PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Marius Oprea: Marş la reeducare! De ieri, Securitatea a reînviat şi ”căcaţii cu ochi” s-au întors la blidul de linte

Ambii. Hodor şi Şovar, au un tupeu şi o impetuozitate pentru care mulţi foşti ofiţeri ai poliţiei politice i-ar invidia, au o scară de valori siminară şi un cinism fără margini. Cu deosebirea că primul e inteligent şi bine pregătit, ceea ce-l face şi mai nociv, iar al doilea e doar un personaj semidoct şi puternic, uzînd de trecutul său în Securitate şi SRI, pentru a-i şantaja şi umili în continuare pe cei din jur şi a obţine avantaje personale. Ambii sunt apologeţi, direct şi în forme deloc subtile ai Securităţii şi practicilor ei. Primul a ajuns deja într-o funcţie care îi va permite să-şi exercite, prin decizii cu valoare oficială, convingerile. Al doilea se pregăteşte să o facă.

Senzaţia unei disoluţii morale în România e una foarte acută. Ea nu poate fi pusă de astă dată în spatele senatoarei Şoşoacă, ori a celor de la AUR. Dimpotrivă, în mod paradoxal, s-ar putea spune că doar partidul lui Simion ar mai putea da soluţii, măcar declamativ, prin obsesivul lor apel la istorie, memorie şi tradiţii, singurele care ne mai pot salva, atunci cînd politica oficială, de la cel mai înalt nivel şi pînă puţin mai jos, adică de la Preşedinte pînă la Primul ministru este una de consolidare a unui establisment de tip securistic în corpul demnitarilor publici. Căci asta s-a întîmplat ieri, în cazul nominalizărilor noilor ocupanţi ai fotoliilor de la Colegiul CNSAS, ”instanţa morală” care trimite în judecată pe ”agenţii şi colaboratorii Securităţii”, în cazul activităţii cărora se găsesc elemente de colaboraţionism sau apartenenţă la poliţia politică. Funcţia membrilor colegiului e echivalentă cu aceea de secretar de stat, deci e una de demnitate publică.

Ieri, la Parlament, s-a petrecut un fapt notabil, pentru cunoscători o adevărată ”revoluţie instituţională”, la reînnoirea mandatelor membrilor Colegiului CNSAS. Rezum ce am primit ”pe surse”: ”Bună dimineaţa! V-am promis veşti. Iată-le: de la Cotroceni vine cine aţi zis. Buchet şi Precul rămîn; mai vine un tip fost prefect de Olt, vă trimit separat numele, o doamnă Grigorescu, fostă avocat”. Aceştia sunt reprezentanţii PSD şi ai primului ministru, grup care cedează deci un loc în favoarea liberalilor. ”Zamfirescu (Dinu – n.n., veteranul liberal care peste trei luni va împlini 95 de ani) reînnoit (cu un nou mandat, pe şase ani), abia ieri s-a decis, Csendes (UDMR), Adrian Petcu (AUR) şi Hodor (PNL)”. Ultima veste e şi cea mai importantă. Pe lîngă numirea reprezentantului preşedinţiei la CNSAS, acelaşi ”plic” de la Cotroceni a conţinut şi numirea lui Mădălin Hodor pentru un mandat în Colegiu, din partea liberalilor.

Cine e Hodor? A absolvit în 1999 Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi, ”unde a realizat studii postuniversitare aprofundate cu specializarea în istorie medievală universală. Din anul 2000 este funcţionar în cadrul Direcţiei Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii (CNSAS). Din luna martie 2021, Mădălin Hodor are şi o activitate didactică în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituţie de învăţământ superior din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în programul postuniversitar de educaţie permanentă Democraţie şi totalitarism”. În 2018 reamintesc că Hodor a împroşcat cu noroi, lovind la vîrful Bisericii şi al Academiei Române, insinuînd colaborarea cu Securitatea a Preafericitului Patriarh Daniel şi a lui Ion Aurel Pop, chiar în împrejurările alegerii acestuia în fruntea Academiei (a încercat să o facă înainte de alegeri, dar o ”defecţiune tehnică” l-a împiedicat). A lovit şi în alţi numeroşi oameni de cultură din elita românească, atîta cîtă era ea la finele anilor ’80, ridicînd la un nou nivel practica mentoriţei sale, Germina Nagîţ, de a încuraja distrugerea unor figuri simbolice ale culturii române, de la Ştefan Augustin Doinaş la Dinu Giurescu, de la Alexandru Paleologu la Adrian Marino. Adică, a dezlănţuit un război împotriva unor reprezentanţi de vîrf ai elitelor şi modelelor noastre, sub pretextul că de fapt ar fi fost informatori ai Securităţii, în vreme ce ofiţerii ei, inclusiv ”tovarăşul Petrov” au putut dormi liniştiţi.

Hodor e un promotor al acestei abordări. ”Jucător pe piaţă” cu informaţiile din arhivele Securităţii, Mădălin Hodor, istoric medievist care s-a calificat la locul de muncă drept expert în istoria Securităţii a fost implicat într-un mega-scandal, alături de colegul şi prietenul său Mihai Demetriade, tot cercetător CNSAS, calificat şi el la locul de muncă (e absolvent de filosofie şi ştiinţe politice). Demetriade a susţinut într-un interviu că ororile de pe parcursul reeducării de la Piteşti au fost fost rezultatul unor ”reglări de conturi” între diferite grupări ale Mişcării Legionare şi că s-au bătut, pur şi simplu, între ei, în temniţă. Pentru că aşa erau legionarii, violenţi. Aceeaşi aserţiune, aproape cuvînt cu cuvînt, apare în documentele Securităţii privind procesul Reeducării de la Piteşti şi este teza polţiei politice comuniste, care justifica în 1954 atrocităţile petrecute acolo. Demetriade a preluat-o, ca atare.

Afirmaţia a stîrnit controverse, iar colegul său Mădălin Hodor i-a sărit în apărare, întărindu-i punctul de vedere în stilul impetuos şi prea puţin ştiinţific care-l caracterizează. Hodor a scris pe Facebook că victimele Experimentului Piteşti erau doar ”nişte căcaţi cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus”. În afara unor valuri în presă, care socoteau afirmaţia ”o mîrşăvie istorică”, nu s-a întîmplat nimic notabil, în afara faptului că, după cum am arătat, preluînd din Wikipedia, ” din luna martie 2021, Mădălin Hodor are şi o activitate didactică în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituţie de învăţământ superior din cadrul Serviciului Român de Informaţii”. ”Căcaţii cu ochi”, epitetul acordat deţinuţilor politici, victime ale reeducării, l-au avansat profesor al tinerelor cadre ale SRI. Probabil pe aceiaşi filieră, via Cotroceni, i-a venit şi noua numire în Colegiul CNSAS. Unde, nu mă îndoiesc, va manifesta aceeaşi intransigenţă de Saint Just faţă de victimele Securităţii şi de duioasă înţelegere faţă de torţionarii ei.

Dar la CNSAS s-a mai întîmplat ceva notabil, zilele trecute. Dosarul lui Dumitru Şovar, ”colonel SRI”, cum se recomandă fostul căpitan de Securitate de la Serviciul I de Informaţii Interne al Securităţii din Piteşti din anii ’80, ajuns în zilele noastre iniţiatorul şi ctitorul unei Troiţe ”în memoria eroilor de pe frontul nevăzut” al Securităţii, înălţată în Cimitirul Militar de la Piteşti, a ajuns pe masa Colegiului CNSAS. Am primit confirmarea, tot ”pe surse”, şi din ”cel puţin trei surse”, că Şovar a fost socotit de majoritatea membrilor Colegiului, în precedenta sa formulă, ”agent al Securităţii”: în limbaj profan, ofiţer de Securitate care a desfăşurat acţiuni de poliţie politică – a persecutat deci oameni, în acţiunile lui în slujba regimului comunist.

Ca Hodor ieri, şi Dumitru Şovar se pregăteşte de alegeri, mîine: candidează pentru un nou mandat la conducerea Asociaţiei Cadrelor în Rezervă şi Retragere din SRI – Argeş. N-am îndoieli că va reuşi să-l obţină: nu are contracandidat. Sau, mai bine zis, de-acum singurul contracandidat va fi trecutul lui, pe care dosarul lui de la CNSAS, odată ajuns la instanţă, ziariştii îl vor studia cu mare atenţie şi interes (cel puţin eu o voi face), deconspirîndu-i şi pe foştii lui informatori, pe care Şovar i-a dirijat şi şantajat în aceşti ani, de la Prefectură şi pînă la Regia Apă-Canal, pentru a obţine contracte pentru fantomatica lui firmă de ”pază şi protecţie”. Ca un amănunt picant, Şovar a încercat să intevină şi la Facultatea de Istorie de la Universitatea din Piteşti, unde predau ”Istoria rezistenţei şi represiunii comuniste” şi ”Fenomenul Piteşti”, pentru a determina să mi se rezilieze contractul singurului meu serviciu actual, la plata cu ora. N-a reuşit.

Lumea în care trăim e una care devine, din nou, din ce în ce mai simplificată, pentru exercitarea puterii asupra ei. Cei de odinioară, cărora le păsa, au obosit sau au murit. De pildă, majoritatea foştilor deţinuţi politici – în toată ţara, mai sînt cîteva sute, majoritatea bătrîni şi neputincioşi. Pe mormintele lor, s-a ridicat noua generaţie de urmaşi, care nu prea par să arate respectul şi deferenţa cuvenite predecesorilor: Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici a devenit un fel de ”grup pe whatsapp”, unde se trimit felicitări siropoase de la unul la altul şi fotografii cu pisicuţe. Cam ca în întreaga ”societate civilă”, mutată pe ”grupuri”, în spaţiul virtual. Cel terestru e terenul ”jucătorilor adevăraţi”, ca Hodor şi Şovar.

Dacă mai trăia Constantin Ticu Dumitrescu, a cărui fotografie nici n-am mai văzut-o în holul CNSAS, insituţie pe care a creat-o, lucrurile ar fost departe de cum le-am descris mai sus şi Securitatea n-ar fi ridicat capul, la braţ cu preşedintele şi premierul, chiar în sînul instituţiei care ar trebui să lupte pentru deconspirarea ei. Dosarele poliţiei politice n-ar fi devenit instrumente de presiune şi şantaj în mîna lui Hodor de la SRI/CNSAS, şi pentru fraza cu ”căcaţii cu ochi”, acesta ar fi ajuns să predea istoria la un colegiu tehnic, iar societatea civilă, adică într-adevăr CIVILĂ, ar fi ridicat glasul şi ar făcut ”lanţuri vii”.

Azi, alte vremuri, alte moravuri. Cele ale unei restauraţii, de fapt. Ale unei noi etici, noi morale politice şi instituţionale (în realitate, cea veche), în care ”ginta” Securităţii scrie plicurile din geanta preşedintelui şi le duce la Parlament, unde acestea sînt votate şi devin legi. De ieri, de cînd PSD a transferat de bunăvoie majoritatea pe care o deţinea în colegiul CNSAS către SRI/PNL/USR&Co, niciunul dintre cei care ar mai putea ridica glasul împotriva Majestăţii Sale Iohannis I sau împotriva ”stabilităţii” asigurate de ”pluralismul în cadrul Frontului” PSD-PNL, nu mai e în siguranţă. Începe un alt fel de ”reeducare”. Cred că, pe termen lung, chiar şi partidul lui Ciolacu îşi poate pierde preeminenţa, subapreciind importanţa a ceea ce înseamnă şi ce armă pot fi arhivele poliţiei politice comuniste. Un lucru e cert: Securitatea a reînviat şi ”căcaţii cu ochi” trebuie, vrînd-nevrînd, să se întoarcă la blidul de linte.

Editorial. Notă: Conţinutul articolului este poziţia autorului, Marius Oprea