PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Nemuritorii Securităţii: Ristea Priboi a ajuns, din consilier şi ”naş” al familiei Năstase, ”băiat deştept” în energie şi pensionar de lux

Trecutul unui pensionar de lux

Ristea Priboi e un ”pensionar de lux”. El e trecut în rezervă din Serviciul de Informaţii Externe în 1995, cînd i-a venit timpul (la limita de vîrstă), cu gradul de colonel şi toate drepturile, zice-se ”militare”, pentru slujba sa de o viaţă la Securitate şi de cinci ani la SIE. Priboi Ristea s-a născut pe 9 mai 1947 în comuna Brădeşti din judeţul Dolj, a urmat şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa, pe care a absolvit-o în 1968. În 1971 şi-a luat diploma de absolvire la Drept, aşa cum se petrecea cu toţi securiştii, de cînd între Consiliul Securităţii Statului (prin Iulian Vlad, care era şeful Direcţiei de Învăţămînt şi Perfecţionarea Cadrelor) şi ministrul învăţămîntului, savantul Mircea Maliţa, s-a semnat un protocol secret, prin care Şcoala de Securitate de la Băneasa a devenit în subsidiar Secţie a Facultăţii de Drept, de la Universitatea Bucureşti. Mulţi ofiţeri au profitat de asta după 1989, cînd au intrat prin ministerele de Interne, Justiţie, în magistratură, în casele de avocatură şi apoi prin cabinete notariale.

Dar să revin. Ristea Priboi fusese în 1970 deja încadrat la Direcţia de Informaţii Externe, în cadrul căreia a participat la misiuni de spionaj în mai multe ţări. De pildă, la Londra, cînd era ”acoperit” în Ambasada României, în vremea în care Ceauşescu a fost plimbat de regină în caleaşcă – mare succes al sforilor trase inclusiv de Securitate. Decembrie 1989 l-a găsit pe Ristea Priboi pregătit să se pună în slujba noii puteri, care atunci părea mai degrabă interesată în conservarea Pactului de la Varşovia, decît de integrarea în NATO. El era din generaţia spionului Mihail Caraman, care l-a preluat fără probleme în ”noua organigramă” a spionajului românesc, după numirea sa în funcţie de către Petre Roman.

Ultima misiune a lui Priboi, de astă dată ca ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe, a fost în Iugoslavia, unde a „cimentat”, în 1994, relaţiile de prietenie ale regimului Iliescu cu regimul Milošević şi se spune că a ajutat la organizarea contrabandei cu carburanţi în fosta Iugoslavie, în ceea ce a reprezentat un act deliberat de încălcare a embargoului impus de NATO. Acţiunea a fost desfăşurată în 1995 de autorităţile din România, cu concursul serviciilor secrete şi al unor firme private controlate de foşti ofiţeri de Securitate.

După trecerea în rezervă în 1997, Priboi şi-a pus ”expertiza” în slujba lui Adrian Năstase, devenind consilier al acestuia pe „probleme de siguranţă naţională” şi politică externă. În perioada ”opoziţiei” dintre 1997-2000, Priboi a fost tot timpul în preajma primului ministru, căruia i-a botezat chiar băiatul cel mare. După ce a ajuns prim-ministru, Năstase a încercat să-l susţină pentru funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informaţii Externe şi numai reacţia promptă a presei a împiedicat acest lucru.

Priboi s-a mişcat foarte bine în lumea politicii, unde s-a simţit ca acasă, într-un mediu în care relaţiile clientelare şi ”peşcheşurile” către mai mari funcţionau ca în vechea Securitate, unde el primise, fără probleme (cum avea să se întîmple şi după 1989) ”misiuni în străinătate”, fireşte că mai bine plătite, decît ale ofiţerilor de Securitate din ţară. L-a ajutat în asta, şi înainte, şi după 1989, posibilitatea de a aduce tot felul de cadouri (mai ales aur) din Turcia, unde ”avea prin nevasta lui, reprezentant personal acolo: curierii diplomatici erau obligaţi să aducă de la oficiul Istanbul colete imense, prin Tarom care, prin şeful agenţiei de acolo, era favorabil problemei”, după cum spune un fost ”coleg”.

Dar în Securitate, Ristea Priboi a avut multe slujbe ”murdare”: a fost adjunctul şefului departamentului din Direcţia de Informaţii Externe, care se ocupa în mod special de postul de radio ”Europa Liberă”, chiar în perioada cînd a avut loc atentatul cu bombă, la sediul din München, comis de Carlos Şacalul şi coordonat de Securitate. Tot atunci au avut loc tentativele de asasinare a cîtorva angajaţi ai ”Europei Libere”, precum şi o tentativă de a-l ucide pe scriitorul disident Paul Goma.

Investigaţiile mele au arătat că Priboi, om de casă, mentor şi coleg de vînătoare al premierului Adrian Năstase, a făcut ca securist nu doar spionaj împotriva ţărilor occidentale, ci şi poliţie politică în România, unde a fost retras o vreme, după fuga lui Pacepa din România – nemaiputînd să fie trimis în misiuni sub acoperire diplomatică sau comercială în Occident. A fost implicat în acţiunile desfăşurate de Securitate împotriva unui larg grup de intelectuali în 1981: e vorba de ”Mişcarea Transcendentală”, în cazul căreia a făcut primele investigaţii şi a întreprins diverse acţiuni. În ”Planul de măsuri pentru prevenirea şi contracararea activităţii ostile desfăşurate împotriva ţării noastre sub acoperirea sectei Meditaţia transcendentală”, elaborat chiar de către Iulian Vlad în 1982, numele lui Ristea Priboi apare ca principal pilon al deconspirării activităţii ”criminale” a „sectei meditaţia transcendentală”, întreprinsă de Securitate cu un an înainte, care a dus la măsuri represive împotriva unui mare număr de intelectuali. După şase ani, după ce la Braşov, în 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta muncitorească, doi dintre protestatarii revoltei au fost anchetaţi de el, pentru a le descoperi eventuale legături cu ”agenturile occidentale”. 

Unul dintre ei l-a acuzat chiar de participare la acte de tortură. Werner Sommerauer, un braşovean care în 2002 avea 64 de ani, l-a recunoscut în Ristea Priboi pe anchetatorul care îl bătuse la Bucureşti, în arestul Securităţii din Rahova, în anchetele de după manifestaţia anticomunistă. Aici, spunea Sommerauer, căpitanul care îl ancheta i-a pus pistolul în gît, de faţă fiind un ofiţer pe care l-a văzut după un deceniu şi jumătate la televizor: Ristea Priboi. Nici Priboi, afirma Sommerauer, nu s-a lăsat mai prejos: l-a lovit peste palme cu bastonul, apoi l-a întins pe masă şi l-a lovit atît de tare cu un baston peste tălpile pantofilor, încît acestea au crăpat. Arestatul purta numărul 199 – număr pe care Werner Sommerauer, despre a cărei poveste de viaţă voi relata într-un articol ulterior,  nu l-a uitat cît a trăit, pentru că odată, cînd s-a întîmplat să-l uite, a fost scos afară în ghionturi şi i s-au promis 199 de pumni, ca să nu se mai întîmple. Îl considerau unul dintre organizatorii manifestaţiei din 15 noiembrie, pentru că era în lista celor ce trimiseseră scrisori la ”Europa Liberă”, de care Priboi se ocupase. Sommerauer anunţase anterior aderarea lui Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, pentru care mai fusese anchetat la Securitate. Dar, înainte de toate, el era radioamator şi Securitatea bănuia că el a trimis ”informaţii la posturile de radio ostile”, despre manifestaţia care avusese loc la Braşov.

Sommerauer îşi amintea precis despre Ristea Priboi (păstrez şi acum benzile audio cu el), cum îl înjura: ”Fir-ai al dracului, de ce nu aţi ieşit sîmbătă, de ce nu aţi ieşit luni, n-ar mai fi fost nici o problemă! Tocmai cînd se vota?”. Supărarea lui Priboi venea din faptul că ”Europa Liberă”, postul de care se ocupa el, îşi găsise un subiect politic atît de ”gras”. În urma acestor dezvăluiri, pe care le-am publicat în 2002, Ristea Priboi ne-a intentat atît mie, cît şi lui Werner Sommerauer, care îl incrimina ca anchetator brutal, un proces de calomnie (prin plîngere penală), solicitînd şi ”despăgubiri morale”, de 10 miliarde de lei (aproximativ 500.000 de euro). După un lung proces, am fost achitaţi, atît eu, cît şi Sommerauer în toamna anului 2004, atît civil, cît şi penal. 
Cu toate aceste fapte ”de arme” la ”arma Securitate”, Ristea Priboi a scris la învestirea sa ca deputat în Parlamentul României că nu a ”colaborat cu structurile fostei Securităţi”. Priboi a considerat, întrebat fiind despre această ”declaraţie pe propria răspundere”, cu cinism, că nu e un sperjur, deoarece există, spune el, o diferenţă între ”a colabora” şi a fi ”angajat”. Simptomatic, Ion Iliescu şi Adrian Năstase s-au solidarizat în apărarea lui Priboi, care se bucura de notorietate, deşi de o nedorită factură, după procesul pe care mi l-a intentat, atît în presă, în reacţiile societatăţii civile, cît şi într-o parte a opoziţiei politice. Ion Iliescu, de pildă, ne îndemna, cu referire directă la Priboi, ”să ne eliberăm de încărcătura emoţională şi psihologică care apasă asupra climatului din ţară”, susţinînd că ”un om nu trebuie blamat”, pentru că a lucrat la Securitate. Tonul era parcă, diferit de cel al declaraţiilor preşedintelui privind integrarea României în NATO, dar era vorba de prietenul lui Adrian Năstase.

Prezentul unui pensionar de lux

Ca şi Năstase, Ristea Priboi a avut ghinion odată cu venirea lui Băsescu la putere – dar nu atît de mare: l-a apărat statutul său, de fost ofiţer în spionajul comunist, faţă de care fostul preşedinte avea, din motivele de-acum ştiute de toată lumea, un sentiment de teamă (neştiind cît ştie, despre el), amestecată cu o rămăşiţă din respectul purtat lor pe vremuri. Priboi a fost trimis şi el în judecată, pentru fapte de corupţie, în dosarul ”Mătuşa Tamara”, alături de Adrian Năstase, şi de fostul şef de la Prevenirea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, dar a fost în cele din urmă achitat de ÎCCJ. Între 2005 şi 2008, a fugit din ţară, din cauza acestui dosar. Şi a intrat într-un con de umbră, din care a ieşit abia acum, ca să-şi ceară ”pensia specială” de fost parlamentar. Aşa mi-am amintit şi eu de el.

De teama ”justiţiei băsiste”, Priboi a plecat mai întîi în Emiratele Arabe Unite, pînă-n Dubai, de unde s-a întors apoi, ceva mai aproape de graniţele ţării. Din 2010, numele său a reapărut în diferite afaceri legate de energie, fiind întîlnit constant în cadrul companiei bulgăreşti ”Obedineni Energiini Targovtsi” (OET), o companie cu sediul la Sofia şi reprezentanţă la Bucureşti. Înfiinţată pe 14 mai 2009, firma bulgărească are sediul într-un apartament din oraşul Kazanlak, regiunea Stara Zagora, iar în biroul din România avea 10 angajaţi. În schimb, profiturile sînt de ordinul milioanelor de euro, din comerţul cu energie electrică.

În 2011, în presa centrală se scria şi că Ristea Priboi ar fi intermediat intrarea în România a uneia dintre cele mai mari companii petroliere din lume, şi anume gigantul azer de stat SOCAR. Dar cel mai apropiat a rămas fostul securist de firma bulgărească OET, unde e în comitetul director: conform presei centrale din 2012, ”OET este deţinută de off-shore-ul United Energy Traders Ltd, care derulează afaceri cu energie în şapte ţări: Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia, Serbia, Ungaria şi România. Compania este condusă de un consiliu directorial alcătuit din Iordan Iordanov, Ivan Kutevski, E. Sokmen Dereli şi românul Ristea Priboi“. În acelaşi an 2012, OET a început să se extindă în România: ”la începutul lui septembrie 2012, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanţa a intrat oficial în portofoliul afacerilor cu energie”  ale lui Ristea Priboi, înscris şi el în rîndul ”băieţilor deştepţi”: portul Constanţa a cumpărat, fără licitaţie, energie electrică în valoare de circa 1,3 miliarde de lei vechi, de la firma OET, în care e implicat fostul securist. Contractul a fost oferit, cum altfel, potrivit presei constănţene, fără licitaţie – ”din motive tehnice“.

Firma bulgărească de intermediere a vînzării de energie electrică a intrat, treptat, peste tot pe unde Ristea Priboi, ajuns azi la 75 de ani, ştie încă să ”dechidă uşi cu capul”. A făcut asta o viaţă. OET a mai apărut în Monitorul Oficial ca avînd contracte încheiate cu Eco energy SRL, Italrom Energy Plus SRL, Complexul Energetic Oltenia SA etc. Cine le poate urmări pe toate? Sigur, nu foştii săi colegi. Ei n-au niciun interes – pentru că toţi, nu-i aşa, sînt – mai mult sau mai puţin ”acţionari” la acelaşi ”holding”, România S.A., în care securiştii privatizaţi au transformat ţara – de la care se mai pretind şi pensii nesimţit de mari, pe lîngă banii din afaceri. Ca Ristea Priboi, care a revenit în atenţia publică, obţinînd ”dreptul la pensia specială” de fost parlamentar, cea de securist nefiind nici ea mică, adăugate ambele la ”veniturile din afaceri” - astfel că Priboi nu trebuie căutat la ”Nisipurile de aur”. Nu e de nasul lui.