31 iulie 30 î.Hr. – Romanii anexează Egiptul. Cleopatra şi Marc Antoniu se sinucid, iar Octavian îşi ia numele de ,,Augustus”

Bătălia de la Actium

Bătălia de la Actium a fost purtată la 2 septembrie 31 î.Hr., în Marea Ionică, lângă promontoriul Actium din Grecia. A fost o bătălie navală între flota lui Octavian, fiul adoptiv şi moştenitorul lui Cezar, şi flotele combinate ale lui Marcu Antoniu, fostul aliat şi rival al lui Cezar, şi Cleopatra, regina Egiptului şi iubita lui Antonie. Bătălia a fost punctul culminant al unui război civil care a izbucnit după asasinarea lui Cezar în 44 î.Hr., care a împărţit Roma în două facţiuni: una loială lui Octavian şi Senatului şi una loială lui Antoniu şi Cleopatrei.

Antoniu şi Cleopatra formaseră o alianţă politică şi romantică care ameninţa pretenţia lui Octavian la putere. Ei controlau, de asemenea, o mare parte din estul Mediteranei, inclusiv Egipt, Siria, Asia Mică şi Grecia.

Cum răspunde ,,proorocul Ilie” acuzațiilor că spectacolul jucat la TNB e o ofensă adusă Ortodoxiei: „spectacolul e construit cu sensibilitate și respect față de complexitatea condiției umane”

Târgul de Carte de la Leipzig: patru autori români au fost prezentanți în versiune germană

Au adunat o flotă uriaşă, cu susţinerea a mai multor regi şi conducători aliaţi.

Octavian, pe de altă parte, şi-a asigurat poziţia în Italia şi provinciile vestice, cu ajutorul loialului său general Marcus Agrippa. De asemenea, a avut sprijinul majorităţii Senatului şi poporului roman după ce i-a citit testamentul lui Marc Antoniu în Senat. Testamentul era scandalos  – nu este cunoscut clar conţinutul său, dar a generat motiv de război. Antoniu ar fi oferit probabil provinciile estice ale Imperiului Roman sub stăpânirea fiului Cleopatrei şi al lui Iulius Cezar, Cezarion. 

Cele două tabere beligerante s-au ciocnit de mai multe ori în lupte şi asedii minore, dar bătălia decisivă a fost la Actium.

Antoniu şi Cleopatra şi-au staţionat flota într-un golf de lângă Actium, unde plănuiau să spargă blocada lui Octavian şi să fugă în Egipt. Flota lui Octavian era mai mică, dar mai agilă şi mai bine echipată decât a lui Antoniu. Agrippa a comandat aripa dreaptă a lui Octavian, în timp ce Octavian însuşi a comandat partea centrală.

Antoniu a comandat  aripă stângă, în timp ce Cleopatra a rămas în urmă cu navele ei egiptene.

Bătălia a început dimineaţa, ambele părţi făcând schimb de foc de la artileria navelor lor – săgeţi şi pietre aprinse, lansate cu maşini de asediu numite ,,scorpioni” şi catapulte.  Navele lui Antoniu erau mai mari şi mai grele, dar şi mai lente şi mai puţin manevrabile decât ale lui Octavian.

Agrippa a profitat de acest lucru şi a atacat aripa dreaptă a lui Antoniu, forţând-o să se retragă. 

Antoniu a încercat apoi să depăşească centrul lui Octavian, dar a fost întâmpinat de o rezistenţă acerbă. Între timp, Cleopatra a văzut o oportunitate de a scăpa printr-o breşă din linia lui Octavian. Ea a ordonat navelor ei să ridice pânzele şi să fugă spre Egipt. Antoniu a văzut-o plecând şi a decis să o urmeze, abandonând flota şi armata sa. 

Forţele lui Octavian au profitat de această şansă şi au atacat cu toată forţa navele rămase ale lui Antoniu.

Multe dintre navele sale s-au predat sau au fost capturate sau scufundate de flota lui Octavian 

Bătălia de la Actium a fost o victorie decisivă pentru Octavian. El distrusese puterea navală a lui Antoniu şi îşi asigurase controlul asupra Mării Mediterane.  Acum era gata să-i urmărească pe Antoniu şi Cleopatra în Egipt şi să-i nimicească. 

Bătălia de la Alexandria

Bătălia de la Alexandria a fost purtată la 1 august 30 î.Hr., la Alexandria, Egipt. A fost o bătălie terestră între armata lui Octavian şi armata lui Antoniu care se retrăsese din Grecia după bătălia de la Actium.

Octavian i-a urmat pe Antoniu şi Cleopatra în Egipt cu armata şi marina sa.

A debarcat lângă Alexandria în iulie 30 î.Hr. şi a asediat oraşul atât de pe uscat, cât şi de pe mare. De asemenea, i-a trimis mesaje Cleopatrei, oferindu-i clemenţă dacă îl va trăda pe Antoniu. Cleopatra a refuzat să-şi abandoneze iubitul, dar a încercat şi să negocieze cu Octavian pentru siguranţa ei şi a copiilor ei.

Antoniu îşi pierduse majoritatea forţelor la Actium, dar mai avea câţiva soldaţi loiali în Egipt. A încercat să apere Alexandria de atacul lui Octavian, dar a fost depăşit numeric şi depăşit de armata superioară a lui Octavian. De asemenea, s-a confruntat cu dezertările unora dintre aliaţii săi, precum Irod, regele Iudeii.

La 1 august 30 î.Hr., Antoniu a decis să ia o poziţie finală împotriva lui Octavian în afara Alexandriei.

Şi-a condus cavaleria afară de la porţile oraşului şi a atacat infanteria lui Octavian.  A realizat însă că nu poate să se pună cu legiunile disciplinate şi bine antrenate. 

S-a retras în oraş, dar a descoperit că porţile fuseseră închise în urma lui de către oamenii săi, care s-au alăturat lui Octavian. 

Demoralizat şi umplut de durere, încearcă să se sinucidă şi se înjunghie cu o sabie în burtă aşa cum era obiceiul în cazul generalilor romani înfrânţi şi căzuţi în dizgraţie.  

Servitorii săi loiali îl transportă pe generalul însângerat cu un lift improvizat şi este introdus în mausoleul în care se adăpostise Cleopatra şi slujnicele ei 

Marc Antoniu moare la scurt timp după ce pierde foarte mult sânge şi este îmbălsămat. Între timp, Cezarion este trimis de Cleopatra să fugă din ţară. 

Sinuciderea lui Marc Antoniu şi a Cleopatrei

• Kara Conney  – Când femeile conduceau lumea – Şase regine ale Egiptului, 2021 
• Stacy Schiff – Cleopatra: A Life, 2010