ceauşescu. Acestea sînt costurile războiului din Ucraina. În 1987, ele erau costurile unei politici interne dezastruoase, care pusese economia românească pe butuci: odată ce se trecuse la un alt tip de indicator economic, decît ”raportările” privind îndeplinirea indicatorilor din planul cincinal, şi anume la ”producţia vîndută şi încasată”, s-au putut vedea dimensiunile dezastrului: o producţie (în special cea industrială) nevîndută, aflată pe stoc, pentru că era necompetitivă pe piaţă. În paralel, se manifesta o criză a resurselor energetice şi a materiilor prime. Costurile ei au fost împinse exclusiv asupra populaţiei, căci Ceauşescu refuza să renunţe la proiectele sale faraonice. La Casa Poporului şi la celealte mega-clădiri (destinate ”circurilor foamei şi devenite astăzi mall-uri) care luaseră locul vechiului Bucureşti, lucrările continuau, în ritm susţinut. Erau singurele şantiere din România unde se lucre intens. La Casa Poporului erau ”mobilizaţi” la muncă şi încartiruiţi într-o unitate militară special constituită între 4 şi 5 mii de muncitori din toată ţara, care primiseră ordin de ”mobilizare” în armată, de fapt la muncă forţată. 

 

Astăzi, măsurile de economisire ale gazului metan şi energiei electrice sînt impuse de şantajul energetic al lui Putin. În 1987, ele erau dictate de megalomania lui Ceauşescu, nevoit să stoarcă bani de unde putea. Şi primul loc spre care s-a îndreptat a fost poporul român, supus unei noi perioade de lipsuri. Foamea şi frigul erau noua emblemă a României comuniste şi nu erau decît consecinţa unei politici economice care a dus ţara în pragul dezastrului. Singurul care plătea era poporul. ”Începînd cu data prezentului decret”, se spunea în documentul Consiliului de Stat. ”la gazele naturale livrate pentru încălzirea locuinţelor şi pentru pregătirea apei calde menajere şi a hranei se stabilesc cotele lunare prevăzute în anexa nr. 1”. Anexă care stabilea, de pildă, o cotă anuală de 900 metri cubi de gaz, pentru un apartament cu 2-3 camere şi o familie de 2-3 persoane, cu peste 20% mai mică decît cea de pînă atunci – şi ea redusă, prin măsuri similare şi stabilită prin cote fixe, încă din 1984, cînd regimul comunist a luat primele măsuri de ”raţionalizare” a consumului de energie electrică şi gaz metan. 

 

Decretul stabilea că toate Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare şi unităţile economice care au în subordine centrale termice vor supraveghea respectarea cotelor de consum aplicate. Similar, la articolul 3 din Decret se stabileau măsuri drastice de raţionalizare şi la energia electrică ”livrată populaţiei pentru iluminat şi utilizări casnice”: cota pentru indicatorul pe care l-am preluat, adică un apartament de 2-3 camere, era de numai 30 de kilowaţi lunar. De fapt, curentul electric era mai mult întrerupt, atît în cursul zilei, cît şi  seara, cînd se întrerupea la o oră-două după Telejuranlul televiziunii române, unde puteam vedea doar ”marile realizări” ale regimului. Astfel încît cota de curent electric alocată putea fi arareori depăşită. 

 

În cazul în care aceasta se întîmpla, măsurile erau drastice. Atît la gaz, cît şi la electirictate, ”toţi cetăţenii sînt obligaţi să ia măsuri stricte pentru economisirea consumului de gaze naturale şi energie electrică şi să se încadreze în cotele stabilite în prezentul decret”. În cazul depăşirii cotelor lunare, cu 5-10%, prima măsură era plata unui tarif dublu, de 3.000 lei la o mie de metiri cubi de gaz şi 1 leu pentru kilowat (faţă de 65 de bani). La gaze, ”în cazul cînd depăşirea de pînă la 10% se repeta, se procedează la întreruperea definitivă a livrării”, iar la energie electrică, tariful urma să crească la 2 şi apoi la 3 lei pe kilowat, ”pînă la încadrarea în cotele lunare”. Similar, în unităţile economice, în cazul în care se întîmpla depăşirea cotelor de gaz şi energie alocate, la articolul 5 se stabilea că  aceasta ”se suportă de către cei vinovaţi. Sumele ce nu pot fi recuperate de la cei vinovaţi vor fi suportate de fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii”. Adică, de ”clasa muncitoare”.

 

 

Ca şi în prezent, de sus pînă jos, cuvîntul de ordine era ”economia”. Dar pe atunci economisirea energiei electrice şi a gazului nu era un act benevol, ci o obligaţie. ”Conducerile ministerelor, celorlalte organe centrale de stat şi obşteşti, consiliile populare, organizaţiilor comerciale, instituţiilor de învăţămînt, ştiinţă, cultură şi artă, asistenţă socială, organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti sînt obligate să ia măsuri pentru încadrarea strictă în cotele de gaze naturale şi energie electrica alocate, care vor fii cu cel puţin 30% mai mici decît cele alocate”. 

 

Depăşirile repetate ale cotelor atrăgeau, ca şi în cazul populaţiei, decuplarea de la alimentarea cu gaz şi energie electrică. Nicolae Ceauşescu, semnatarul decretului, declanşa şi un război total reşourilor: ”Se interzice folosirea pentru încălzirea spaţiilor din toate unităţile socialiste de stat, cooperatiste şi obşteşti şi din imobile a oricăror aparate consumatoare de energie electrică”. România intra în întuneric şi frig, în pragul iernii. Şi nu era niciun război, pe atunci – pînă şi ”lupta de clasă” era, practic, lipsită de obiect: sub atotputernicia Securităţii, opoziţia la regim era un fenomen marginal. Şi totuşi, ceva s-a întîmplat – la cinci zile de la Decret, a răbufnit însăşi ”clasa muncitoare”, în revolta de la Braşov, din 15 noiembrie 1987.   

 

Cum suportau oamenii de rînd aceste restricţii? Iosif Farcaş, unul dintre participanţii la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 mi-a povestit: ”Se lua curentul, se lua apa, se lua gazul, pe timp de iarnă! Stăteam cu familia, cu soţia şi cu copilul atunci într-un cămin, nu eram singurul care stăteam în aceste condiţii. Eram douăzeci şi ceva de familii, aveam bucătărie comună, baie comună, W.C. comun şi locuiam acolo, familii cu copii! Aveam un copil atunci. Erau mulţi mai în vîrstă ca mine, care aveau cîte doi chiar trei copii şi locuiau în cîte o cameră. Deci, acestea erau minunatele condiţii, despre care ei ne povesteau... Nu aveam căldură, aduceţi-vă aminte! Dădeau hrană pe raţie! Toate acestea au fost nişte probleme care la un moment dat au răbufnit. Oamenii s-au săturat..”. Braşoveanul Aurel Hoszu, muncitor şi el la Întreprinderea de Autocamioane îşi aminteşte şi el cum ”lucram în trei schimburi la un strung vechi, nu era căldură, nu aveam gaz, doar o lampă cu petrol la care găteam, sau cu care mă încălzeam, pentru că şi curentul era raţionalizat”.

 

În 1987, iarna se anunţa a fi una teribilă pentru români. Aşa se anunţă şi în acest an, dar pentru întreaga Europă. Poate că va fi şi mai grea, deşi pare cu neputinţă. Restricţiile impuse prin decretul din 10 noiembrie 1987 la consumul de electricitate şi gaze naturale, rod al ”socialismului ştiinţific” aplicat de Ceauşescu au condamnat România la întuneric şi frig. Foamea, adică lipsa alimentelor de larg consum de pe piaţă era, de mai mulţi ani, una endemică. Acum, ea e înlocuită de scumpirea lor, care le fac inaccesibilă pentru mulţi, din cauza inflaţiei.  

 

Ce am cîştigat, faţă de acea perioadă, în fond, pentru că ne aşteaptă, probabil, o iarnă ca atunci, poate şi mai grea? Mult. Mai mult decît, din furie şi amărăciune, am vrea să acceptăm, într-un prezent prea cenuşiu şi aşteptînd un viitor cel puţin imprevizibil, foarte probabil marcat de o criză economică majoră: şi anume libertatea. De fapt, despre asta e vorba – despre participarea fiecăruia dintre noi la un război, pentru apărarea libertăţii. E tot ce ne-a mai rămas. Şantajul lui Putin asupra Europei va avea un efect contrar celui pe care el l-a scontat. Chiar dacă ne duce cu gîndul la ”epoca Ceauşescu” pe noi, cei care am trăit-o, războiul din Ucraina e luat, din această iarnă, ”pe persoană fizică”. La fel, şi de fiecare locuitor al Europei.