PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Lui Putin i-a fost servit un argument în plus, pentru războiul său împotriva Ucrainei: lupta împotriva terorismului

Uciderea Dariei Dughina, fiica ideologului lui Putin, Aleksandr Dughin, pune paie pe foc şi duce la escaladarea tensiunilor. E o moarte ”convenabilă” pentru Putin, care-şi poate justifica, odată în plus, ”operaţiunea specială” – acum, şi prin lupta ”împotriva terorismului”, atît intern, cît şi extern. Căci, întîmplare, sau mai degrabă nu, asasinarea care s-a vrut a fi a lui Dughin (căci maşina era a acestuia) s-a petrecut într-un moment anume ales – la doi ani de la otrăvirea lui Alexei Navalnîi. E mult să se spună că Putin e furios pe acest asasinat. Îi vine ca o mănuşă. Cu toate acestea, e mult şi să să spună că l-ar fi pus la cale. Teoriile conspiraţiei abia acum încep să iasă pe piaţă. Chiar dacă atentatul a fost ”revendicat” de o presupusă ”Armată Naţională Republicană”, nu înseamnă că aceasta şi există. De fapt, adevărul poate fi mult mai prozaic: şi anume că e o răzbunare a crimei organizate, care de la începerea războiului şi declanşarea ”mobilizărilor mascate”, îşi vede ameninţate structurile sale consolidate. Printre cei nemulţumiţi, se numără nu doar ”oligarhii ruşi”, care nu mai au unde să-şi cheltuie banii şi îşi văd conturile blocate, dar şi ”frăţia hoţilor” (”Vor vî Zakone”) din Federaţia Rusă, o ”supermafie” extrem de puternică. 

 

 

Înregistrările video l-au surprins pe Alexandr Dughin punîndu-şi mîinile în cap, din momentul în care a văzut explozia maşinii în care se afla fiica sa. E reacţia normală, a unui părinte – mai mult, a unuia care ştie că bomba îi era adresată şi că, de fapt, acţiunile şi cuvintele sale sînt cele care au amorsat-o. Nu e vorba de un sentiment de vinovăţie, ci de disperare. De înţeles, la orice părinte, cînd a văzut automobilul Dariei Dughina sărind în aer. În mod normal, ar fi trebuit să fie alături de ea, în acea maşină, dar numai întîmplarea a făcut ca lucrurile să stea altfel şi el să privească de pe margine tragedia, a cărei victimă ar fi trebuit să fie. 

 

Ambii, Dughin şi fiica sa, participaseră la un festival, intitulat "Tradiţia", la circa 20 de kilometri de Moscova. Într-adevăr, ”maşinile capcană” au fost, cel puţin în vremea lui Elţîn, o adevărată tradiţie în ”reglările de conturi” dintre oligarhi, politicieni, crimă organizată – toate acestea fiind întrepărtrunse, în ampla ”privatizare” a imenselor resurse ale Federaţiei Ruse, de fapt o acumulare nu doar ”primitivă”, ci de-a dreptul sălbatică şi violentă de capital, în care s-a recurs nu o dată la serviciile armatei subterane a crimei organizate (”Vorî vî Zakone”, literal ”hoţi după lege”, o frăţie a crimei care se conduce după propriile reguli, cu o lungă tradiţie istorică în lumea rusă). Aceste adevărate trupe paramilitare ale crimei organizate au fost alimentate, ani de-a rîndul, de veterani proveniţi fie din conflictul din Afganistan, cu mai multă vreme în urmă, fie de cei din războaiele cecene, mai recente. Sînt militari în serviciile crimei organizate, pentru care amplasarea unei bombe într-o maşină dintr-o parcare e o treabă de rutină. Cine a comis crima, mie mi-e clar că provine din această lume. Nu şi cine a comandat-o – e probabil ceea ce ştiu şi anchetatorii ruşi.

 

Declaraţiile au început imediat să curgă. Denis Puşilin, liderul ”republicii populare” de la Doneţk i-a acuzat imediat ucraineni, care s-ar afla în spatele crimei: ”teroriştii regimului ucrainean au încercat să-l lichideze pe Aleksandr Dughin, dar au aruncat-o în aer pe fiica sa”, a declarat el. Aceasta va fi, la început neoficial, dar apoi asumată, şi poziţia Kremlinului – mai ales după ce atentatul a fost ”revendicat” de Ilya Ponomarev, fost deputat din Duma de la Moscova, ”azilant politic” la Kiev, care a spus că ”un grup clandestin de partizani” pe care l-a numit ”Armata Naţională Republicană” (asemănare deloc întîmplătoare cu IRA irlandeză, care folosea aceleaşi mijloace) ar fi fost aceea care a ucis-o pe Daria Dughina. Astfel încît, degeaba oficialii de la Kiev au negat orice legătură cu atentatul căreia i-a căzut victimă sîmbătă seara tînăra jurnalistă şi nu tatăl său, Alexandr Dughin, presupusa ţintă. ”Ucraina nu are, fără nicio îndoială, nicio legătură cu explozia de ieri, pentru că noi nu sîntem un stat criminal”, a intervenit ferm consilierul Mihailo Podoliak, exprimînd punctul de vedere al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

 

Zadarnic. Tot de la Kiev, fostul deputat rus Ilya Ponomarev a pus gaz pe un foc, care va arde mult după ce flăcările SUV-ului lui Dughin se vor fi stins şi resturile calcinate ale fiicei sale vor fi îngropate, cu toate onorurile de care poate fi capabil Kremlinul, ca pentru o victimă a ”terorismului ucrainean”. Chiar dacă Ucraina nu are vreun amestec direct în această crimă, pentru Putin anunţul făcut de Ponomarev e deajuns. E mai mult decît suficient. Printre ultimele cuvinte rostite de Daria Dughina, la o emisiune în care a fost invitată, s-au numărat şi acestea: ”Pentru a-i trezi un pic, pentru a nu se rupe în bucăţi, trebuie să fie hrăniţi cu acest război”. Ea se referea la Occident, dar puse în contextul asasinării sale, aceste cuvinte descriu mănuşa de care avea nevoie ”pumnul de fier” al lui Putin, care n-a lovit încă aşa cum ar visa să o facă. 

 

Deşi nu cred că poate fi vorba de un act premeditat al Kremlinului, ci mai degrabă de un semnal al lumii interlope pentru liderul de acolo, mult mai nemulţumită decît oligarhii de întorsătura care a luat-o ”operaţiunea specială”, Putin va folosi, fără îndoială, acest pretext neaşteptat pentru a-şi amplifica agresiunea – pe toate fronturile. Căci un act terorist rămîne un act terorist – şi nimeni, dar absolut nimeni, nu poate fi de acord cu un Ilya Ponomarev. Pe care numai ura oarbă îl face ca, fără să fi intenţionat asta, să furnizeze o armă de nepreţuit pentru Kremlin: o ”conspiraţie teroristă”, cu care Putin va purta, fără îndoială, ”o luptă necruţătoare”, ”pînă la capăt” – şi în faţa căreia occidentul va trebui să tacă, pentru că prea mult şi-a justificat el însuşi acţiuni militare, prin ”lupta împotriva terorismului”. 

 

 

Ilya Ponomarev este cel care a revendicat atentatul, în numele unei aşa-zise ”Armate Naţionale Republicane”, despre a cărei existenţă pare a fi auzit numai el şi despre care susţine că  ”este un grup care lucrează în interiorul Rusiei pentru a răsturna regimul lui Putin şi că acesta e doar începutul: vor fi lovite ”ţinte importante legate de Kremlin, inclusiv oficiali, oligarhi şi membri ai agenţiilor de securitate ale Rusiei”. Fostul deputat rus din Duma Rusiei a făcut anunţul la un post de televiziune în limba rusă, din Ucraina (”Dimineaţa de februarie”) , fondat de el, după invadarea Ucrainei, odată cu site-ul de ştiri ”Rospartizan”. Dar cine e  Ponomarev?  E nepot al unui nomenclaturist sovietic, Boris Ponomarev, fost secretar pentru relaţii internaţionale al Partidului Comunist din URSS, un ”precusor” al lui Lavrov. Superdotat, cu abiltăţi deosebite în IT, tînărul Ilya şi-a început cariera la 14 ani, la Institutul pentru Securitate Nucleară şi a fondat două start-up-uri de înaltă tehnologie de succes în Rusia, la numai 16 ani. A devenit şi şeful software la gigantul petrolier Yukos şi vicepreşedinte al companiei, distrusă de Putin, odată cu arestarea oligarhului Mihail Hodorkovski. 

 

De atunci, se poate spune că datează duşmănia neîmpăcată dintre Ilya Ponomarev şi liderul de la Kremlin.  Ales deputat în Dumă, în iunie 2012 Ponomarev a ţinut un discurs, în care i-a numit pe membrii Partidului Rusiei Unite al lui Putin, ”escroci şi hoţi”, după o expresie folosită şi de Alexei Navalnîi la adresa lor, ceea ce i-a atras interdicţia de a mai vorbi în parlamentul rus timp de două luni. Între timp, şi-a continuat şi propria carieră de succes, în firmele sale de înaltă tehnologie. Apropiat de comunişti, dar care l-au considerat prea ”troţkist”, cu vederi economice libertariene, dar un conservator tradiţionalist, fervent inamic al aşa-zisei ”corectitudini politice” şi promotor al cenzurii anti-gay pe internet, Ponomarev a avut însă opinii politice ferme, privind politica Rusiei faţă de Ucraina. În 2014, a fost singurul deputat din Dumă care a votat împotriva anexării Crimeei. 

 

Din 2016, s-a refugiat şi locuieşte la Kiev, în Ucraina, după ce a fost acuzat de Kremlin că a complotat cu un fost opozant al lui Putin, Serghei Udatsov, dar şi cu un oficial georgian acuzat de legături cu lumea interlopă, Givi Targamadze, pentru răsturnarea prin violenţă a lui Putin. Refugiat deci la Kiev, Ponomarev a primit permis de şedere temporară şi, după ce un alt fost deputat rus anti-Putin, Denns Vorovenkov, a fost împuşcat în plină stradă în timp ce se ducea să-i facă o vizită lui Ponomarev, la 23 martie 2017, acesta din urmă a primită protecţie personală de la Serviciile ucrainene de securitate. E o ”ţintă” a lui Putin, în mod evident. 

 

Declaraţia lui Ponoamrev faţă de uciderea Dariei Dughina şi existenţa unei aşa-zise ”Armate Naţionale Republicane” nu e prima de acest gen. Într-un interviu acordat postului TV France 24 în 6 aprilie acest an, Ilya Ponomarev prezicea că ”Putin va dispărea în curînd”, argumentînd că preşedintele rus ”cu siguranţă a pierdut războiul” în Ucraina şi că ”niciun dictator care a pierdut un război nu poate rămîne la putere”. Despre masacrele de la Bucha, care ţineau prima pagină atunci, declara că ele sînt rezultatul ”panicii” unei armate în retragere. Cît despre sondajele care arătau, ca şi acum, o susţinere populară pentru Putin în Rusia, Ilya Ponomarev nici n-a vrut să audă: a spus că ruşilor, de fapt, le e teamă să spună ce cred şi că sondajele nu reflectă realitatea. Că zilele lui Putin sînt numărate şi el va fi dat jos fie printr-o revoltă populară, fie printr-o lovitură de stat, decisă de elită şi efectuată de persoane din interior. Dar niciunul dintre aceste scenarii n-a avut loc Astfel încît, acum a apărut, din neant, această ”Armată Naţională Republicană”. În existenţa căreia probabil prea puţini, în afara lui Ponomarev, cred cu adevărat.

 

Esenţial rămîne un fapt – a avut loc un atentat, care-l ţintea pe Alexander Dughin, principalul ideolog al lui Putin, al expansionismului rus şi al războiului din Ucraina. E un semnal care nu poate fi negat nici de Kremlin, nici de inamicii lui Putin. Ceva se întîmplă. Poate că nici data la care a avut loc acest atentat nu e întîmplătoare – la doi ani, de la tentativa de otrăvire a lui Alexei Navalnîi cu ”novicioc”, neurotoxina care era să-l ucidă, dar de care a scăpat, pentru a intra în închisoare. Că ”frăţia hoţilor” e amestecată în atentat, e pentru mine, pasionat de leturile despre această lume violentă, este evident – aruncarea în aer a maşinii este marca răfuielilor interlope din Rusia. Dar, cine a comandat atentatul, e treaba serviciilor de Securitate ruse (FSB) să o afle. Dacă rezultatul va fi convenabil celor de la Kremlin, vom şti şi noi. Dacă nu, nu. Ceea ce ştim de pe acum e că lui Putin i-a fost servit un argument în plus, pentru războiul său împotriva Ucrainei: lupta împotriva terorismului.