PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Războiul inegal dintre victimele Securităţii şi moştenitorii ei: primii au dreptate. Ceilalţi au putere!

Liberalilor nu le pasă de victimele comunismului

La acest Congres extraordinar al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, la care va participa şi domnul Bjoza, parţial refăcut, urmează să fie ales un nou preşedinte. Pînă acum, interimatul a fost asigurat de Sergiu Rizescu, şeful filialei Argeş a AFDPR şi fost senator ţărănist.

Istoria din ultimul an a Asociaţiei a fost una tumultuoasă.  În primăvara anului 2021, preşedinte AFDPR Octav Bjoza a dat publicităţii un comunicat, prin care atrăgea atenţia asupra modului abuziv în care prevederile legii privind despăgubirile acordate urmaşilor foştilor deţinuţi politici au fost modificate, la iniţiativa reprezentantului minorităţii evreieşti din Parlament, Silviu Vexler, cu sprijinul altor doi deputaţi ai minorităţilor naţionale.  ”Se va da naştere unor interpretări abuzive în aplicarea legii”, atrăgea atenţia domnul Bjoza. Aşa s-a şi întîmplat. La două zile după acest comunicat, Octav Bjoza a fost demis din funcţia de subsecretar de stat pentru problemele deţinuţilor politici şi după alte două zile, pe 16 martie, premierul Florin Cîţu a oferit explicaţii.

Pe scurt, premierul l-a acuzat pe Bjoza că a încercat să ”mistifice istoria”, punînd pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România şi că ”a încercat să aducă argumente pentru ca urmaşii naziştilor sau fasciştilor să beneficieze de drepturi din partea statului român”: "A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice. Mai mult, încercarea de a justifica şi de a aduce argumente pentru ca urmaşii criminalilor de război, naziştilor sau fasciştilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront şi o mare nedreptate faţă de toţi cei care au suferit din cauza ororilor comunismului şi Holocaustului", a spus prim ministrul.

Ce anume putea fi incriminat în comunicatul AFDPR din 12 martie 2021? Acesta, semnat de domnul Bjoza, dar asumat de toată conducerea Asociaţiei, afirma, între altele: ”AFDPR nu contestă existenţa Holocaustului în România! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvîrşite asupra etniei evreilor – şi nu numai. Odată subliniate aceste chestiuni, noi, toţi beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, sîntem nu doar uimiţi, ci chiar revoltaţi de faptul că am ajuns motiv de dispute între parlamentari.

Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparaţii materiale copiilor foştilor deţinuţi politici, deportaţi, prizonieri etc. Copiii noştri au fost solidari cu suferinţele întregii familii, indiferent cînd s-au născut sau dacă erau majori în momentul începerii persecuţiei politice faţă de părinţii lor, statul român nefiind capabil ca, în cei 31 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, să le ofere nici cea mai mică reparaţie!
Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputaţi (Vexler Silviu, Ganţ Ovidiu şi Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, „13” – „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, PRECUM ŞI COPIILOR ACESTORA” (…)

Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime şi, dacă luăm în calcul soţiile şi copiii rămaşi acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetăţeni ai acestei ţări?!? Chiar vreţi să vă amintim cine au fost primii trei şefi ai Securităţii Poporului, care au săvîrşit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut şi de marele disident rus Aleksandr Soljeniţîn?!? Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mişu Dulgheru şi Tudor Sepeanu! Chiar vreţi să vă spunem ce găsim în dosarele înaintaşilor celor care au neruşinarea să ne dea astăzi lecţii de morală şi demnitate?!? Iată doar cîteva „perle”: – „vechi militant al clasei muncitoare”; – „vechi comunist ilegalist”; – „activitate titoistă”; – „înscris în organizaţia tineretului hitlerist”; – „înscris voluntar în SS-ul german”.

Aceste ultime referinţe erau la ”înaintaşii” celor trei deputaţi, Wexler, Slavoliub şi Ganz, care au susţinut şi obţinut modifcarea legii. ”Chiar vreţi să vă amintim cine au fost securiştii şi ce au făcut ei?”. Aceste întrebări au provocat, cum vă imaginaţi, o mare tulburare la guvern. Nu voiau. Bjoza a fost demis la două zile de la acest comunicat şi niciun alt fost deţinut politic n-a fost desemnat să-i preia postul. Nici guvernul Ciucă n-a numit pe altcineva: pur şi simplu, liberalilor nu le pasă de deţinuţii politici.

La patru luni de la demiterea lui, domnul Bjoza a suferit un accident cerebral, de pe urma căruia s-a refăcut parţial şi astfel va putea participa la acest congres extraodrdinar, care se va desfăşura la Mamaia, sub auspicii deloc favorabile: ”şobolanii ies la iveală”, afirma luni, 19 septembrie, Sergiu Rizescu, preşedintele interimar al AFDPR. Şeful Filialei din Argeş al Asociaţiei se referea la inauguarea tocmai la Piteşti, de către rezerviştii din Securitate, a unui monument dedicat ”eroilor căzuţi pe frontul nevăzut”, care are, după toate semnele, tot girul Serviciului Român de Informaţii. Căci cel care a iniţiat ridicarea sa, colonelul SRI în rezervă, Dumitru Şovar, afirmă, sus şi tare, că n-are de gînd ”să-l dea jos”, cu toate că au existat reacţii atît din partea IICCMER, cît şi ale lui Alexandru Muraru, ”consilierul special al prim ministrului pentru politicile memoriei”, care au cerut îndepărtarea lui. Războiul între victime şi urmaşii foştilor lor torţionari e unul inegal: primii au dreptate, ceilalţi au putere!      

10 septembrie 2019, Piteşti: ”Jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată!”

Sergiu Rizescu, actualul preşedinte interimar al AFDPR s-a născut la 23 iulie 1932 în Costeşti-Argeş şi a fost arestat cînd era student, în decembrie 1952, fiind acuzat de ”uneltire” şi condamnat la 5 ani de temniţă. Tatăl lui fusese arestat cu cîteva luni înainte, în Săptămîna Patimilor. A trecut prin Piteşti, ”închisoarea reeducării”, apoi Jilava, Dej şi mina de la Cavnic. Domnul Rizescu a evocat în mai multe împrejurări anii săi de detenţie. În 27 septembrie 2019, la cea de-a XIX-a ediţie a Simpozionului Internaţional ”Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură”, eveniment la care participă anual, timp de trei zile, zeci de foşti deţinuţi politici, istorici şi cercetători din Europa şi America, Sergiu Rizescu a povestit din amintirile sale, pe aceea care îl urmăreşte încă: ”Eram în celulă la teribila închisoare Piteşti, la cîteva sute de metri de liceul pe care îl absolvisem şi la un kilometru de bunica mea, care mă mîngîiase pe cap. Tata nu a ştiut iniţial că am fost arestat. Au fost multe zile teribile, inclusiv zile în care ne era foarte foame şi am fi dat orice pentru o bucăţică de mămăligă... Erau zile în care printre zăbrelele de la celulă venea miros de sarmale şi cozonaci... îmi imaginam că mănînc... Cea mai frumoasă zi din detenţie şi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea a fost pe 14 iunie 1954, cînd am fost scos din celulă şi dus în faţă cu o echipă de doi ofiţeri şi au vrut să mă facă informator. A fost cea mai fericită zi, pentru că am refuzat să fiu informator al Securităţii şi deşi eram în celulă, mă simţeam liber”.

Mărturia sa a fost publicată în presa locală. Un prim comentariu al acesteia, semnat ”Nicolae Ceauşescu”, spunea: ”Dacă erai cu adevărat duşman al poporului, nu mai ieşeai din pîrnaie. Ai fost vreun mic bîrfitor la colţul străzii. În definitiv, ce ştiai tu, la 17-18 ani? Un teribilist, care vorbea gura fără el. S-au mulţumit să te bată bine. Ce colaborare cu Securitatea? Ce, lor le trebuiau cretini ca tine?”

Relativizarea şi chiar jignirea devenită sistematică a victimelor regimului comunist s-a creat pe fondul ”fundamentării” ei ştiinţifice. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, un cercetător CNSAS, Mihai Demetriade, punea ”reeducarea de la Piteşti” (mai trăiau pe atunci doar zece victime ale ei, azi nicunul) pe seama unei ”răfuieli” între grupuri legionare rivale, iar un coleg al său, Mădălin Hodor, a mers chiar mai departe şi, depăşind chiar tonul comentatorului ”Nicolae Ceauşescu” la articolul lui Rizescu, i-a socotit pe ”reeducaţii” de la Piteşti nişte ”căcaţi cu ochi”, care ”s-au bătut între ei, pentru un blid de arpacaş în plus”. Teorii din care Securitatea lipseşte, iar vinovăţia e numai a victimelor. Sau, dacă e prezentă, Securitatea e una inocentă, o instituţie cu oameni de treabă şi femei inimoase, bune gospdine, ca în documentarul TVR ”Femei în Securitate – Raport asupra banalităţii răului”. Un rău fără victime.

Astfel, capătă coerenţă evenimente care păreau disparate, în acest context. Pe 19 septembrie 2019, tineri cu steaguri comuniste au manifestat în faţa fostei închisori Piteşti, ”locul unde jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată“, spuneau ei. ”Glorie eternă tovarăşului Gheorghiu-Dej! Glorie eternă Armatei Sovietice eliberatoare!”, se încheia mesajul, postat pe pagina de Facebook, intitulată ”Uniunea Tineretului Comunist”. Adrian Crăciunoiu, unul din organizatori, a dat apoi detalii despre manifestaţia organizată împotriva ”gunoaielor reacţionare care au primit pedeapsa meritată la Piteşti”: ”Trebuie să amintesc că cei care au fost închişi acolo pentru reeducare erau nişte terorişti fascişti, foşti membri ai sinistrei Mişcări Legionare, plus membri ai altor partide şi organizaţii sinistre care călcaseră în picioare clasa muncitoare înaintea venirii noastre la putere. Tot acolo au fost închişi şi membrii organizaţiei teroriste numită Sumanele Negre, care încerca să distrugă tînăra Democraţie Populară”. O lună mai tîrziu, aceste afirmaţii primeau ”confirmarea specialiştilor”, prin afirmaţiile lui Hodor şi Demetriade de la CNSAS.

Adevărul este, fireşte, altul. Timp de doi ani, între 1949 şi 1951, la Închisoarea Piteşti s-a desfăşurat o acţiune de ”reeducare”, considerată a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului, prin tortură, din ţările foste comuniste, state-satelit ale URSS. Se pare că numărul celor care au trecut prin acest experiment inuman, în care deţinuţii erau puşi să se maltrateze, uneori pînă la moarte şi să se înjosească unii pe alţii, este de cel puţin 1.000, dar unii socotesc că el ajunge la 5.000 de inşi supuşi ”reeducării”. Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, spunea că ”experimentul Piteşti” a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl considera ”una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră“. Specialiştii noştri români de la CNSAS, ca şi securiştii care au ridicat monumentul de la Piteşti, au o cu totul altă părere. 

Sergiu Rizescu a avut norocul să fie ocolit de ”reeducare”, în închisoarea de la Piteşti. Totuşi, ”aici am fost deţinut timp de un an de zile. Cît de trist a putut să fie pentru mine cînd la cîteva sute de metri e liceul la care am învăţat, liceul Brătianu, şi la un kilometru şi ceva casa bunicii mele, pe strada Fraţii Goleşti. A fost cea mai grea închisoare pentru mine, deşi am mai făcut Jilava, Dej şi Mina de Plumb Cavnic. Aici eram înfometat. Dimineaţa ni se dădea un ceai de mălai, la prînz, 125 de grame de pîine, o ciorbă de praz sau de varză şi seara o juma’ de gamelă de arpacaş. Ajunsesem numai piele şi os. Eram înfometaţi, se urmărea distrugerea fizică şi psihică a deţinutului politic. Şi îmi amintesc că de jos venea miros de prăjeală şi la parter erau deţinuţii de drept comun şi, la un moment dat, l-am întrebat pe gardianul nostru, care în limbajul nostru se numea «caraliu»: «de ce le daţi mîncare mai bună la deţinuţii de drept comun?». «Bă, banditule», nouă ni se spunea bandiţi, «pentru ca voi vreţi să scoateţi din rădăcini pomul socialismului, pe cînd ăştia fura numai poamele». Acesta a fost răspunsul”, a povestit domnul Rizescu unui jurnalist.

Luni, 19 septembrie, exact la trei ani de la manifestaţia tinerilor care condamnau ”jegurile” din închisoarea de la Piteşti, care ”au primit ce meritau”, Sergiu Rizescu a prezentat într-o conferinţă de presă la sediul AFDPR din Strada Mîntuleasa, punctul de vedere al victimelor, cu privire la dezvelirea monumentului în memoria ofiţerilor de Securitate, în acelaşi oraş. ”Este strigător la cer că au acest tupeu de a-şi ridica un monument în cinstea lor. Care cinste? Că au omorît oameni, că au schingiuit, că au deportat oameni, că i-au strămutat, că au făcut crime abominabile? Un regim odios, sute de mii de de oameni deportaţi, strămutaţi. (...) Au vrut să arate că ei şi-au făcut datoria faţă de ţară. Care datorie? Că au nenorocit nişte oameni, i-au băgat în închisori?”

Cum să fie ridicată tocmai o troiţă în cinstea securiştilor, cînd aceştia îi sileau pe deţinuţii de la Piteşti, victimele lor, să fie împărtăşiţi de Paşti cu urină, să fie ”înfometaţi şi bătuţi, ca să spună că nu mai cred în Dumnezeu?" Concluzia domnului Rizescu e clară: ”după 30 de ani, au început să iasă şobolanii din galerii”. Şobolanii, ieşiţi din ascunzişuri, aşa cum se ştie din istorie, sînt un semn că începe ciuma.