Potrivit unui comunicat al CE, oferind soluţii la obstacolele rămase în calea mobilităţii pentru voluntariat, propunerea abordează lecţiile învăţate în timpul pandemiei de COVID-19 şi în cadrul punerii în aplicare a Corpului European de Solidaritate, care îşi va sărbători cea de-a cincea aniversare în 2022.
„Începând cu 2017, zeci de mii de tineri europeni au contribuit la schimbare prin participarea la proiectele de voluntariat şi de solidaritate ale Corpului European de Solidaritate. Prin recomandarea publicată astăzi, sprijinim şi facilităm în continuare voluntariatul în rândul tinerilor, astfel încât un număr şi mai mare de tineri să promoveze solidaritatea şi să aducă speranţă în Europa şi în lume”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european.
Comisia invită astfel statele membre să se asigure că accesul la activităţile de voluntariat transnaţional reprezintă o posibilitate reală pentru toţi tinerii, inclusiv pentru cei cu mai puţine oportunităţi,
să ia în considerare măsuri care să contribuie la dezvoltarea unui cadru legislativ şi de punere în aplicare adecvat şi clar pentru sănătatea, siguranţa şi securitatea participanţilor la activităţi de voluntariat transnaţional, să ofere informaţii şi să crească gradul de conştientizare cu privire la drepturile voluntarilor.
De asemenea, ţările sunt invitate să să crească gradul de conştientizare cu privire la beneficiile activităţilor de voluntariat transnaţional, prin activităţi de informare, orientare şi de intervenţie de proximitate, să sprijine activităţile de voluntariat care aduc o contribuţie semnificativă la abordarea provocărilor legate de climă şi de mediu şi să exploreze noi tendinţe şi dimensiuni şi formate alternative de voluntariat, cum ar fi voluntariatul digital şi intergeneraţional.
Comisia este pregătită să sprijine punerea în aplicare a recomandării prin mecanismele şi instrumentele de cooperare ale Strategiei UE pentru tineret şi prin programele pentru tineret ale UE, cum ar fi Erasmus+ şi Corpul european de solidaritate. Comisia va facilita învăţarea reciprocă şi schimburile de experienţe între statele membre şi partenerii relevanţi, prin dezvoltarea de bune practici în ceea ce priveşte voluntariatul digital şi cel intergeneraţional şi prin promovarea oportunităţilor de voluntariat şi oferirea de informaţii cu privire la acestea prin Portalul european pentru tineret.