PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Scenariile războiului. O victorie a lui Vladimir Putin în Ucraina e îndoielnică, o înfrîngere ar prăbuşi chiar puterea sa

Neajunsurile unui război care se va purta pe micile ecrane

Putin şi-a construit pînă acum strategiile în funcţie de ”răspunsul diplomatic” al vestului, de care a profitat la maxim, cîştigînd timp pentru mobilizarea trupelor sale la graniţele Ucrainei. Pînă cînd Federaţia Rusă a declarat că ”a fost nevoită” să recunoască Lugansk şi Doneţk, pentru că puterea de la Kiev ”a aruncat la gunoi acordurile de pace de la Minsk”. E însă exact ceea ce Rusia a făcut. Acest ”stil”, care nu are nimic diplomatic în el, i-a surprins pe negociatorii naivi, de tip Macron. Ei nu ştiu că, pentru Putin, ca pentru orice ”ţar” al ruşilor din trecut, nu contează cuvîntul. Cuvîntul este şi el o armă, în arsenalul cuceritorului.

Dacă Putin şi-a calculat pînă acum toţi paşii, acţionînd liniar şi fără imaginaţie, în impunerea obsesiei sale asupra Ucrainei ca ”pămînt rusesc”, îi rămîne acum ultimul – cel decisiv – al confruntării militare. Problema lui Putin, de acum înainte, e că orice societate reacţionează la victime, poate la fel de mult ca la constrîngerile economice. Acum, Putin le are de înfruntat pe amîndouă.

În genere, în lumea în care trăim un război nu se mai poate purta cu ”discreţie”. Trăim în epoca telefoanelor mobile cu cameră şi sîngele războiului le va umple memoria şi va disemina videoclipurile în toate colţurile lumii. Plîngerile mamelor în legătură cu fiii lor, folosiţi drept carne de tun nu vor merge doar spre Kremlin. Vor deveni globale. Toate ororile războiului vor cădea asupra lui Vladimir Putin, ca artizan al lui.  Toate victimele, şi din tabăra sa, şi din tabăra ”inamică”. De partea cealaltă, Volodimir Zelenski a devenit deja un erou, pentru că aşa sînt socotiţi cei care-şi apără ţara în faţa unei agresiuni. Din acest punct de vedere, al resorturilor morale, cele două armate sînt în poziţii inegale. Armata ucrainiană are un ascendent asupra celei a Federaţiei Ruse, chiar dacă în privinţa dimensiunilor şi a dotărilor este mult în urma ei.

Putin tinde acum să refacă cît mai mult din vechea Uniune Sovietică. Dar, de la dorinţă la realitate, e cale lungă. Cum am mai spus, Rusia nu are abilităţile de a putea cuceri întreaga Ucraină. E mult peste puterile ei, dacă e să ne amintim ceea ce a păţit URSS-ul, într-o ţară mult mai mică – Afganistan. Coşmarul afgan are toate motivele să-l bîntuie şi pe Putin. Chiar dacă va cădea Kievul, aflat la mică distanţă de graniţa Ucrainei cu Belarus, chiar dacă în capitala Ucrainei va fi instalat un guvern-marionetă pro-moscovit, nu va însemna mare lucru. Actuala administraţie Zelenski va controla în continuare vestul şi centrul Ucrainei de la Lviv, iar încercarea de a da conflictului aparenţa unui ”război civil” ucrainian nu va mai păcăli pe nimeni. Mai ales în aceste condiţii, în care toate cancelariile occidentale îşi revăd greşelile şi slăbiciunile ”diplomatice” din trecut, în relaţia cu Federaţia Rusă. Cu Putin, adică. A sosit timpul ca masca să cadă.

Putin mai are un motiv, pentru care a recurs la război. El are nevoie de el, pentru a justifica starea deplorabilă a economiei Federaţiei Ruse, unde au de cîştigat, de pe urma resurselor ei imense, doar olihgarhii Kremlinului, serviciile secrete şi cercurile militare. Nu şi omul de rînd. Putin e obligat să meargă la război nu numai din considerente ”nostalgiei imperiale”, dar şi pentru că e nevoit să ascundă că economia Federaţiei Ruse e la pămînt – şi continuă să cadă, afundîndu-se pînă la un nivel la care liderul de la Kremlin a simţit nevoia să-i confere justificarea războiului, care să explice starea economică precară în care a adus ţara.

Rusia ocupă un teritoriu uriaş, cu o bogăţie de resurse inegalabilă, în special în hidrocarburile care au făcut restul Europei parţial dependentă de ea, dar cu toate acestea cetăţenii ruşi o duc din ce în ce mai rău. Gazul şi petrolul rusesc alimentează doar nevoile militare, nu pîinea cea de toate zilele a ”celovekului”, şi nu mai putea dura foarte mult, pînă ce toţi ruşii ar fi înţeles asta. Venitul pe  cap de locuitor e chiar mai mic decît în ţări sud-americane modeste, precum Brazilia, Mexic sau Argentina. Chiar dacă are pretenţii de ”putere mondială”, Federaţia Rusă a ajuns, economic vorbind, departe de a-şi aroga un asemenea statut. E o ţară bogată, cu oameni săraci – cărora acum ”ţarul” lor le oferă un război în loc de pîine, după ”reţeta boleşvică” actualizată şi revizuită, în normele secolului XXI. Dar aceeaşi, în fond. O reţetă care, istoric, s-a dovedit falimentară. Şi nu există niciun motiv pentru care am considera că resetarea şi actualizarea doctrinei i-ar conferi acesteia viabilitate. 

Cele două armate

Putin mai nu are, de fapt, prea multe opţiuni politico-geostategice. Mai multe sînt căile militare spre a le realiza, pe cele deja declarate: puterea aproape exclusivă în bazinul Mării Negre, cu dorinţa de a-şi extinde controlul chiar spre gurile Dunării, iar în vest şi nord-vest, un control extins chiar sub forma ocupaţiei militare şi apoi prin interpuşi, asupra Ucrainei – spre a o împiedica să intre în NATO şi UE, ceea ce pentru Putin şi cercurile militare care-l secondează ar fi de neacceptat. Intervenţia militară e motivată deja prin aceea că, în opinia oficială a Kremlinului, Ucraina se află ”sub control străin”, cum a acuzat Putin.

Problema sa e că, deşi impresionantă, mobilizarea armatei la graniţa Ucrainei nu-l ajută, de fapt, foarte mult pe liderul de la Kremlin. Am citit un studiu publicat de  Philip G. Wasielewski şi Seth G. Jones, de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington, în 12 ianuarie acest an. Cel de-al doilea e vicepreşedinte al Centrului, iar primul, polonez de origine, e un expert aplicat, nu un teoretician: s-a pensionat recent de la CIA, după o carieră de 31 de ani ca ofiţer de ”operaţiuni paramilitare”. Îi cunoaşte, deci, prea bine pe ruşi – acestă cunoaştere intrînd în ”fişa postului” său, din cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite.

Cei doi autori au arătat în studiul lor asupra posibilei invazii a Ucrainei nu doar rutele şi toate direcţiie posibile pe care se vor desfăşura operaţiunile militare, cît şi ”condiţionările” acestora: ”încercarea rusă de a ocupa şi de a deţine un teritoriu nu va fi neapărat uşoară şi va fi probabil afectată de provocările meteorologice, luptele urbane, comanda şi controlul, logistica şi moralul trupelor ruse şi al armatei şi populaţiei ucrainene”. Alături de aceste variabile ”de pe teren”, se vor adăuga sancţiunile şi ”condamnările” internaţionale ale conflictului, care se va desfăşura, astfel, într-un climat moral erodat. Mulţi dintre ruşi, nu trebuie să uităm, consideră (deocamdată, în sinea lor) războiul cu ucrainienii drept un război fratricid. Aspect care va afecta, neîndoielnic, în cele din urmă şi moralul trupelor ruse.

Deocamdată, situaţia militară e clară: ”Dacă se angajează pe deplin, armata rusă este semnificativ mai puternică şi mai capabilă decât armata Ucrainei, iar Statele Unite şi alte ţări NATO au precizat clar că nu vor desfăşura forţele în Ucraina, pentru a respinge o invazie rusă”. Consecinţele geopolitice ale acestei ”angajări” militare sînt şi ele evidente:  ”o invazie ar marca o schimbare semnificativă în politica internaţională, creînd o nouă cortină de fier, care începe de-a lungul graniţelor Rusiei cu Finlanda şi state baltice şi se deplasează spre sud, prin Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi de Sud”.

Armata lui Putin are de multă vreme elaborate planurile ofensive. Ele nu privesc numai Ucraina. Citînd ceea ce a scris un expert în probleme militare ruse, Alex Vershinin, intitulat ”Feeding the Bear” (”Hrănind ursul”), studiul strategic asupra intervenţiei militare ordonată de Putin în Ucraina susţine că ”există provocări logistice serioase pentru o invazie rusă, care însă ar putea să răstoarne, de pildă, statele baltice în 96 de ore şi să prezinte Occidentului un fapt”. Acest fapt poate deveni posibil, pentru că ”Rusia a construit o maşinărie de război excelentă, pentru a lupta în apropierea frontierei sale şi a izbi în adâncime cu forţă, cu rachete cu rază lungă de acţiune. Cu toate acestea, Rusia poate avea probleme cu o ofensivă terestră, susţinută cu mult dincolo de căile ferate ruseşti, fără a deţine o logistică majoră şi o mobilizare masivă a rezervelor”.

Dacă, deci, armata Federaţiei Ruse ar putea cuceri statele baltice în 96 de ore, mult mai dificilă ar fi invadarea Ucrainei: ”Întrucît adîncimea operaţională în Ucraina este mult mai mare decât în Ţările Baltice, o invazie rusă a Ucrainei ar putea fi o afacere mai lungă, decît anticipează unii, din cauza timpului şi a distanţei de aprovizionare”. Dacă invazia nu s-ar încheia rapid, din cauza unei combinaţii de factori, precum vremea nefavorabilă, greutatea de a susţine logistic aprovizionarea trupelor în adîncime, ca să nu mai vorbim de o rezistenţă ucraineană acerbă, faptul ar afecta grav nu numai moralul trupelor din teren, ci întreaga Federaţie Rusă. Ar putea, în ultimă instanţă, să ducă chiar la căderea lui Putin, căci, din istoria ruşilor, se ştie – un război pierdut de un ”ţar”, înlătură puterea acelui ţar.

Sînt faţă în faţă două armate, iar cum constatau veteranul CIA Wasielewski şi analistul politic Seth Jones, ”există două niveluri de moral, de fiecare parte, de luat în considerare: moralul soldaţilor individuali şi moralul fiecărei ţări şi al poporului său. La nivel individual, va avea un soldat ucrainean care crede că luptă pentru patria sa un avantaj, faţă de un soldat rus a cărui motivaţie pentru luptă poate varia? Pentru naţiunea ucraineană în ansamblu, cît de puternic este sentimentul lor de identitate naţională unică, pentru a rezista la ceea ce ar putea fi o luptă lungă, distructivă şi sîngeroasă? Răspunsurile nu pot fi cunoscute, pînă nu începe războiul”, susţineau cei doi, cînd au publicat studiul – pe 12 ianuarie, a.c.

De atunci încoace, evoluţii multiple au arătat solidaritatea ucrainienilor şi mobilizarea lor, inclusiv prin acţiunile şi declaraţiile inspirate ale preşedintelui Volodimir Zelenski, ridicat mult deasupra condiţiei sale, de fost actor.

Pe lîngă moralul inegal al combatanţilor, Vladimir Putin mai are de înfruntat un duşman, cu care nu poţi lupta: timpul. ”Dacă va veni războiul, un factor care influenţează moralul va fi timpul. Cu cît armata ucraineană rezistă mai mult timp ruşilor, cu atît poate creşte încrederea, precum şi cunoştinţele instituţionale despre cum să lupte împotriva acestui inamic. În plus, cu cît războiul continuă mai mult şi cu cît victimele sînt mai multe, pentru Rusia cu atît este mai mare şansa de a fi subminat moralul de la nivelului soldatului de rînd, până la societatea rusă în general”.

Armata rusă mobilizată la graniţele Ucrainei este numeric şi ca dotare, impresionantă. Dar, ceea ce mai puţini ştiu e că ”aproximativ o treime din forţele terestre ruseşti sînt formate din recruţi de un an”. Ei servesc în armată alături de soldaţi profesionişti, aşa-numiţi ”contractniki”, în cadrul unui sistem de subordonare numit ”dedovshchina”, un sistem cunoscut (şi cu un trist renume) pentru abuzurile sale, care merg inclusiv pînă la crimă. În situaţia în care unităţile participă la un conflict, această subordonare brutală din timp de pace, poate eroda coeziunea unităţii, în vreme de război. Apoi, eventualele pierderi grele, în faţa unei rezistenţe ucrainiene acerbe şi în cazul unui previzibil război de ”gherilă urbană” vor necesita înlocuiri rapide  şi mobilizări de rezervişti, care nu pot fi pregătiţi eficient, într-un timp scurt.

Adică, armata ”profesionistă” va fi înlocuită, treptat, de o alta, din ”carne de tun” şi, pe măsură ce numărul soldaţilor profesionişti va scădea, din cauza victimelor în rîndurile lor, iar locul le va fi luat pe linia frontului de rezervişti şi recruţi, pierderile şi înfrîngerile se vor înmulţi, iar ”problemele de coeziune de pe front s-ar putea reflecta în tulburări publice la domiciliul soldaţilor”. Moartea pe front va fi ştire la televizor. Iar acasă, în Rusia, casele văduvelor şi ale mamelor îndurerate se vor înmulţi. Mediatic, Rusia lui Vladimir Putin va pierde războiul, cu fiecare victimă în rîndul soldaţilor ruşi, dar şi ucrainieni, iar scaunul său se va clătina. Preţul războiului poate fi, printr-un complex de factori care i-ar putea sta împotrivă ”ţarului” de la Kremlin, chiar propria sa putere.