PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ruşii sînt turcii de azi: ucrainence se roagă la Sfîntul Spiridon din Corfu, în vreme ce în ţinuturile lui Şoigu-paşa ienicerii sînt momiţi la oaste cu cîte o oaie

În Corfu, insula ionică aflată sub ocrotirea Sfîntului Spiridon al Trimitundei, sînt nu mai puţin de patru procesiuni anuale, în care preoţi purtînd Sfintele moaşte străbat străzile oraşului. Una dintre ele, a cărei relatare o puteţi găsi cu mai multe detalii pe site-ul Doxologia.ro, are loc pe 11 august, cînd corfioţii prăznuiesc biruinţa asupra turcilor în timpul războiului din anul 1715, dintre veneţieni şi turci. Copleşiţi numeric de trupele turceşti, armata de 4800 de mercenari a guvernului veneţian al insulei Corfu şi cei 1000 de corfioţi buni de luptă au repurtat cîteva modeste victorii asupra turcilor, care începuseră să debarce trupe masive pe coasta insulei. Turcii au continuat luptele vreme de nouă zile, dar pentru a organiza un atac decisiv, trebuiau să aştepte debarcarea întregii armate.

Johann Mattias von der Schulenburg, comandantul prusac al trupelor din solda Veneţiei, care apărau insula, a fost informat de iscoadele sale că turcii plănuiseră invazia insulei  pe 11 august. Şansele lui de a-i opri erau foarte mici, garnizoana insulei fiind copleşită numeric. Von der Schulenburg a mobilizat şi o trupă de localnici, insulfîndu-le entuziasmul apărării insulei lor în faţa turcilor. Dintr-o dată însă, pe 10 august, într-o zi de vară care nu prevestea nimic, deasupra insulei s-a abătut o furtună ieşită din comun, altfel decît zilele senine şi călduroase din Corfu, la această dată. În plus, o ploaie nemaivăzută, un adevărat diluviu, a potopit insula. În dimineaţa următoare, pe cînd soldaţii din solda veneţienilor şi corpul de voluntari corfioţi se pregăteau pentru ceea ce ar fi fost, cu siguranţă, ultima lor bătălie, de la iscoade au sosit veşti dintre cele mai ciudate: tranşeele turceşti erau moarte: mulţi turci fuseseră găsiţi înecaţi, iar ţinuturile din jur erau pline de cadavrele a mii de soldaţi, înecaţi şi ei, cu caii lor cu tot. Deasupra locurilor plutea o tăcere sinistră, iar orice turc viu dispăruse, în chip misterios. Ce a mai rămas din oastea turcească în urma furtunii a făcut cale întoarsă.

Istoria a conferit lui von Schulenburg această victorie, iar generalului, care a primit o soldă viageră de 5000 de ducaţi anual de la Senatul veneţian, i s-a ridicat o statuie în centrul capitalei corfiote. Dar locuitorii de rînd ai insulei au atribuit victoria altcuiva – sfîntului Spiridon, căruia i se rugaseră cu ardoare în ajun, în biserica ridicată pentru a păstra moaştele lui.

Retragerea turcilor dinaintea zorilor zilei de 11 august s-a făcut în neorînduială, sub biciuirile furtunii. Mulţi soldaţi, cît şi comandanţii lor n-au mai reuşit să se îmbarce şi au căzut prizonieri. Povestea despre minunea Sfîntului Spiridon a fost relatată de aceşti supravieţuitori capturaţi. Ei au spus că în după-amiaza din ajun, pe cerul sfîşiat de furtună apăruse deodată un luptător înfricoşător, purtînd în mîna stîngă o lumînare aprinsă şi o sabie, iar în mîna dreaptă, Sfînta Cruce. Era urmat de oştiri îngereşti, şi împreună cu ele, această căpetenie a început să-i alunge pe turci, care au fugit cuprinşi de groază, în timp ce din baierele cerului se prăvăleau vijelios apele asupra lor. În trăsăturile luptătorului descrise de turci, ortodocşii l-au recunoscut pe Sfîntul Spiridon, care a izbăvit astfel de la piere insula şi pe locuitorii ei. Victoria datorată furtunii neaşteptate a avut o semnificaţie profundă, de pe atunci: a fost ultima încercare a turcilor de a avansa către Europa occidentală.
 
De atunci, sfîntul e socotit ocrotitorul insulei şi, în genere, al celor asediaţi. Sfîntul Spiridon a ocrotit însă întreaga Europă de năvala barbariei. E semnificaţia şi motivul pentru care se rugau în această duminică la Biserica sfîntului din Kerkira, capitala insulei Corfu, un grup mare de ucrainence, care ştiau povestea sfîntului salvalor. La liturghia din Biserica Sfîntul Spiridon slujba a fost ţinută în greacă şi în ucraineană. Iar la sfîrşitul ei, pe cînd credincioşii s-au aliniat în dreapta altarului, pentru a se închina la Sfintele moaşte şi în faţa icoanei Sfîntului Spiridon, acest grup mare de femei ucrainence au rostit şi au cîntat Acatistul său.

Tradus, textul sună astfel: ”Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta şi, prin sfintele şi de Dumnezeu primite tale rugăciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei care au fost învăluiţi în mare cînd au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu cîntare: Aliluia!”  Cu siguranţă, ucrainencele s-au rugat la sfînt cu gîndul la noii turci ai Europei: ruşii lui Putin. Căci propaganda cu Crucea şi măreţia URSS, ”patria” care trebuie recîştigată, i-a unit pe ruşi, din păcate, sub faldurile stindardului acestui fals profet. La Biserica Sfîntului Spiridon din Kerkira mai vin, fireşte, cîteodată şi grupuri de ruşi. Sînt puşi, că vor, că nu vor, să se roage şi ei pentru pace. Sfîntul Spiridon ţine, de la începutul invaziei, cu Ucraina.

Rusia sultanului Putin e mai săracă

Dacă Putin ignoră toate avertismentele NATO, declară că nu-i pasă de mulţimea de sancţiuni venite din partea UE, dacă la ONU uzează de dreptul său de veto, pentru a face încă o dată inutilă organizaţia, care  a încercat să condamne anexarea de către Rusia a ţinuturilor ucrainene deja ocupate, cu Sfîntul Spiridon, rugat cu lacrimi de glasurile mamelor, ale soţiilor, surorilor soldaţilor ucraineni care-şi apără ”insula” lor de suveranitate, e mai dificil de luptat. Dacă Sfîntul se decide să răspundă rugăciunilor, Patriarhul Kirill, un adevărat ”mareşal” al ortodoxiei, ceea ce de fapt îl şi scoate din ordinea acestei credinţe, nu mai are nicio şansă. Nicio ascultare la Cer.

Putin nu şi-a mai păstrat niciun dram de luciditate, dacă a avut-o vreodată. ”Mobilizarea parţială” i-a trezit pe unii din ruşi la această realitate – o realitate crudă, a unui război în care sînt tîrîţi şi în care riscă să-şi piardă vieţile, în schimbul unei ”mîntuiri în cer”, promise de Patriarhul Kirill şi a unei ”jertfe pentru patrie”, clamată de propagandă. Ruşii par însă să iubească viaţa şi nu sar de bucurie spre a se încolona în faţa centrelor de recrutare, aşa cum s-a întîmplat în 1941, cînd Hitler a atacat pe neaşteptate Uniunea Sovietică. Degeaba încearcă propaganda rusă să creeze o punte între ”Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi cel de acum, împotriva Ucrainei. Nu Ucraina a trecut graniţele Federaţiei Ruse, nu Ucraina a început în 24 februarie 2021 o ”operaţiune specială”. Şi oamenii înţeleg tot mai mult acest fapt simplu şi evident.

Situaţia de faţă seamănă izbitor cu pregătirile turcilor de la mijlocul veacului al XV-lea de a cuceri Europa. Imamii şi muftiii musulmani chemau la oaste, promiţînd raiul, iar paşalele momeau oşteni cu promisiunea jafurilor din bogatele oraşe, cu nimic mai prejos decît Constantinopole, iar pentru a da, pe loc, semn al îmbogăţirii de pe urmă, cadoriseau famila celui înrolat cu o oaie-două şi cîţiva aspri de argint, ori chiar un sultanin de aur, pentru cei care veneau călare, înarmaţi şi cu cîteva slugi după ei.

Singura diferenţă faţă de Imperiul Otoman al lui Mahomed al II-lea Cuceritorul e că Rusia sultanului Putin e mai săracă. De pildă, autorităţile din Tuva, regiunea natală a ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu, au anunţat că vor distribui o oaie, doi saci de cartofi şi cîteva căpăţîni de varză, tuturor familiilor bărbaţilor mobilizaţi pentru războiul din Ucraina. În unele cazuri, familiile recruţilor ”vor primi 50 de kilograme de făină” pentru că varza ”va fi dată numai după nevoie”, după cum a declarat preşedintele acestei republici din sudul Siberiei, Vladislav Hovalîg.

În Tuva legumele sînt mult mai preţioase decît restul alimentelor, fiind imposibil de cultivat acolo şi mai greu de adus. În compensaţie, compatriotul lui Şoigu a precizat că transportul tuturor produselor la uşa familiei recrutului va fi plătit din bugetele municipale. Varza şi/sau făina, cît şi oaia vor fi aduse în bătătura lor, ”cu eforturile comune ale autorităţilor şi ale rezidenţilor activi, rudele şi prietenii militarilor”. Serviciul de presă a Republicii Tuva a precizat că primii 91 de berbecuţi au ajuns deja la familiile unora dintre cei mobilizaţi, dar nu s-a spus de ce turmă e nevoie, pentru a şti cîte familii şi-au dat copiii la oaste, cîte soţii şi-au trimis bărbaţii la luptă, pentru o oaie.

Analistul militar american Chris Owen, care a comentat ironic pe pagina sa de Twitter că ”o oaie în schimbul unui recrut pare un schimb corect” n-a înţeles nimic din situaţie. A preferat o ironie ieftină, unei înţelegeri mai adînci. E numai arogant şi ignorant, ca mulţi asemenea lui. E o orbire specific occidentală şi tipic americană faţă de ceea ce se petrece în Rusia. Owen nu a fost capabil să priceapă că o putere răsărită din tenebrele Evului Mediu, cu aceleaşi principii şi valori, se pregăteşte să invadeze Europa şi să distrugă ”catedralele parlamentare” ale democraţiei reprezentative, cu tot cu valorile pe care acestea le promovează. Oaia în schimbul recrutului nu e un ”schimb corect”, ci în esenţă un semn al barbariei care a devenit Rusia lui Putin şi semnul distinctiv al acestei puteri.

În faţa unei asemenea puteri ivite din trecutul întunecat, nu strică deloc rugăciunea ucrainencelor refugiate în insula Corfu şi în Biserica Sfîntului Spiridon. În faţa răului, orice e bun contează. Mai ales speranţa că o minune va curma din rădăcini acest rău.