15 iulie 1099 – Prima Cruciadă: Ierusalimul este capturat de cruciaţi

Capturarea Ierusalimului a fost ultima bătălie majoră a primei dintre Cruciadele pentru a ocupa Ţara Sfântă începute în 1095. Au fost înregistrate mai multe relatări martore ale asediului, cea mai citată fiind cea din anonima Gesta Francorum.

Prima Cruciadă a fost desfăşurată la apelul Papei Urban al II-lea în sinodul de la Clermont din 1095 pentru salvarea Ierusalimului de sub ocupaţie musulmană, printr-o expediţie sfântă. 

Participanţilor la cruciadă li se promiteau câte un loc asigurat în Rai şi iertarea garantată a păcatelor dacă ucideau necredincioşi. 

Israelul ordonă evacuarea orașului Rafah

Regele Charles revine la îndatoririle oficiale în această săptămână

Grupurile de cruciaţi din Regatul Franţei, Flandra, Republica Genova, Comitatul Barcelonei, Sfântul Imperiu Roman, Comitatul Siciliei etc. au răspuns la chemare pentru a se alătura Imperiului Bizantin în alungarea turcilor selgiucizi din Asia Mică şi Levant. 

Au fost formate patru armate conduse de nobili – Godfrey de Bouillon, contele Raymond de Tolouse, ducele Hugh de Vermandois, Robert Curthouse din Normandia, Stephen de Blois,  contele Tancred şi ducele Bohemond de Ortanto. 

Prin urmare,   prima Cruciadă era o afacere privată, ce implica armate private.

La sosirea în Constantinopol, nobilii s-au întâlnit cu împăratul Alexios I Comnenul al Bizanţului. În schimbul sprijinului, el a revendicat teritoriile ce avea să fie eliberate. 

Cruciaţii au asediat Niceea şi au capturat-o în numele Imperiului Bizantin. A urmat apoi Tars, Antiohia şi Edessa. 

Pe 7 iunie 1099, cruciaţii au asediat Ierusalimului. Erau cavaleri şi infanterişti ce purtau armuri din zale şi coifuri după model normand, luptând cu lănci şi săbii, fie arcaşi.  

La plecare, erau 130,000, din care 30,000 erau cavaleri. La Ierusalim n-au ajuns decât 13,000 de militari, dintre care 1,300 erau cavaleri şi restul infanterişti. Majoritatea au murit fie în asediile anterioare, fie au murit de foame, de epidemii şi de la deshidratare de la vremea toridă a Orientului Apropiat. 

Ierusalimul era controlat de o garnizoană egipteană a Califatului Fatimid. 

La declararea statului secular, Godfrey de Bouillon, proeminent printre liderii cruciadelor, a fost ales conducător, evitând titlul de ,,rege”.

Asediul a fost urmat de masacrul în masă al miilor de musulmani şi evrei pentru purificarea Oraşului Sfânt şi de transformarea siturilor sfinte musulmane de pe Muntele Templului în sanctuare creştine.

Ierusalimul a rămas sub controlul cruciaţilor până la capturarea sa de către Saladin în 1187.