Exclusiv Au început procesele deschise de cele zece bănci amendate de Consiliul Concurenței pentru suspendarea aplicării deciziei autorității. Așteptările președintelui Bogdan Chirițoiu

BRD - Groupe Société Générale a deschis, miercuri, seria proceselor prin care cele zece bănci participante la stabilirea ROBOR au cerut instanței să suspende executarea deciziei Consiliului Concurenței prin care au fost amendate cu peste 700 de milioane de euro până la finalizarea tuturor căilor de recurs în justiție, după cum a declarat președintele autorității naționale în domeniu, Bogdan Chirițoiu, într-un scurt interviu exclusiv pentru Mediafax. Declarațiile au fost făcute miercuri seara, în marja evenimentului festiv care a marcat 35 de ani de la înființarea agenției de presă.
Exclusiv Au început procesele deschise de cele zece bănci amendate de Consiliul Concurenței pentru suspendarea aplicării deciziei autorității. Așteptările președintelui Bogdan Chirițoiu
TRANSPORT Nava în drum spre Constanța, atacată miercuri cu trei drone, s-a scufundat în Marea Neagră

08:58 TRANSPORT Nava în drum spre Constanța, atacată miercuri cu trei drone, s-a scufundat în Marea Neagră

Portcontainerul CONTSHIP JET, care se îndrepta spre Constanța și a fost atacat miercuri cu trei drone maritime în largul Bulgariei, s-a scufundat în Marea Neagră. Autoritățile bulgare verifică dacă încărcătura navei a provocat poluarea apei.
POLITIC Petrișor Peiu, mesaj categoric despre o eventuală alianță AUR – PSD: „Sub nicio formă”
Politic

10:37 POLITIC Petrișor Peiu, mesaj categoric despre o eventuală alianță AUR – PSD: „Sub nicio formă”

Senatorul AUR Petrișor Peiu a declarat joi, la Digi24, că formațiunea sa nu intenționează să încheie o alianță sau să formeze o coaliție cu PSD. El a precizat însă că AUR poate susține inițiative parlamentare punctuale alături de orice partid, inclusiv de social-democrați.
NEWS ALERT Starea de alertă la Cernavodă, prelungită cu 30 de zile | Reactoarele 1 și 2 nu repornesc în noiembrie
Social

00:47 NEWS ALERT Starea de alertă la Cernavodă, prelungită cu 30 de zile | Reactoarele 1 și 2 nu repornesc în noiembrie

Cernavodă rămâne sub stare de alertă încă 30 de zile. Unitățile 1 și 2 nu pot fi repuse în funcțiune în noiembrie, iar riscul unei crize în alimentarea cu energie electrică persistă, arată hotărârea publicată în cursul nopții în Monitorul Oficial.
EXTERNE Războaiele scumpesc carburanții și aduc profituri record companiilor petroliere. TotalEnergies a câștigat 8,3 miliarde de dolari în trei luni
Economic

EXTERNE Războaiele scumpesc carburanții și aduc profituri record companiilor petroliere. TotalEnergies a câștigat 8,3 miliarde de dolari în trei luni

Creșterea prețurilor petrolului și gazelor, provocată de conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu, aduce câștiguri uriașe companiilor energetice. Gigantul francez TotalEnergies a înregistrat un profit de peste două ori mai mare față de anul trecut.
JUSTIȚIE România își consolidează cooperarea judiciară în Balcani. Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, pe agenda procurorilor generali
Justiţie

JUSTIȚIE România își consolidează cooperarea judiciară în Balcani. Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, pe agenda procurorilor generali

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a participat la o reuniune internațională dedicată combaterii criminalității transfrontaliere, organizată în Turcia.
ECONOMIC OMV Petrom a revenit pe profit în creștere după primele nouă luni din 2026. Christina Verchere, CEO: „Într-un context de piață volatil, am avut o performanță operațională solidă”
Economic

ECONOMIC OMV Petrom a revenit pe profit în creștere după primele nouă luni din 2026. Christina Verchere, CEO: „Într-un context de piață volatil, am avut o performanță operațională solidă”

Profitul net al Grupului OMV Petrom a crescut cu 18% în primele nouă luni din 2026, față de același interval de anul trecut, după ce scăzuse cu 14% în prima jumătate a anului, ceea ce indică o performanță operațională solidă, într-un context de piață volatil, după cum a anunțat conducerea companiei, joi dimineață, în informarea transmisă acționarilor și investitorilor la Bursa de Valori București.
EXTERNE Rusia anunță un atac cu cel puțin 74 de drone asupra Moscovei. Restricții pe aeroporturi și explozii în regiune

EXTERNE Rusia anunță un atac cu cel puțin 74 de drone asupra Moscovei. Restricții pe aeroporturi și explozii în regiune

Moscova și localitățile din apropierea capitalei ruse au fost vizate de un atac de amploare cu drone în noaptea de miercuri spre joi, 28-29 octombrie. Autoritățile ruse susțin că au interceptat cel puțin 74 de aparate de zbor fără pilot.
Titlurile Zilei
Social

10:59 SOCIAL Doi tineri din Bistrița, cercetați pentru deținerea de fișiere pornografice cu minori. Una dintre victime, amenințată că vor fi făcute publice imaginile explicite cu ea

Doi tineri de 17 și 18 ani sunt cercetați de polițiștii din Bistrița-Năsăud pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor. Tânărul de 17 ani ar fi deținut peste 80 de imagini pornografice cu minori pe telefonul său, amenințând iubita celui de 18 ani că va face publice imaginile cu ea pe internet.
Doi tineri din Bistrița, cercetați pentru deținerea de fișiere pornografice cu minori. Una dintre victime, amenințată că vor fi făcute publice imaginile explicite cu ea
Articol susținut de Cosmopolis

Distracția care nu mai împarte familia: cum a găsit Rock and Roll Fun City în Cosmopolis piața ideală pentru un concept multi-generațional

Rock and Roll Fun City operează în Cosmopolis locația sa emblematică din România. Un centru premium de divertisment gândit să aducă împreună copii, adolescenți, părinți și bunici sub același acoperiș, într-un moment în care societatea occidentală vede tot mai puține astfel de spații comune.
Distracția care nu mai împarte familia: cum a găsit Rock and Roll Fun City în Cosmopolis piața ideală pentru un concept multi-generațional
Sport

10:59 SPORT Primarul din Oslo cere interzicerea participării schiorilor ruși la Cupa Mondială de la Holmenkollen. Reacții dure din Rusia

Primarul capitalei norvegiene Oslo, Anne Lindboe, a cerut guvernului să refuze vizele sportivilor ruși care ar dori să participe la Cupa Mondială de schi de la Holmenkollen din sezonul următor, după ce Federația Internațională de Schi (FIS) a relaxat regulile de participare ale sportivilor ruși.
Primarul din Oslo cere interzicerea participării schiorilor ruși la Cupa Mondială de la Holmenkollen. Reacții dure din Rusia
Social

10:55 MEDIU Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un proiect de reorganizare. Ministrul Mediului cere și corectarea inechităților salariale

Conducerea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva trebuie să elaboreze, până la 1 decembrie, un prim proiect de reorganizare a instituției. Termenul a fost stabilit în urma unei întâlniri de lucru cu ministrul Mediului, Natalia Intotero.
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un proiect de reorganizare. Ministrul Mediului cere și corectarea inechităților salariale
Partenerii noștri
Social

10:50 EXTERNE Spania deține acum recordul mondial la decese în accidente de tren de mare viteză

Tragedia feroviară din Urda, soldată cu cel puțin 68 de morți, a ridicat la 194 bilanțul victimelor accidentelor în care au fost implicate trenuri de mare viteză sau de viteză ridicată în Spania, potrivit datelor prezentate de presa spaniolă.
Spania deține acum recordul mondial la decese în accidente de tren de mare viteză
Economic

10:47 ECONOMIC Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea operatorului proiectului offshore de exploare a gazelor Black Sea Oil & Gas. Tranzacția trebuie să primească avizele statului

Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au anunțat joi că au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A., denumite împreună BSOG, care este în prezent cel mai mare producător de gaze naturale offshore din România, către Mazarine Energy B.V. Pentru a fi finalizată, tranzacția trebuie să obțină aprobările necesare din partea autorităţilor de reglementare din România.
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea operatorului proiectului offshore de exploare a gazelor Black Sea Oil & Gas. Tranzacția trebuie să primească avizele statului
Economic

10:46 EXTERNE SUA și Rusia negociază revenirea companiilor americane pe piața energetică rusă. Ce acorduri ar putea încheia Trump și Putin

Statele Unite și Rusia discută despre posibila revenire a companiilor americane pe piața energetică rusă, inclusiv prin reluarea proiectului petrolier Sahalin-1 și cooperarea pentru transportul petrolului rusesc către Europa prin conducta Drujba, potrivit Financial Times.
SUA și Rusia negociază revenirea companiilor americane pe piața energetică rusă. Ce acorduri ar putea încheia Trump și Putin

10:28 EXTERNE Un procuror cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol după ce a impus legea marțială în 2024

Un procuror sud-coreean a cerut joi pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol, înaintea unui verdict al curții de apel privind acuzațiile de rebeliune legate de impunerea scurtă a legii marțiale în decembrie 2024.
Un procuror cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol după ce a impus legea marțială în 2024
Politic

10:16 Analiza Momentului: Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi discută LIVE de la ora 12.00 despre relația PSD-Luca Niculescu

Analiza Momentului: Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi discută LIVE de la ora 12.00 despre relația PSD-Luca Niculescu, reforma teritorială cerută de Sorin Grindeanu și situația economică
Analiza Momentului: Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi discută LIVE de la ora 12.00 despre relația PSD-Luca Niculescu
Sport

10:16 SPORT Surpriză uriașă la turneul WTA de la Tokyo. Naomi Osaka, fostă lideră mondială, eliminată de o jucătoare de 18 ani, din afara Top 100

Jucătoarea slovacă Mia Pohankova, în vârstă de 18 ani, a produs joi surpriza turneului Pan Pacific Open de la Tokyo, unde a învins-o pe japoneza Naomi Osaka, cap de serie numărul 7 și fost lider mondial, în turul al doilea al competiției de categorie WTA 500.
Surpriză uriașă la turneul WTA de la Tokyo. Naomi Osaka, fostă lideră mondială, eliminată de o jucătoare de 18 ani, din afara Top 100
Social

10:11 SOCIAL Un pasager a trimis un mesaj că va deturna avionul cu care călătorea, apoi a adormit. Ce s-a întâmplat când s-a trezit

Un mesaj trimis în timpul unui zbor United Airlines din Las Vegas spre Newark a declanșat un incident de securitate cu urmări neașteptate pentru un pasager de 25 de ani. Tânărul susține că totul a fost o simplă glumă între colegi.
Un pasager a trimis un mesaj că va deturna avionul cu care călătorea, apoi a adormit. Ce s-a întâmplat când s-a trezit

10:07 EXTERNE Germania avertizează China: Independența economică a Beijingului nu trebuie să creeze dependență în Europa

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, avertizează China că eforturile de a-și proteja economia nu trebuie să-i facă pe alții dependenți de ea. Liderul german a criticat dezechilibrele comerciale dintre China și Europa înaintea întâlnirii cu președintele chinez Xi Jinping, programată vineri, la Beijing.
Germania avertizează China: Independența economică a Beijingului nu trebuie să creeze dependență în Europa
Social

10:07 EXTERNE Trei calculatoare din anii ’90, care trebuiau înlocuite, au declanșat defecțiunea informatică din lanțul de evenimente care a dus la accidentul feroviar din Spania

Defecțiunea informatică ce a afectat sistemul de semnalizare de pe linia feroviară de mare viteză Madrid-Sevilla a pornit de la trei calculatoare din anii ’90, care ar fi trebuit înlocuite până la începutul lui 2026. Incidentul a declanșat o succesiune de evenimente care a dus la reluarea circulației unui tren AVE al companiei Renfe și […]
Trei calculatoare din anii ’90, care trebuiau înlocuite, au declanșat defecțiunea informatică din lanțul de evenimente care a dus la accidentul feroviar din Spania

09:53 EXTERNE Incident grav în Germania. O fetiță de opt ani a fost atacată de un lup, în interiorul unui țarc pentru animale

O fetiță de opt ani a fost transportată cu elicopterul la spital cu răni grave după ce a fost atacată de un lup, într-un parc natural din Germania. Copilul era însoțit de un membru al personalului și alți doi copii, într-un țarc pentru animale.
Incident grav în Germania. O fetiță de opt ani a fost atacată de un lup, în interiorul unui țarc pentru animale
Social

09:46 SOCIAL „O școală devine sigură dacă nu este singură”. Prioritățile ministrului Sorin Costreie

„Am ajuns mai mult să justificăm ceea ce facem decât să facem efectiv”. Ministrul Educației, Sorin Costreie, spune ce vrea să schimbe în școli.
„O școală devine sigură dacă nu este singură”. Prioritățile ministrului Sorin Costreie
Sport

09:46 SPORT Team Romania, în drum spre Dakar: 16 sportivi la Jocurile Olimpice de Tineret. Întâlnire-surpriză cu Cristian Mungiu în aeroport

Prima parte a delegației României a pornit joi spre Senegal, unde, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, se vor desfășura Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, prima competiție olimpică organizată pe continentul african. România va fi reprezentată de 16 sportivi, la 10 discipline.
Team Romania, în drum spre Dakar: 16 sportivi la Jocurile Olimpice de Tineret. Întâlnire-surpriză cu Cristian Mungiu în aeroport
Life-Inedit

09:36 LIFE A construit singură un avion la 16 ani, iar acum vrea să descifreze Universul. Fiziciana comparată cu Einstein și teoria sa revoluționară

Fiziciana Sabrina Pasterski, descrisă frecvent drept unul dintre cele mai strălucite talente ale generației sale, lucrează la o teorie care ar putea contribui la rezolvarea uneia dintre cele mai dificile probleme ale fizicii moderne.
A construit singură un avion la 16 ani, iar acum vrea să descifreze Universul. Fiziciana comparată cu Einstein și teoria sa revoluționară

09:33 RĂZBOI ÎN IRAN Coreea de Sud ar putea trimite avioane de patrulare în Strâmtoarea Ormuz. Nu va participa la lupte

Coreea de Sud analizează posibilitatea de a trimite avioane de patrulare maritimă în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Reuters. Autoritățile de la Seul discută cu Washingtonul despre o eventuală misiune în regiune, dar exclud participarea la operațiuni de luptă.
Coreea de Sud ar putea trimite avioane de patrulare în Strâmtoarea Ormuz. Nu va participa la lupte

09:25 EXTERNE Scurgere masivă de date în SUA. Peste 41.000 de angajați ai Securității Interne, inclusiv agenți ICE sub acoperire, au fost expuși

O scurgere masivă de date a expus informații despre peste 41.000 de angajați și colaboratori ai Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) din Statele Unite. Printre persoanele vizate se numără agenți ICE implicați în operațiuni sub acoperire.
Scurgere masivă de date în SUA. Peste 41.000 de angajați ai Securității Interne, inclusiv agenți ICE sub acoperire, au fost expuși
Politic

09:18 POLITIC Mihai Fifor, despre necesitatea reformei administrativ-teritoriale: Continuăm să funcționăm pe o organizare concepută în 1968

Deputatul PSD Mihai Fifor susține că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială profundă, deoarece, „la aproape 37 de ani de la Revoluție, continuăm să funcționăm pe o organizare concepută în 1968, pentru o cu totul altă realitate istorică, demografică și economică”.
Mihai Fifor, despre necesitatea reformei administrativ-teritoriale: Continuăm să funcționăm pe o organizare concepută în 1968
Economic

09:12 ECONOMIC Volkswagen se prăbușește financiar: pierderi de 5,82 miliarde de euro într-un trimestru. Ce urmează pentru angajați

Grupul german Volkswagen a înregistrat pierderi de 5,82 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, pe fondul dificultăților de pe piețele internaționale. Rezultatele financiare negative amplifică presiunile asupra conducerii companiei, care pregătește reduceri masive de costuri și personal.
Volkswagen se prăbușește financiar: pierderi de 5,82 miliarde de euro într-un trimestru. Ce urmează pentru angajați
Sport

09:08 SPORT Jorge Martín, apt pentru prima sesiune de antrenamente în Malaysia după accidentarea din Australia. Pilotul Aprilia este la 10 puncte de lider în cursa pentru titlu în MotoGP

Jorge Martín, campionul mondial MotoGP din 2024, a primit acceptul echipei medicale pentru a participa la prima sesiune de antrenamente a Marelui Premiu al Malaysiei, programată vineri, pe circuitul de la Sepang, după ce a suferit o fractură la încheietura mâinii drepte la etapa din Australia.
Jorge Martín, apt pentru prima sesiune de antrenamente în Malaysia după accidentarea din Australia. Pilotul Aprilia este la 10 puncte de lider în cursa pentru titlu în MotoGP
Life-Inedit

09:02 LIFE A început decorarea de Crăciun a Sibiului. Localnicii sunt invitați la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”

Primăria Sibiu a început decorarea spațiilor publice pentru sărbătorile de iarnă, în pregătirea deschiderii Târgului de Crăciun, programată pentru 13 noiembrie. În acest an, municipalitatea organizează și a doua ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”.
A început decorarea de Crăciun a Sibiului. Localnicii sunt invitați la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”

08:53 EXTERNE Bulgaria cumpără 32 de rachete pentru navele sale militare. Franța și Danemarca, implicate în proiect

Bulgaria face un nou pas pentru consolidarea capacităților sale militare, prin participarea la o inițiativă internațională de apărare împotriva amenințărilor aeriene și achiziționarea de rachete pentru Marina Militară.
Bulgaria cumpără 32 de rachete pentru navele sale militare. Franța și Danemarca, implicate în proiect

08:51 EXTERNE Obama continuă ironiile la adresa lui Trump, după reacția administrației la criticile aduse renovărilor de la Casa Albă. „Au mobilizat un răspuns guvernamental la glumă”

Fostul președinte american Barack Obama și-a continuat ironiile la adresa lui Donald Trump, în urma reacției administrației la criticile sale privind renovările de la Casa Albă, pe care le-a comparat cu o „fabrică de cheesecake-uri deschisă de Saddam Hussein”. De această dată, Obama a spus că „au mobilizat un răspuns guvernamental la acea glumă. Nu la inflație, ci la acea glumă”.
Obama continuă ironiile la adresa lui Trump, după reacția administrației la criticile aduse renovărilor de la Casa Albă. „Au mobilizat un răspuns guvernamental la glumă”
Social

08:51 SOCIAL Incendiu pe Aeroportul Henri Coandă. Femeie, suspectată că a pus foc pe culoarul dintre terminale

Un incendiu a izbucnit joi, în jurul orei 01:15, în zona culoarului de legătură dintre terminalele „Sosiri” și „Plecări” ale Aeroportului Internațional „Henri Coandă”.
Incendiu pe Aeroportul Henri Coandă. Femeie, suspectată că a pus foc pe culoarul dintre terminale
Social

08:42 SOCIAL O simplă amintire din vacanța în Egipt îl poate costa cinci ani de închisoare. Ce au găsit vameșii în bagajul unui turist

Un turist întors din Egipt riscă până la cinci ani de închisoare după ce autoritățile vamale din Polonia au descoperit în bagajul său câteva obiecte, aparent nevinovate, luate ca amintire.
O simplă amintire din vacanța în Egipt îl poate costa cinci ani de închisoare. Ce au găsit vameșii în bagajul unui turist
Social

08:41 SOCIAL O femeie a fost împușcată mortal de un vânător după ce ar fi fost confundată cu un animal sălbatic

Miercuri seara, o femeie a fost împușcată mortal în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș, după ce un vânător ar fi confundat-o cu un animal sălbatic. Bărbatul se află în custodia polițiștilor.
O femeie a fost împușcată mortal de un vânător după ce ar fi fost confundată cu un animal sălbatic
Sport

08:40 SPORT Lionel Messi, fără gol sau pasă decisivă în ultimele două meciuri ale lui Inter Miami. Remiză cu Cincinnati

Lionel Messi nu a contribuit direct la niciun gol în ultimele două meciuri disputate de Inter Miami în Major League Soccer (MLS). Campioana în exercițiu a remizat joi, pe teren propriu, cu FC Cincinnati, scor 2-2, într-o partidă în care starul argentinian a primit și cartonaș galben.
Lionel Messi, fără gol sau pasă decisivă în ultimele două meciuri ale lui Inter Miami. Remiză cu Cincinnati

08:33 EXTERNE Estonia accelerează fortificarea graniței cu Rusia. 600 de buncăre din beton, pregătite pentru apărarea flancului estic al NATO

Estonia poate continua procedurile pentru achiziționarea a 600 de buncăre din beton destinate consolidării frontierei sale estice, după o decizie a Curții Supreme. Proiectul face parte din Linia de Apărare Baltică, o inițiativă strategică menită să întărească securitatea regiunii aflate la granița cu Rusia.
Estonia accelerează fortificarea graniței cu Rusia. 600 de buncăre din beton, pregătite pentru apărarea flancului estic al NATO

08:17 SĂNĂTATE Semnele unui accident vascular cerebral. Medicii explică în ce situații trebuie să suni la 112

Un accident vascular cerebral poate pune viața în pericol în doar câteva minute. Medicii de la Spitalul Județean Sibiu atrag atenția asupra simptomelor care nu trebuie ignorate și explică ce trebuie făcut pentru a crește șansele de supraviețuire și recuperare.
Semnele unui accident vascular cerebral. Medicii explică în ce situații trebuie să suni la 112
Sport

08:08 SPORT Etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal se încheie cu trei meciuri. Rezultatele complete din primele două zile

Cupa României la fotbal continuă joi cu ultimele trei partide din etapa a doua a fazei grupelor. Deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, evoluează în al doilea meci al zilei, în deplasare. FCSB joacă în ultima partidă a rundei.
Etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal se încheie cu trei meciuri. Rezultatele complete din primele două zile

07:55 EXTERNE Compania din spatele Hello Kitty a încetat colaborarea cu un controversat serial japonez, după ce a stârnit un val de reacții negative în China. Criticile s-au extins inclusiv la îndrăgitul personaj

Sanrio, compania din spatele Hello Kitty, și-a cerut scuze în mod public și a încetat colaborarea cu un controversat serial de televiziune japonez, după ce a stârnit un val de reacții negative în China. Relațiile dintre China și Japonia au atins cel mai scăzut nivel din ultimii ani.
Compania din spatele Hello Kitty a încetat colaborarea cu un controversat serial japonez, după ce a stârnit un val de reacții negative în China. Criticile s-au extins inclusiv la îndrăgitul personaj
Economic

07:54 TEHNOLOGIE Samsung avertizează că deficitul de cipuri AI se va agrava. Producția pentru 2027 este deja contractată

Samsung avertizează că deficitul de cipuri pentru inteligență artificială se va agrava în 2027, pe fondul cererii care depășește capacitatea de producție. Compania anunță că întreaga ofertă de memorii HBM pentru anul viitor este deja contractată.
Samsung avertizează că deficitul de cipuri AI se va agrava. Producția pentru 2027 este deja contractată

07:50 EXTERNE Containere de pe nava atacată miercuri, în derivă în Marea Neagră. Sunt încărcate cu substanțe inflamabile și alte materiale periculoase

Containerele căzute de pe nava atacată miercuri cu drone transportă gaze, lichide inflamabile și alte substanțe periculoase și plutesc încă în derivă în Marea Neagră. Cei 18 marinari de pe portcontainer au fost salvați de autoritățile bulgare și au ajuns miercuri seară la Varna.
Containere de pe nava atacată miercuri, în derivă în Marea Neagră. Sunt încărcate cu substanțe inflamabile și alte materiale periculoase

07:49 EXTERNE A pierdut alegerile, dar se proclamă liderul Braziliei. Anunțul făcut de Flávio Bolsonaro din SUA

Flávio Bolsonaro, fiul fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro, a ajuns în Statele Unite după ce a refuzat să accepte rezultatul alegerilor prezidențiale din Brazilia.
A pierdut alegerile, dar se proclamă liderul Braziliei. Anunțul făcut de Flávio Bolsonaro din SUA
Life-Inedit

07:47 LIFE Bucătarii italieni dezvăluie ce să nu comanzi niciodată la un restaurant italian

Bucătarii italieni au dezvăluit care sunt felurile de mâncare pe care să nu le comanzi niciodată în restaurantele din Italia.
Bucătarii italieni dezvăluie ce să nu comanzi niciodată la un restaurant italian

07:40 LIFE Ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere, închisă. Ce a stabilit poliția

Poliția din Greenville, statul american Carolina de Sud, a încheiat ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere, stabilind că aceasta a survenit în urma unei supradoze accidentale, potrivit unui comunicat al departamentului de poliție.
Ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere, închisă. Ce a stabilit poliția
Justiţie

07:36 JUSTIȚIE Cum ar fi profitat fiul lui Tudorel Toader de poziția de profesor pentru a abuza studente. Ce arată motivarea instanței

Motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, scoate la iveală noi detalii despre presupusele abuzuri sexuale asupra unor studente.
Cum ar fi profitat fiul lui Tudorel Toader de poziția de profesor pentru a abuza studente. Ce arată motivarea instanței

07:25 EXTERNE Coreea de Sud susține că Phenianul ar fi lansat o rachetă balistică în direcția mării din largul coastei estice

Statul Major Întrunit al Coreei de Sud a anunțat joi că Phenianul ar fi lansat o rachetă balistică în direcția mării din largul coastei estice. Garda de Coastă a Japoniei a transmis că proiectilul a căzut deja în mare.
Coreea de Sud susține că Phenianul ar fi lansat o rachetă balistică în direcția mării din largul coastei estice

07:24 TEHNOLOGIE Google lansează Gemini 4 Carbon, un AI capabil să descopere și să exploateze vulnerabilități informatice. De ce accesul este restricționat

Google DeepMind a prezentat Gemini 4 Carbon, un nou model de inteligență artificială capabil să identifice vulnerabilități informatice, să testeze exploatarea acestora și să genereze soluții de securitate. Deși compania anunță performanțe record, accesul este limitat inițial.
Google lansează Gemini 4 Carbon, un AI capabil să descopere și să exploateze vulnerabilități informatice. De ce accesul este restricționat
Sport

07:21 SPORT Borna impresionantă atinsă de baschetbalistul sârb Nikola Jokić în NBA. Un singur jucător mai bun în istorie

Baschetbalistul sârb Nikola Jokić a înregistrat joi al 200-lea triple-double din carieră în sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americane (NBA), în victoria obținută de Denver Nuggets în deplasare, în fața formației New Orleans Pelicans, cu scorul de 104-91.
Borna impresionantă atinsă de baschetbalistul sârb Nikola Jokić în NBA. Un singur jucător mai bun în istorie

07:16 EXTERNE Un tren german nu a fost lăsat să intre în Elveția din cauza unei întârzieri de 13 minute

Un tren Deutsche Bahn care mergea de la Stuttgart la Zürich a avut 13 minute întârziere. Elvețienii nu l-au mai lăsat să ajungă la destinație. Pasagerii au coborât mai devreme, la Schaffhausen.
Un tren german nu a fost lăsat să intre în Elveția din cauza unei întârzieri de 13 minute
Economic

06:44 ECONOMIC „Cash is king” în cursa AI. Google consumă 9 miliarde de dolari, în timp ce Microsoft generează 18,6 miliarde

Banii disponibili devin noul criteriu după care Wall Street judecă investițiile uriașe în inteligență artificială. Acțiunile Microsoft au crescut cu peste 3%, în timp ce Alphabet, compania-mamă a Google, a pierdut aproape 10% în tranzacțiile de după închiderea bursei.
„Cash is king” în cursa AI. Google consumă 9 miliarde de dolari, în timp ce Microsoft generează 18,6 miliarde
Sport

06:14 SPORT Cristi Chivu, mesaj dur după victoria lui Inter cu Venezia: „Dacă aș fi putut, aș fi schimbat toată echipa la pauză”

Cristian Chivu a avut un discurs surprinzător după victoria obținută de Inter Milano în deplasare cu Venezia, scor 2-0, în etapa a noua din Serie A.
Cristi Chivu, mesaj dur după victoria lui Inter cu Venezia: „Dacă aș fi putut, aș fi schimbat toată echipa la pauză”

04:54 EXTERNE Armistițiu temporar în Herson, negociat de Melania Trump / Locuitorii se tem de liniștea de care s-au dezobișnuit, dar ies din nou pe străzi

Un armistițiu local de șase zile a adus o perioadă rară de liniște în orașul ucrainean Herson, aflat pe malul controlat de Kiev al fluviului Nipru. Pauza în lupte are ca scop livrarea de ajutoare umanitare în orașul Oleshky, ocupat de Rusia, unde alimentele și medicamentele sunt pe terminate.
Armistițiu temporar în Herson, negociat de Melania Trump / Locuitorii se tem de liniștea de care s-au dezobișnuit, dar ies din nou pe străzi

04:43 TEHNOLOGIE Microsoft raportează un profit de peste 36 de miliarde de dolari, la câteva zile după ce a anunțat reduceri de personal

Microsoft a înregistrat un profit net de peste 36,6 miliarde de dolari în primul trimestru fiscal, în creștere pe fondul cererii pentru serviciile cloud și al investițiilor în inteligența artificială. Rezultatele vin la doar câteva zile după ce compania a anunțat un program de plecări voluntare care ar putea viza aproximativ 60.000 de angajați eligibili.
Microsoft raportează un profit de peste 36 de miliarde de dolari, la câteva zile după ce a anunțat reduceri de personal

04:08 ENTERTAINMENT Scandal în familia fostei asistente a lui George Michael / Chitara din videoclipul „Faith”, scoasă la licitație pentru până la 120.000 de lire

Obiecte personale care i-au aparținut lui George Michael și fostei sale asistente, Siobhan Bailey, sunt scoase la licitație, pe fondul unui conflict în familie. Fratele femeii susține că aceasta nu și-ar fi dorit niciodată ca bunurile să fie vândute și îi cere casei de licitații să nu folosească numele ei pentru promovarea evenimentului.
Scandal în familia fostei asistente a lui George Michael / Chitara din videoclipul „Faith”, scoasă la licitație pentru până la 120.000 de lire

02:49 EXTERNE Ce vrea Iranul de la SUA ca să redeschidă strâmtoarea Ormuz

Iranul își menține planul de șapte zile pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, în timp ce Donald Trump neagă că ar fi dat undă verde unor negocieri de pace.
Ce vrea Iranul de la SUA ca să redeschidă strâmtoarea Ormuz

02:14 CULTURĂ Mircea Cărtărescu, elogiat în presa germană / „Un Premiu Nobel ar fi trebuit acordat de mult”

Franz Haas, cercetător literar și critic deosebit de apreciat în spațiul germanofon, publică în prestigioasa Neue Zürcher Zeitung o recenzie elogioasă despre scriitorul Mircea Cărtărescu – „printre cei mai importanți ai literaturii contemporane”.
Mircea Cărtărescu, elogiat în presa germană / „Un Premiu Nobel ar fi trebuit acordat de mult”

00:06 VIDEO Proteste la Madrid după tragedia feroviară din Spania | Zeci de răniți au fost externați din spitale

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.
Proteste la Madrid după tragedia feroviară din Spania | Zeci de răniți au fost externați din spitale